Grecia a achitat luni Fondului Monetar Internațional o serie de arierate și nu se mai află în incapacitate de plată, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmit Deutsche Welle și Reuters, informează Agerpres.
Grecia a plătit luni 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, și a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.
Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM). Banii sunt suficienți pentru a asigura finanțarea ţării până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Valoare acestuia este estimată la 86 de miliarde de euro, iar negocierile ar urma să dureze mai multe săptămâni, mai notează sursa citată.