Demnitarii, funcţionarii publici, magistraţii şi persoanele cu funcţii de conducere aveau obligaţia ca până la data de 15 iunie să îşi depună declaraţiile de avere. Secretarul Primăriei Bistriţa, Floare Gaftone, face excepţie de la regulă. Abia după ce s-a luat legătura cu purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, pe data de 8 iulie, a apărut pe site şi declaraţia din acest an. Cu toate acestea, Floare Gaftone susţine că declaraţia sa de avere ar fi fost postată printre cele ale funcţionarilor publici. Nici primarul Bistriţei, Teodor Ovidiu Creţu nu şi-a reactualizat la timp declaraţia de avere, aceasta fiind înregistrată abia în data de 30 iunie 2009.

Conform legii nr.115 din 16 octombrie 1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, modificată şi completată ulterior de legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, aceştia sunt obligaţi să îşi actualizeze anual declaraţia de avere. Sancţiuni se aplică în cazul nedepunerii declaraţiei în termenul prevăzut, neactualizării declaraţiei de avere, din motive imputabile, până la data de 15 iunie a fiecărui an sau nedepunerii unei noi declaraţii în termen de 15 zile de la încetarea activităţii sau de la data expirării celor patru ani de la ultima declaraţie.
Legea ANI Art. 42.
”Nedepunerea declaraţiei de avere în termenele prevăzute de lege constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei şi declanşarea din oficiu a procedurii de control.”
Potrivit dispoziţiilor articolului 292 din Codul Penal, „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă”. Pedeapsa este încă aplicabilă, deoarece declaraţiile de avere depuse în anii anteriori au fost completate cu date false.

Mare taină, mare

Secretarul Primăriei Bistriţa, Floare Gaftone, ar fi trebuit, potrivit legii, să îşi reactualizeze declaraţia de avere până cel târziu 15 iunie 2009.
Cum şi când a fost postată pe site această declaraţie, rămâne un mister. Cert este că până pe data de 8 iulie 2009, documentul nu apărea nicăieri.

Dacă toţi ceilalţi angajaţi ai primăriei, viceprimarii şi consilierii locali şi-au depus declaraţiile de avere pentru anul fiscal 2008 şi acestea au fost publicate pe site-ul instituţiei până la data prevăzută de lege, adică 15 iunie 2009, Floare Gaftone, omul angajat de municipalitate pentru vegherea legalităţii, nu a procedat în acest fel. Pe site-ul Primăriei Bistriţa, singurele declaraţii de avere care apăreau până la un moment dat ale Floarei Gaftone erau cea completată pe 9 ianuarie 2007 şi cea completată pe 22 aprilie 2008.

Şi alţi jurnalişti au tras-o de mânecă

Dovadă că declaraţia de avere a Floarei Gaftone nu a fost postată la timp pe site-ul Primăriei Bistriţa este şi comentariul postat de jurnalista Cristiana Sabău pe blogul său, pe care îl puteţi vizualiza aici.

 
Iaca şi declaraţia!

După ce reporterii Gazetei de Bistriţa au luat legătura cu purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Mihai Ruşti, la doar câteva ore, pe site a apărut şi declaraţia buclucaşă, chiar pe pagina secretarului Floare Gaftone. Partea interesantă este că data completării acesteia este 14 aprilie 2009, cu nr. de înregistrare 292. Un alt aspect ciudat este şi faptul că doamna secretar a uitat să îşi semneze propria declaraţie.

Lăsând însă la o parte detaliile legate semnătură şi de faptul că nu apare ştampila instituţiei folosită la înregistrarea actelor, secretarul primăriei susţine că declaraţia sa de avere a fost postată printre cele ale funcţionarilor publici.

Resursele Umane sunt de vină?

Redăm mai jos, pe scurt conversaţia pe care reporterul Gazetei de Bistriţa a avut-o cu secretarul Floare Gaftone.

Floare Gaftone: A fost o greşeală la mijloc. Cei de la compartimentul Resurse Umane, au postat declaraţia mea, din greşeală, printre cele ale funcţionarilor publici. Oricum nu am absolut nimic de ascuns.
Reporter: Doamna secretar, sunteţi sigură că a fost printre cele ale funcţionarilor publici?
Floare Gaftone: Absolut sigură, a fost printre declaraţiile funcţionarilor publici.

Reporter:
Şi numărul de înregistrare? Vă întreb pentru că nu văd o ştampilă în acest sens, aşa cum este pe declaraţia de avere a domnului primar.

Floare Gaftone:
Este acel număr din stânga sus. Dacă doriţi vă putem face şi dovada din registru.
 
Reporter: Am văzut şi comentariul de pe blogul Cristianei Sabău, postat în data de 25 iunie, legat de declaraţia dumneavoastră…
Floare Gaftone: Da, Cristiana mi-a atras atenţia în timpul unei şedinţe de consiliu. M-am dus imediat să verific, dar la ora aceea nu mai era nimeni la birou…”

Sub semnul îndoielii

Gazeta de Bistriţa, prin fotografiile făcute paginilor unde erau postate declaraţiile funcţionarilor publici, în data de 8 iulie, are dovada că nu este tocmai aşa. În partea de jos a imaginilor se poate observa că ultimele actualizări ale paginilor respective au fost făcute în zilele de 1 iunie 2009 şi 15 iunie 2009.

În schimb, pagina secretarului Primăriei Bistriţa a fost actualizată în 8 iulie, la ora 11.50, după convorbirea dintre reporterul Gazetei de Bistriţa şi purtătorul de cuvânt.

După două luni şi jumătate

Primarul Bistriţei, Teodor Ovidiu Creţu, dacă este să ne luăm după data de înregistrare a declaraţiei sale de avere, nu este nici el tocmai în regulă. Deşi actul pare să fi fost completat pe data de 15 aprilie 2009, acesta este înregistrat două luni şi jumătate mai târziu, fiind depăşit astfel termenul legal.

Liana Mureşan

2 COMENTARII

  1. Floricica noastra pe langa faptul ca e mincinoasa, este si o mare afacerista. Oare cum a uitat sa declare apartamentul de pe Nasaudului si cealalta masina cu care se plimba sotul ei?

  2. Floricica noastra pe langa faptul ca e mincinoasa, este si o mare afacerista. Oare cum a uitat sa declare apartamentul de pe Nasaudului si cealalta masina cu care se plimba sotul ei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.