Fosta soție a lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a fost găsită moartă în locuință, luni dimineața. Camelia Tișe avea 47 de ani și era de profesie notar.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 08.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că într-un imobil din municipiu a fost găsită decedată o femeie de 47 de ani.
Ajunși la domiciliul femeii, polițiștii, împreună cu un echipaj medical, au confirmat cele sesizate, fiind demarate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul.
Au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj.
Potrivit stiridecluj.ro, Camelia și Alin Tișe aveau un copil și au divorțat în 2018.