Fostul polițist Alexandru Ștefan Pui a reușit să-și reducă pedeapsa cu închisoarea primită în vara anului trecut, când Curtea de Apel Cluj i-a respins apelul declarat împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Năsăud, care l-a condamnat la 4 ani și 3 luni de închisoare cu executare dar și la pedeapsa amenzii de 3.900 lei, pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
În același dosar au fost condamnați alți doi polițiști, acum foști, respectiv Titu Cornel Popârţac (fost șef de post la Maieru și superiorul lui Alexandru Ștefan Pui), care a fost condamnat pe fond la 4 ani și 5 luni de închisoare cu executare, iar la Cluj a reușit să obțină reducerea pedepsei la 3 ani, 6 luni și 20 de zile cu executare, dar și Florin Pădurariu, fost șef de post la Feldru, care a fost condamnat la Florin Pădurariu, instanța a aplicat o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, dar și pedeapsa amenzii de 2.700 lei.
Toți trei au fost judecați și condamnați pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Cei trei foști poliţişti fac parte din lotul celor persoanelor anchetate în urma perchezițiilor efectuate în octombrie 2015, pe Valea Someşului şi Valea Rebrei, când au fost inculpate nu mai puţin de 18 persoane. Unele fapte care au fost reținute inițial în sarcina lor și mai apoi au fost clasate, dar au legătură și cu dosarul IPJ GATE.
Anul trecut, CA Cluj nu a luat în seamă prescripția răspunderii penale
După mai bine de un an de la pronunțarea sentinței definitive, în iulie anul acesta, Alexandru Ștefan Pui a depus la Curtea de Apel Cluj o contestație în anulare împotriva deciziei penale pronunțată de judecători de la aceeași instanță, invocând “existenţa probelor cu privire la o cauză de încetare a procesului penal – prescripţia răspunderii penale, raportat la infracţiunea de fals intelectual (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 și 5.08.2014); fals intelectual din data de 01.04.2015; uz de fals din 10.07.2014 și 5.08.2014 şi uz de fals prev. de art. 323 teza I C.pen.din data de 01.04.2015,la data pronunţării deciziei penale nr. 892/A/2021 a Curţii de Apel Cluj în dosar nr. 1628/265/2017.
“În argumentare a făcut trimitere la Decizia CCR nr. 297/2018, astfel cum aceasta a fost lămurită prin Decizia CCR 358/2022.
Cu privire la solicitarea principală a Parchetului, Curtea reţine că atât cauza de încetare a procesului penal (împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale ca efect al lipsei din fondul activ al legislației a unor cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție), cât și probele care atestau o astfel de împrejurare (data săvârșirii faptelor și respectiv data actelor procedurale de soluționare definitivă a acțiunii penale) se regăseau la dosar la momentul pronunțării deciziei contestate, nefiind în discuție o presupusă aplicare retroactivă a dispoziţiilor Deciziei CCR nr. 358/2022 cauzelor definitiv soluţionate.
În acest sens, Curtea subliniază că din considerentele Deciziei CCR anterior referite rezultă că aceasta urmăreşte stabilirea naturii și a efectelor Deciziei CCR nr. 297/2018 (ca fiind specifice unei decizii simple/extreme), statuând în consecință, în mod explicit, faptul că efectul dispariției din fondul activ al legislației a cauzelor întreruptive de prescripţie s-a produs încă de la data publicării acesteia din urmă (25.06.2018), aşadar la un moment anterior pronunțării deciziei penale contestate prin prezenta cale extraordinară de atac.
Aceasta întrucât activitatea de judecată presupune, în lumina jurisprudenței instanței de contencios european a drepturilor omului, ascultarea argumentelor părților împrocesuate și oferirea unui răspuns, lipsa unei astfel de construcții argumentative echivalând cu lipsa unei judecăți efective. În acest context, eroarea de judecată poate fi săvârșită doar la nivelul raționamentului juridic efectuat și expus ca atare în cuprinsul actelor procesuale, nu și prin omisiune, aceasta din urmă neputând fi calificată altfel decât ca eroare de procedură.
S-a mai argumentat că prin prezenta contestație în anulare se tinde la îndreptarea unor erori de judecată constând în greșita omisiune a constatării împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale ca efect al modului eronat de interpretare a Deciziei CCR 297/2018. Nici această susţinere nu poate fi primită. (…)
Aşadar, în lumina considerentelor reţinute de instanţa de contencios constituţional în decizia precizată, omisiunea de a analiza o cauză de încetare a procesului penal care nici nu a fost pusă în discuţia contradictorie a participanţilor procesuali nici din oficiu şi nici la cerere (aşa cum este situaţia în speţă), se subsumează noţiunii de eroare de procedură, remediabilă pe calea contestaţiei în anulare, în baza temeiului prev. de art. 426 lit. b C.pr.pen.”, se arată în motivarea sentinței pronunțată în urmă cu două săptămâni de Curtea de Apel Cluj.
Astfel, instanța a reținut faptul că, “data de început a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals intelectual (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 și 5.08.2014) fals intelectual, din data de 01.04.2015, – uz de fals (2 acte materiale din 10.07.2014 și 5.08.2014) şi uz de fals din data de 01.04.2015 ) este dictată de data săvârşirii fiecărei fapte, disputa participanților procesuali purtând asupra valabilităţii actelor presupus întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior publicării Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr.358/2022”.
