WWF salută decizia luată de Forest Stewardship Council (FSC) azi, de a se dezasocia de compania Holzindustrie Schweighofer (HS), activă în industria lemnului, și solicită companiei să ia măsuri împotriva comerțului ilegal cu lemn și să remedieze punctele slabe din sistemul său de gestiune a lemnului.

„Timp de mai mulți ani, WWF și alte ONG-uri au semnalat legăturile HS cu exploatarea ilegala a lemnului din România. Acuzațiile aduse sunt atât de grave încât decizia FSC este singura consecință corectă” a declarat Johannes Zahnen, Specialist forestier la WWF. „Opinia noastră este că în ciuda faptului că i-a fost oferită ocazia să își asume responsabilitatea și să ia măsuri concrete pentru a își schimba practicile, HS nu a reușit să își recunoască în mod corespunzător responsabilitatea pentru neregulile și ilegalitățile din lanțul său de aprovizionare și să implice formal părțile interesate, ambele puncte fiind parte din precondițiile FSC”.
Investigația FSC cu privire la HS – una dintre cele mai mari companii din industria lemnului din Europa – a fost determinată de o sesizare WWF în noiembrie 2015. O comisie independentă numită de FSC în 2016 pentru a investiga acuzațiile împotriva HS a concluzionat că societatea este implicată în comerțul ilegal cu lemn și practicile sale sunt în contradicție cu obiectivele FSC (de exemplu, să excludă exploatarea forestieră ilegală și comerțul ilegal cu lemn). În perioada de probă, WWF a cerut FSC să investigheze în profunzime problemele de legalitate și achiziția sau recepția lemnului, probleme sesizate pentru prima dată în plângerea inițială WWF. Acest lucru, și noi acuzații care au apărut în cursul investigației lor, a condus Bordul FSC să concluzioneze că ar fi incompatibil ca perioada de probațiune să fie prelungită.

„Sperăm că HS va considera decizia FSC ca o oportunitate pentru o reorganizare fundamentală și își va schimba practicile sale încât să se concentreze asupra achizițiilor de lemn din surse legale și sustenabile”, a adăugat Zahnen. „Recomandăm companiei să își dezvolte rapid un plan de acțiune clar și transparent, care să o pună pe calea spre sustenabilitate”.

In concordanță cu un angajament mai amplu al WWF în relația cu companiile pentru a promova managementul forestier și comerțul cu lemn responsabil, WWF recomandă HS să stabilească unele măsuri imediate, care ar servi drept bază pentru a iniția în viitor dialogul transparent și constructiv cu părțile interesate din sfera de mediu și socială, cu privire la un plan clar de măsuri corective.

Facem apel la HS să:

  • Facă publică o politică/metodologie clară pentru aprovizionarea cu lemn, în care se angajează să asigurare lemn certificat FSC a lanțului de custodie (CoC) pentru nevoile sale de lemn din toată activitatea business-urilor sale și să ofere o declarație explicită privind faptul că excluderea lemnului ilegal este responsabilitatea sa expresă
  • Facă publică o propunere privind consultări transparente, structurate, cu părțile interesate privind performanța și progresul acesteia, pentru a informa dezvoltarea unui plan de acțiune valabil pentru a remedia punctele slabe ideintificate până în prezent în sistemul HS de gestionare a lemnului (de exemplu, abordarea nevoii de îmbunătățire a sistemului due dilligence, după cum se menționează în raportul Comisiei).
  • Se supună auditurilor FSC și să publice rezultatele.

Pentru WWF transparența este esențială pentru combaterea exploatării forestiere ilegale și pentru a evita amestecul de lemn ilegal pe piața legală. În cazul României, acest lucru poate fi realizat în mod specific prin consolidarea sistemului național de trasabilitate a lemnului și creșterea în continuare a controalelor pentru a pune în aplicare în mod corespunzător sistemele de due diligence ale companiilor pentru a evita aprovizionarea cu lemn recoltat în mod ilegal. România și-a intensificat eforturile în acest sens pe parcursul ultimului an.

WWF va continua lupta împotriva exploatării forestiere ilegale și își va menține poziția pentru necesitatea transparenței pe piața lemnului. WWF consideră FSC cea mai puternică schema de certificare la momentul actual și încurajează FSC să-și crească capacitatea în România și în regiune pentru a se asigura că principiile și criteriile sale sunt puse în aplicare în mod adecvat.

„Cazurile de gestionare iresponsabilă a pădurilor din România pot arăta ca o problemă locală, dar nu este așa. Ele au o componentă globală puternică și astfel pentru a le soluționa e nevoie, de asemenea, de o cooperare globală. Acest caz este un foarte bun exemplu pentru a arăta modul în care cooperarea transfrontalieră între societatea civilă poate rezolva probleme importante atunci când sunt aplicate sisteme voluntare, credibile, de verificare”, a declarat Magor Csibi, director WWF-România.
„Anunțul de astăzi este o victorie pentru pădurile din România. Numărul incredibil de persoane care au cerut dezasocierea ne arată cât de important este viitorul pădurilor din România pentru oameni. De asemenea, aceasta demonstrează modul în care expertiza ONG-urilor de conservare se completează cu activitatea societății civile. Decizia FSC este un semnal foarte puternic că pădurile nu sunt o resursă gratuită pentru exploatarea iresponsabilă pentru profit imediat, dar trebuie să fie păstrate pentru a asigura un viitor sustenabil”.

1 COMENTARIU

  1. Fiti voi numa”Gica Contra” … impotriva acestui „jaf” … ca vedeti voi cum ( cineva… stiti voi cine ) pune ” gest.ap.o-ul ” pe voi … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.