După ce a câştigat procesul cu Guvernul pentru drepturile de autor, statul român nu a rămas dator, egalând scorul foarte rapid. Astfel, Curtea de Apel Cluj a decis miercuri, 3 noiembrie, menţinerea pedepsei de un an şi zece luni de închisoare cu suspendare în cazul cântăreţului Florin Chilian, după ce la primul termen a fost o amânare.
Istoricul procesului
Florin Chilian a fost trimis în judecată pentru că, în urmă cu aproape doi ani, ar fi condus, în stare de ebrietate, o maşină şi ar fi provocat un accident rutier în data de 26 iulie 2006, soldat cu pagube materiale. Sediul materiei în cazul infracţiunii de conducere în stare de ebrietate se află în OUG 195/2002, care, la art.87, prevede „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoană care are o imbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.”
Procurorul a cerut condamnarea la închisoare a lui Florin Chilian, pentru conducere sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie de 1,35 la mie şi pentru declaraţiile mincinoase date în cursul procesului penal. Deoarece Chilian ar fi propus, în cursul urmăririi penale, audierea unui martor în privinţa relatării căruia există suspiciuni, Parchetul s-a sesizat din oficiu şi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în cazul cântăreţului. Mai precis, este vorba de o declaraţie dată de Chilian poliţiştilor în noaptea accidentului, prin care acesta ar fi recunoscut că el se afla la volanul maşinii, pentru ca apoi să declare în faza de urmărire penală că maşina i-a fost sustrasă din parcarea hotelului în care era cazat.
De menţionat este şi faptul că Ana Maria, fosta iubită a folkistulu, a depus mărturie împotriva acestuia, relatând că a bătut-o de în mai multe rânduri. „A început să strige că eu sunt de vină şi apoi să mă lovească. Mergea la maşină, încerca să schimbe roata lovită, apoi venea, spunea că eu sunt de vină pentru toate astea şi mă agresa. Apoi din nou mergea la maşina. M-a lovit din nou cu palma, am cazut şi m-am lovit la cap de bordură”, a povestit Ana Maria judecătorilor. La data de 1 aprilie 2010, Judecătoria Cluj- Napoca a decis condamnarea cîntăreţului la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, sentinţă nedefinitivă.
Contra deciziei de condamnare, Florin Chilian a declarat apel la instanţa competentă, cerând reducerea pedepsei primite. La primul termen de judecată în calea de atac, avocaţii acestuia au susţinut că expertizele realizate în dosar au la bază date neveridice ale Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj. Potrivit apărătorilor, calculul alcoolemiei pe care o avea Florin Chilian în momentul producerii accidentului şi care indica 1,35 grame/mie este doar o valoare aproximativă şi alcoolemia pe care a avut-o Chilian ar putea fi de sub 0,80 grame/mie, sub limita maximă după care se consideră infracţiune. În plus, avocaţii acestuia au cerut ca declaraţiile martorei Ana Maria Georgescu să fie înlăturate deoarece între ea şi Florin Chilian au avut loc mai multe scandaluri care ar fi putut influenţa marturiile tinerei.
La data de 6 septembrie, Tribunalul Cluj, instanţa investită cu soluţionarea apelul, a respins apelul formulat şi a decis menţinerea condamnării la un an şi zece luni cu suspendare şi termenul de încercare de trei ani şi zece luni, termen în care se poate revoca decizia suspendării pedepsei.
După ce Tribunalul Cluj a menţinut sentinţa de un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, Florin Chilian a făcut recurs. Primul termen de judecată a recursului a fost fixat pe data de 13 octombrie 2010. În faţa Curţii de Apel, la primul termen, Florin Chilian a depus o cerere de amânare, pentru a-şi putea angaja avocat. Pentru a nu încălca dreptul la apărare, judecătorii Curţii de Apel au admis cererea şi au amânat dosarul. La termenul din 3 noiembrie instanţa a decis menţinerea soluţiei date de judecătoria Cluj, care îl condamna pe Chilian la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare.