S-a aplicat legea mai favorabilă
În continuare, judecătorii clujeni au analizat speța ținând cont de legea penală cea mai favorabilă. Conform instanței, până pe data de 30 mai 2022 când a intrat în vigoare OUG 71/2022 de modificare a dispoziţiilor art. 155 C.pen., legea mai favorabilă a fost Codul penal în forma aflată în vigoare începând cu 25.06.2018, întrucât aceasta nu prevede cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, făcând astfel aplicabil termenul general de prescripţie prevăzut de lege raportat la limitele de pedeapsă.
“În ceea ce priveşte valabilitatea şi efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate contestatorului Pui Alexandru Ștefan în calitate de inculpat, anterior pronunţării Deciziei C.C.R. nr. 358/2022 Curtea reţine că acestea nu pot fi valorificate în cauză. În acest sens, Curtea subliniază că prin Decizia CCR nr. 297/26.04.2018 a fost sancţionată (prin declararea ca neconstituţională) unica soluţie normativă prevăzută de legislaţia penală privind instituţia întreruperii termenului de prescripţie.
Ca şi o consecinţă a publicării acestei prime decizii CCR (nr. 297/2018), în lipsa oricăror repere normative concordante cu exigentele impuse de prevederile art. 1 alin. (3) si (5) din Constituţie, în pofida evocării orientative a soluţiei legislative din Codul penal din 1969 în cuprinsul considerentelor acesteia, la nivelul dreptului substanţial nu pot fi identificate în niciun moment, de la data intrării în vigoare a Noului Cod penal şi până la data împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale, norme care să identifice actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripţie.
În acest sens, în considerentele Deciziei (…) Curtea Constituţională a arătat în mod explicit că «nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional. (…)
Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie» Pe de altă parte, chiar dacă am accepta posibilitatea considerării ca valabile a actelor „întreruptive de prescripţie” efectuate sub imperiul legii vechi (C.pen. în varianta anterioară datei de 25.06.2018 ca dată a publicării Deciziei CCR nr. 297/2018), acestea tot nu ar putea fi valorificate în cauză întrucât s-ar obţine rezultatul combinării dispoziţiilor legilor penale succesive (lex tertia), expres interzis prin Decizia CCR nr. 265/2014 (prin care a fost consacrat modul de determinare a legii penale mai favorabile potrivit criteriului aprecierii globale)”, a explicat instanța clujeană.
Prescripția a intervenit înainte de Decizia CCR
Astfel, magistrații de la Curtea de Apel Cluj au ajuns la concluzia că durata termenului de prescripţie a răspunderii penale în cazul fostului polițist Alexandru Ștefan Pui se impune a fi calculat “prin raportare la durata termenului general de prescripţie prev. de art. 154 alin. 1 lit. d C.pen., acela de 5 ani, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 și 5.08.2014)”.
“Potrivit art.154 alin.2 C.pen. termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii,dar pentru că în speţă fapta are caracter continuat,termenul de prescripţie va curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni, respectiv din data de 05.08.2014, împlinindu-se la 05.08.2019, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii,respectiv din data de 01.04.2015 şi acesta este de 5 ani,conform art.154 lit.d Cp, împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale nr.195/16.03.2020 şi nr.240/14.04.2020,anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale din 10.07.2014 și 5.08.2014),potrivit art.154 alin.2 C.pen. termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii,dar pentru că în speţă fapta are caracter continuat,termenul de prescripţie va curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni,respectiv din data de 05.08.2014,împlinindu-se la 05.08.2019,anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323, teza I C.pen. comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii,respectiv din data de 01.04.2015 şi acesta este de 5 ani, conform art.154 lit.d Cp,împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale nr.195/16.03.2020 şi nr.240/14.04.2020, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021”, arată instanța.
Infracțiunile de abuz în serviciu au rămas în picioare
Totodată, judecătorii clujeni au analizat și durata termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu – 3 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014, 20.07.2014 și 5.08.2014, și o faptă comisă la data de 01.04.2015 – pentru care a fost judecat în același dosar Alexandru Ștefan Pui.
“ (…) Curtea stabileşte că, aplicând algoritmul de calcul descris mai sus,acesta nu era împlinit la data pronunţării deciziei penale nr. 892/A/2021 a Curţii de Apel Cluj şi prin raportare la dispoziţiile art.13 ind.2 care prevede că «În cazul infracţiunilor de abuz in serviciu sau de uzurpare a funcţiei, daca funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime»”, precizează instanța în motivare.
Drept urmare, judecătorii Curții de Apel Cluj au ajuns la concluzia că, acțiunea formulată de fostul polițist Alexandru Ștefan Pui este fondată și a admis în principiu și în fond contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 892/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în data de 24 iunie 2021 în dosarul 1628/265/2017, pe care a anulat-o în parte cu privire la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals.
Recalculând pedeapsa, Alexandru Ștefan Pui a obținut o reducere de un an a condamnării, sentința finală fiind de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare, din care a executat deja un an.
