Datorita rolului esential pe care autoritatile publice îl joaca în cadrul dezvoltarii nationale, atât la nivel local cât si regional, si venind în întâmpinarea cererii mari de informatii care exista, consideram ca, o sinteza a procedurii de accesare a fondurilor europene de catre aceasta categorie de beneficiari se va dovedi utila.

Dupa cum am spus, autoritatile administratiei publice locale reprezinta una dintre categoriile de beneficiari care pot accesa fondurile europene, acestea fiind eligibile sa depuna proiecte – independente sau în parteneriat – în cadrul tuturor Programelor Operationale, cu exceptia celui de Transport si a celui de Asistenta Tehnica. Ca pasi esentiali ai pregatirii în vederea accesarii fondurilor, putem enumera activitati de informare, mentinerea legaturii cu Autoritatile de Management si cu Organismele Intermediare, identificarea nevoilor existente, pregatirea echipei care va elabora proiectul si care va asigura implementarea sa, pregatirea proiectului si asigurarea coerentei sale cu planul de dezvoltare regionala/locala, gasirea surselor de finantare pentru asigurarea co-finantarii, contactarea de potentiali parteneri pentru asigurarea unui management eficient al proiectului. Este necesara cunoasterea Programelor Operationale prin care se pot accesa finantarile, din mai multe considerente. Unul dintre ele este acela ca, fiecaruia dintre ele îi este desemnata o Autoritate de Management aparte si Organisme Intermediare, cum ar fi, în cazul Programului Operational Sectorial de MEDIU, Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor si Agentiile Regionale de Protectie a Mediului. De asemenea, încadrarea si elaborarea proiectului trebuie sa aiba în vedere criteriile de eligibilitate solicitate de fiecare axa prioritara sau domeniu major de interventie al programului, în parte.

Astfel, Programele Operationale accesabile de catre beneficiarii publici locali sunt: Programul Operational Regional ( pe Axele Prioritare 1-5 – de la sprijinirea dezvoltarii urbane si a mediului de afaceri local si regional, dezvoltarea durabila si promovarea turismului la îmbunatatirea infrastructurii de transport si sociale), POS – Dezvoltarea Resurselor Umane ( pe Axele Prioritare 1-3, de la educatia si formarea profesionala în sprijinul cresterii economice si dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere, conectarea învatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii la cresterea adaptabilitatii fortei de munca si a companiilor), Programul Operational Sectorial (POS) – Cresterea Competitivitatii Economice ( pe Axele Prioritare 1–5, de exemplu Axa 4 – Îmbunatatirea eficientei energetice si dezvoltarea durabila a sectorului energetic), POS de Mediu ( pe Axelor Prioritare 1–4, de exemplu Axa 1 – Extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata) si POS – Dezvoltarea Capacitatii Administrative ( pe Axa Prioritara 1 – Întarirea interventiilor de politici publice în administratia centrala).

În etapa de pregatire a proiectului, în urma identificarii nevoilor si transpunerii lor în obiective este necesara o încadrare optima a proiectului în programul în cadrul caruia poate beneficia de finantare. Gradul de eligibilitate este cu atât mai mare cu cât proiectul raspunde mai exact criteriilor impuse de fiecare axa a Programului Operational. Astfel, proiectul dezvoltat trebuie, în primul rând, sa raspunda obiectivelor definite prin Programul Operational si, în al doilea rând, sa fie coerent cu strategia de dezvoltare locala si regionala. Criteriul de eligibilitate cel mai important pentru autoritatea publica locala este acela de asigurare a capacitatii tehnice si financiare (asigurarea co-finantarii) necesare implementarii proiectului. De asemenea, se considera necesara dovada sustenabilitatii proiectului, din punct de vedere financiar si institutional (fezabilitatea si capacitatea lui de a se sustine în timp si dupa acordarea finantarii), dar si capacitatea de a  asigura implementarea eficienta a acestuia.

Studiile de fezabilitate, împreuna cu avizele corespunzatoare proiectului, se numara printre criteriile de eligibilitate comune tuturor proiectelor, alaturi de conditia ca activitatea propusa sa nu fi fost finantata din fonduri publice în ultimii 5 ani. Acestea nu se încadreaza în categoria cheltuielilor eligibile, reprezentând o cheltuiala nedecontabila, care intra în sarcina beneficiarului.

Etapa achizitiilor reprezinta unul din pasi cei mai importanti ai implementarii proiectului. Beneficiarul, autoritatea publica, are obligatia respectarii legislatiei în vigoare cu privire la achizitiile publice (inclusiv în domeniul ajutorului de stat) si procedura organizarii de  licitatii pentru contractele de bunuri, lucrari si servicii a caror valoare depaseste pragul minim stabilit prin lege. Finantarile impun o serie de reguli clare cu privire la investitii, cum ar fi, de exemplu, în cazul Programului Operational Regional, cheltuielile generate cu achizitia/ amenajarea de teren nu pot depasi un maxim de 10% din valoarea eligibila a proiectului, iar cele generate de achizitia de echipamente pot reprezenta 25% sau 50%, în functie de proiect, respectiv masura de finantare. Echipamentele trebuie sa respecte standardele europene în domeniu.

În plus, selectia riguroasa a contractorilor îsi aduce contributia la succesul unui proiect, alaturi de semnarea si realizarea contractelor între beneficiar si contractor, întocmirea si transmiterea la timp a cererilor de plata catre Autoritatea de Management sau Organismul Intermediar, certificarea platii si efectuarea acesteia de catre Autoritatea de Plata sau Management. În ceea ce priveste acest aspect, ca si criteriu de eligibilitate îl mentionam pe cel conform caruia graficul de plati efectuate de catre beneficiar catre contractor sa nu depaseasca data de 30.06.2015. O evaluare continua a derularii proiectului ofera beneficiarului posibilitatea descoperirii si remedierii în timp util a aspectelor necorespunzatoare.

Considerând adiacenta tematicii finantarii prin fondurile europene cu cea a achizitiilor publice, într-unul dintre urmatoarele noastre articole va vom oferi o prezentare sintetica a acestui subiect amplu.

Dan Apostol

asociat la firma de consultanta MURESAN DRAGOS APOSTOL S.R.L. partenera a RGIC Consultanta SRL Bucuresti.

Pentru detalii va puteti adresa la sediul firmei noastre din strada Decebal nr. 69, la telefon 0722362726 sau prin e-mail, la adresa office@mmda.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.