Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Sebastian Vlădescu care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (două infracțiuni) şi trafic de influență în formă continuată.

Potrivit comunicatului DNA, față de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauțiune în valoare de 1.000.000 euro (echivalent în lei) „care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiași unități de Parchet”.

Cauțiunea se va depune în termen de 10 zile, se mai precizează în documentul DNA.

Potrivit sursei citate, „în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.