Săptămâna trecută, în data de 3 martie 2009, ofiţerii Biroului Teritorial Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au realizat un flagrant, reuşind prinderea şefului Serviciului Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din Sângeorz-Băi, agentul de poliţie, Vasile F., în timp ce primea de la o persoană suma de 200 lei, în schimbul eliberării unor acte de identitate.

Nu cu mult timp în urmă, aceeaşi formaţiune anticorupţie, a rezolvat un alt caz de răsunet, prinderea în flagrant delict a şefei serviciului similar din Năsăud.
Mai mult ca sigur, cei predispuşi la comiterea acestui gen de fapte nu au tras nicio concluzie sau învăţătură.

„Mica corupţie”, în viaţa românului

Indiscutabil, "mica corupţie" este cea care deranjează la nivelul individului şi ne complică viaţa de zi cu zi. Dar paradoxal, în general lumea încurajează această corupţie mică, deoarece fiecare preferă să mituiască un funcţionar public, ca să scape de alergătură sau să-şi rezolve mai repede o problemă personală. Fără a fi ipocriţi, toţi dintre noi, de când ieşim în oraş şi până venim seara acasă, scoatem sau suntem nevoiţi să băgăm mâna în buzunar şi să scoatem anumite sume de bani, fie că ne ducem la medic, avocat, poliţie, finanţe etc.

Corupţia, în general, este definită ca o abatere de la moralitate, de la cinste. Interesul se defineşte printr-o preocupare de a obţine ceva, un avantaj, un succes, indiferent de natura lui, de a satisface unele nevoi proprii în vederea obţinerii de profit sau alte bunuri. În sec. XXI, interesul personal generează corupţia.

Instituţie de stat, SRL personal

Cazul din Sângeorz-Băi este un caz clasic de "mică corupţie", sau de aşa-numita "corupţie profesională", acţiuni ilegale şi imorale ale unor funcţionari publici sau ale altor salariaţi care îşi îndeplinesc atribuţiunile de serviciu în mod preferenţial sau condiţionat, atât de hulită la modul declarativ, dar atât de încurajată, uneori inconştient, atunci când avem de rezolvat o problemă personală. Speţa rezolvată de ofiţerii Anticorupţie bistriţeni se înscrie pe linia prevenirii dar şi a stopării corupţiei în rândurile personalului MAI, din judeţ. Sigur paleta acestui fenomen este mai largă, dar la combaterea lui acţionează şi alte structuri ale statului.

Activitatea pe lângă lege a şefului Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din Sângeorz-Băi, Vasile F. se pare că era cunoscută de mai mult timp. Devenise de notorietate. Nu numai de cei care apelau la serviciile acestuia, dar şi de anumite autorităţi locale, care în anumite situaţii i-au mai atras atenţia, însă, după cum au evoluat lucrurile, se observă că au vorbit singure. Agentul de poliţie, Vasile F., şeful acestui compartiment, a reuşit practic să-l transforme într-un mic SRL, extrem de profitabil pentru el. Se pare că inventase cu de la sine putere, o aşa-numită taxă de urgenţă pentru persoanele care doreau eliberarea documentelor de identitate. Pe lângă taxele obişnuite, fixate de lege, fiecare persoană, obligatoriu mai plătea la ghişeu, taxa impusă de poliţist, 50 de lei. Nu era mult, dar era ilegal. Activitatea lui Vasile F. intrase deja în folclorul local. Au fost cazuri de persoane care, din diferite motive, au venit la Bistriţa, pentru a cere eliberarea, de exemplu a unui paşaport. Cu mirare şi uimire, constatau că la Bistriţa, taxele sunt mai mici ca la Sângeorz-Băi. Se frecau la ochi şi nu le venea să creadă după ce citeau anunţurile afişate la instituţia din Bistriţa şi constatau cu cât ar fi trebuit să plătească mai mult la Sângeorz-Băi. Deşi a fost avertizat de mai multe ori asupra practicilor sale, Vasile F. nu a ţinut cont de acest lucru. Omul, poate, în sinea lui, ajunsese să creadă că i se cuvin de drept cei 50 de lei, percepuţi la eliberarea fiecărui document.

