Firma Geto-Dacia Prod SRL, ce aparţine consilierului local liberal Sorin Hangan a intrat în reorganizare judiciară, după ce acesta a solicitat în instanţă declanşarea procedurii de insolvenţă.
Hangan a apelat la această soluţie, întrucât avea datorii la mai multe societăţi comerciale, dar şi instituţii publice, inclusiv la Primăria Bistriţa. Totalul creanţelor pretinse de creditorii săi în instanţă ajunge la peste 900.000 lei.
Declanşarea procedurii de intrare în insolvenţă a SC Geto-Dacia Prod SRL a fost admisă de instanţa a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în luna decembrie a anului trecut. Într-o primă fază a fost numit un administrator judiciar după care a urmat înscrierea la masa credală a celor cărora Hangan, prin firma pe care o administra le datora bani.
Este foarte posibil ca numărul celor cărora Geto Dacia le datora bani să fie mult mai mare. Gazeta de Bistriţa a fost contactată de administratorul unei firme din Bucureşti care, de circa un an, acesta nu-şi mai poate recupera banii datoraţi de firma bistriţeană.
Datorii la instituţiile statului
SC Geto Dacia Prod SRL, firma consilierului local liberal Sorin Hangan, datorează sute de mii de lei unor instituţii publice, dar şi mai multor societăţi comerciale.
Una dintre instituţiile publice căreia Hangan îi datorează bani este chiar Primăria Bistriţa. Potrivit documentelor din dosarul de instanţă, firma lui Hangan datorează municipalităţii 14.264 lei. Suma este compusă din debite restante la impozite pe mijloace de transport, impozite pe teren şi impozite pe clădiri, bani care în cele din urmă ar fi trebuit să se adauge la puşculiţa bugetului local. Astfel, la data de 31 decembrie 2011, firma lui Hangan figura cu debite restante în sumă totală de 6.451 lei, pentru 2012 suma era de 4.300 lei, la care s-au adăugat penalităţi în valoare totală de 3.513 lei.
Nu doar Primăria Bistriţa figurează printre creditorii firmei lui Sorin Hangan, ci şi Primăria Bistriţa Bârgăului, de la care Geto Dacia SRL a achiziţionat masă lemnoasă. Totalul creanţelor se ridică în acest caz la 21.946,21 lei.
De asemenea, firma consilierului local datorează 2.260 lei Ministerului Mediului şi Pădurilor – Administraţia Fondului de Mediu, reprezentând contribuţii, dobânzi şi penalităţi datorate Fondului de Mediu.
Cea mai mare sumă datorată unei instituţii publice este însă cea pe care Sorin Hangan ar fi trebuit să o plătească Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, în valoare de 202.417 lei, reprezentând „debite şi accesorii”.
Cea mai mare datorie, la BCR
Nu doar instituţiile statului trebuie să recupereze bani de la firma consilierului local, ci şi societăţi comerciale. Astfel, cel mai mare debit al SC Geto Dacia SRL este înregistrat către BCR, unde Hangan, în calitate de administrator al firmei sale, avea contractate mai multe credite bancare. Valoarea totală a sumei datorată băncii este de 491.636,9 lei.
Nici avocatul nu şi l-a plătit
De la SC Holver SRL Braşov, firma lui Sorin Hangan a achiziţionat, în 2012, aproximativ 400 m.p lambriuri din lemn de molid în valoare totală de 14.474,35 lei, din care a achitat doar o mie de lei. Restul sumei, de 13.474,29 lei, a fost aşteptată degeaba de braşoveni.
O sumă importantă este datorată şi avocatului Alin Moruţan, cu care avea încheiat din septembrie 2011 un contract de asistenţă juridică. În baza acestuia, consilierul local ar fi trebuit să îi plătească lui Moruţan câte o mie de lei în fiecare lună. Hangan are zece facturi neplătite, valoarea totală ridicându-se la nu mai puţin de 10.000 lei.
Au stat liniştiţi, dar banii nu i-au mai văzut
Sorin Hangan ar fi trebuit să plătească unor societăţi comerciale transportul prestat de acestea a mărfurilor pe care Geto Dacia Prod le-a exportat în Franţa. Astfel, 7.410 lei (1.659,97 euro) sunt bani datoraţi firmei Marian Tir SRL din Zalău, alţi 10.309, 24 lei ar fi trebuit să ajungă în conturile SC Mondo Trans Company SRL din Bucureşti.
Servicii de transport marfă având aceeaşi destinaţie – Franţa – a prestat pentru Geto Dacia SRL încă o firmă din Bucureşti, SC Erbora Transporturi Internationale SRL, care însă nu s-a înscris la masa credală. Potrivit declaraţiei administratorului firmei bucureştene, contravaloarea serviciilor prestate, în luna noiembrie a anului trecut, pentru SC Geto Dacia SRL se ridică la 1.300 euro (circa 5.800 euro).
„În luna noiembrie 2012 am făcut un transport din Bistriţa la Paris celor de la Geto-Dacia Prod SRL – Hangan Sorin, şi nu a plătit transportul în valoare de 1.300 euro.
Domnul Hangan nu a mai răspuns la telefon şi încerc de 10 luni să-mi primesc banii”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, revoltat, administratorul SC Erbora Transporturi Internationale SRL, Ion Radu.
Imediat după ce transportul a ajuns în Franţa, Ioan Radu l-a anunţat pe Hangan de acest lucru, prin intermediul unui e-mail, precizându-i totodată că trebuie să plătească cât mai urgent contravaloarea facturii, în caz contrar marfa nu îi va fi descărcată şi va fi nevoit să plătească şi taxe pentru staţionarea autovehiculului.
„O să vă plătim pentru serviciile prestate, staţi liniştit, acuma aşa s-a întâmplat că lipseşte d-na contabilă şi doar ea poate face plăţi prin bancă. Ne pare rău de situaţia creată, dar nu vă faceţi probleme în privinţa plăţii”, este răspunsul dat lui Ion Radu de Sorin Hangan.
La circa o lună după ce a avut loc acest dialog prin intermediul poştei electronice, Sorin Hangan a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă pentru SC Geto Dacia Prod SRL. Din decembrie 2012 încoace, Ion Radu a încercat să îl contacteze telefonic pe Hangan, sperând că poate-poate va reuşi să îşi recupereze banii, însă nu a avut niciun succes, fiindcă omul de afaceri bistriţean nu i-a mai răspuns la telefon.
Liana Mureşan
Alţi înscrişi la masa credală
Orange România – 2.093,01 lei;
SC Fortuna Confort SRL Bistriţa – 24.180 lei;
SC Austroforest International SRL Anieş (unul dintre administratori şi asociaţi este Traian Larionesi care deţine şi SC Frasinul SRL) – 3.851,32 lei;
SC Industry Transilvan SRL din Gheorgheni, jud. Harghita – 11.407,74 lei;
SC Blăjeana SRL – 11.180,65 lei;
SC Arabesque SRL Galaţi – 27.019,69 lei;
SC Ecologic Fin SRL Cluj Napoca – 9.580,48 lei;
SC Green Factory SRL Bistriţa – 7.827,05 lei;
SC Plannja SRL Răcăciuni, jud. Bacău – 5.690,31 lei (contravaloare facturi din 2010 – 2011);
SC Metamob SRL Satu Mare – 3.732,73 lei;
SC Ambient SA – 36.048,76 lei;
SC Electro Ursa Servcom SRL Bistriţa – 4.213,37 lei
În luna septembrie a mai depus o declaraţie de creanţă şi SC Novocom SRL Târgu Mureş – 1.099,57 lei.