Din rai în iad şi înapoi
Contactat telefonic de Gazeta de Cluj, Florin Chilian nu s-a arătat deloc uimit de soluţia instanţei clujene, menţionând că se aştepta să fie condamnat, descriind situaţia ca o “întâmplare interesantă”. Deşi a înaintat o cerere de strămutare a procesului, aceasta a fost respinsă. “Clujul are o reputaţie tristă, oriunde să fi judecat, numai în Cuj nu”, a precizat artistul. În viziunea acestuia, nici nu este sigur că instanţa clujeană ar fi citit măcar dosarul. Suspiciunile cum că dosarul ar fi fost făcut la comandă tind să se adeverească, dacă privim puţin retroactiv lucrurile. În 2009 Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut drepturile de autor şi conexe ale lui Florin Chilian pentru piesa „Zece”, obligând Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) la plata a 10.000 de euro cu titul de daune. Şi aici este şi locul unde s-a născut aversiunea şi dorinţa de răzbunare a statului. Dacă în Shanghai sau Valencia, Chilian era, alături de Eliade şi Cioran, un brand de ţară, în Cluj el este considerat pericol public care, prin melodiile sale, atentează la siguranţa naţională. “Dacă ajunge lumea să se teamă de o chitară, poate mai avem o şansă”, crede Chilian.
Legat de Ana Maria Georgescu, fosta iubită şi una dintre martorii de la dosar, Chilian ne-a declarat că nu îi poartă ranchiună, chiar dacă declaraţiile ei nu prea i-au fost de mare folos. „Cu o puşcărie suntem toţi datori, mai ales dacă e pentru un crez”, susţine Chilian. Chiar dacă sunt cu suspendere, un an şi zece luni este destul pentru a speria pe mulţi şi pentru a-i „domoli” puţin. Până chiar şi procurorii clujeni şi-au arătat latura umană, pe când procesul se judeca pe fond, procurorul Romana Răducanu a venind plângând la Chilian pentru a-şi cere scuze pentru că nu a avut ce altceva să facă. A doua zi după pronunţarea hotărârii, artistul a primit un telefon de la Cluj, prin care i se cerea iertare în numele procurorilor care mai au demnitate pentru ce s-a întâmplat în dosar.
Chiar dacă nu avea nicio şansă din start, Florin Chilian nu s-a arătat speriat, din contră chiar, şi-a arătat optimismul menţionând că „atunci când trăieşti prin canale şi ajungi unde ai ajuns, fiecare zi e un cadou”. Întrebat dacă se teme pe viitor să mai facă vreo altă declaraţie contra sistemului, Chilian a încheiat într-un mod absolut poetic, anunţând că „dacă aş fi primit câte un cent pentru fiecare ameninţare primită, Bill Gates ar fi să cam tremure”.
Sabin Ripan
BOX:
Discografie Florin Chilian
2001 – Iubi (Interfaţă la realitate)
Ursitoare
Lumi albe
So why
Vecina de sus
Iubi
Cântecul lui Tănase
Întoarce-te când dorm
Salvează-mă de mine
Chiar dacă…
Taxe
Paşaport pentru suflet
2005 – 10 porunci. Raport despre starea natiunii 1989-2004. Primul pas
Intro
Porunca 1 – Să n-ai alţi Dumnezei! – Ca-n viaţă…
Porunca 2 – Să nu-ţi faci chip cioplit! – Atac la persoană
Porunca 3 – Să nu iei numele Domnului în deşert! – Viaţa lui Petre Ţuţea
Porunca 4 – Aminteşte-ţi de ziua Domnului şi nu munci! – Luni
Porunca 5 – Cinsteşte-ţi părinţii! – Fugi!
Porunca 6 – Să nu ucizi!
Porunca 7 – Să nu preacurveşti! – Suflete de slugă
Porunca 8 – Să nu furi! – Undeva la mijloc
Porunca 9 – Să nu minţi! – Cântecul avocatului
Porunca 10 – Să nu râvneşti! – Neam de eroi
Zece
2009 – AUTISTUL – Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi!
Uvertura
Ai grijă de tine!
De-ai putea
Sens interzis
Dacă de ce
Viața ca o curvă
Toate… toate…
Marş!
Priveşte-‘n jur
Atît de rar
Oameni singuri
Ai grijă de ea!