Şi-a găsit naşul

Prin metode specifice, ofiţerii bistriţeni de la Anticorupţie, au hotărât să stopeze practicile ilegale ale şefului de la Evidenţa Persoanei din Sângeorz-Băi. Ocazia a fost oferită de un localnic din oraşul de pe Someş, Vasile Bancea şi de soţia acestuia. Cei doi soţi aveau nevoie de acte noi de identitate, fiindcă cele vechi expiraseră de ceva timp. Eliberarea acestora, era condiţionată de prezentarea unei adeverinţe, un act de primire în spaţiu, de la primărie. Emiterea actului le-a fost refuzată sub motivul că Vasile Bancea şi soţia lui, nu şi-au plătit impozitele din 2003, plus două amenzi încasate de la jandarmii locali pentru că au fost prinşi pescuind ilegal. Omul se pare că este sărac de nu are după ce bea apă, iar mersul la pescuit ilegal a fost motivat de îmbunătăţirea raţiei alimentare zilnice. Văzând că la primărie nu a găsit înţelegere pentru eliberarea adeverinţei respective, Vasile B. sa adresat şefului de la Evidenţa Persoanei. Acesta a condiţionat eliberarea celor două acte de identitate, de achitarea a 200 lei. Omul nu avea bani să trăiască, să-şi plătească impozitele, amenzile, de unde să scoată 200 lei pentru şpagă? Astfel în disperare de cauză, a reclamat situaţia imposibilă în care se afla, la cei de la Anticorupţie. În data de 3 martie 2009, a fost realizat flagrantul, iar agentul Vasile F., şeful SPCLEP, din Sângeorz-Băi, a fost prins cu „raţa în gură”, adică cu banii în buzunar pe care scrie mare, MITĂ.

Momentele flagrantului au fost imortalizate pentru eternitate, dar şi ca probă în documentarea activităţii infracţionale a poliţistului corupt.
Faţă de Vasile F., s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. de art.254 C. pen. şi pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Învinuitul este cercetat în stare de libertate, iar procurorul a mai dispus măsura preventivă de obligare de a nu părăsi ţara timp de 30 de zile.
Subit, sigur, pe fondul unor afecţiuni medicale mai vechi, Vasile F. s-a îmbolnăvit şi s-a internat de urgenţă în Spitalul Militar Cluj-Napoca.

Blamat pentru curaj

Flagrantul din Sângeorz-Băi are şi un sfârşit, nu prea fericit, dar destul de interesant. Vasile B. şi soţia acestuia în continuare nu au găsit înţelegere la autorităţile locale, pentru eliberarea adeverinţei buclucaşe, necesară eliberării actelor de identitate. Dacă nu există o hotărâre de consiliu local, prin care este condiţionată eliberarea unui document de la primărie, de plata la zi a dărilor către primărie, lucru de care ne îndoim, ar fi împotriva tuturor legilor din România, omul trebuie să primească documentul pentru obţinerea actelor de identitate. Mai mult, Vasile B. şi soţia sa, dacă ne luăm după declaraţiile acestuia, în urma flagrantului din Sângeorz-Băi, realizat cu sprijinul şi concursul lor substanţial, au devenit pe plan local un fel de paria, primind şi tot felul de ameninţări mai mult sau mai puţin voalate pentru gestul lor civic.

 
Înainte de închiderea ediţiei, Anticorupţie Bistriţa-Năsăud au mai realizat un flagrant, în care, de acestă, cel vinovat este un civil. Un cetăţean de pe Valea Bârgăului a încercat să mituiască un poliţist din aceeaşi zonă, deoarece a săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei, încercând astfel să scape de întocmirea unui dosar penal. „B.C. a fost prins în flagrant în timp ce oferea suma de 800 de lei unui ofiţer din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere a IPJ BN”, se spune în comunicatul remis de DGA BN.

Mihnea Rosenberg

2 COMENTARII

  1. Asta le-a stat in gat ca oasele de peste ? Balenele,balenele spuneam, ce se intampla cu ele ? Sunt prea mici si nu se vad sau prea mari si nu se poate ajunge la ele ? De la CAP se imputesc pestii, nu stiati ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.