O firmă din Suceava a fost amendată cu 5.000 lei și a rămas și fără peste 7 mc de cherestea, în valoare de circa 7.000 lei, după ce polițiștii bistrițeni au depistat un autovehicul ce aparținea firmei sucevene, transportând o cantitate mai mare de lemn decât era menționat în documentele legale.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Biroul Rutier, au identificat și oprit duminică în trafic, pe strada Drumul Cetății din Bistrița, un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, cu numere de Suceava.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma verificărilor, a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani care transporta cherestea rășinoasă de diferite dimensiuni, pentru care o societate comercială din Suceava a emis un aviz de însoțire a mărfii, pentru cantitatea de 46,29 metri cubi.
În urma măsurătorilor efectuate de polițiști împreună cu specialiști silvici s-a constatat faptul că în semiremorcă se afla cantitatea de 7,26 metri cubi în plus față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire.
Societatea emitentă a avizului a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică, în cuantum de 6.715,5 lei, reprezentând diferența materialului lemnos aflat în plus față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire.