După cum era de aşteptat, mutarea deşeurilor de la Beclean la Bistriţa, din cauza închiderii gropii de gunoi din urbea de pe Someş, va aduce o sumă imensă în contul firmei care  va efectua transportul. Vorbim de nici mai mult, nici mai puţin de 300 de miliarde de lei vechi. Banii nu au miros, nu?
Gunoaiele vor fi depozitate la Bistriţa, conform proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor solide din Bistriţa-Năsăud”, care prevede, printre altele, şi închiderea gropii de gunoi din municipiul reşedinţă de judeţ. Gunoaiele ar urma să fie depozitate începând cu anul 2011 la groapa ecologica de la Tărpiu. Potrivit estimărilor, la Beclean sunt depozitate circa 50.000 de metri cubi de deşeuri.

Un traseu al gunoaielor de…milioane!

Până la urmă, aşa cum anticipam, groapa de la Beclean va fi de domeniul trecutului. Zeci de maşini cu o capacitate de peste 20 de metri cubi, pline cu deşeuri vor lua drumul reşedinţei de judeţ. Astfel, ruta Beclean -Şintereag –  Şieu- Odorhei – Coasta – Şirioara – Chiraleş -Arcalia – Sărăţel – Sărata – Monariu- Budacu de Jos – Zăvoaie este una de milioane. De zeci de milioane pentru compania care va efectua transporturile. De parcă pe cineva interesează! Ce miros are această afacere? Rămâne de văzut! Cert este că din gunoaie se poate câştiga enorm de bine! De fapt, banii nu au miros! Iar, dacă România, este ,,ţara în care merge oricum”, de ce nu s-ar gasi firme din exterior, care să readucă banul european acolo unde îi stă bine: în Occident? 30.000.000 de lei nu îi ie de ici de colo, corect?

Cine este firma Bilfinger Berger Baugesellschaft?

Pe site-ul firmei găsim o prezentare cât se poate de pompoasă : ,,Societatea de construcţii Bilfinger Berger Baugesellschaft m.b.H efectueză servicii de o calitate superioară în domeniul construcţiilor atât pentru clienţii privaţi, cât şi pentru cei din domeniul public. Dezvoltă soluţii complete privind proiectele imobiliare, de infrastructură şi de mediu începând de la proiectarea şi executarea acestora până la operarea lor.”

Touşi, sunt 30.000.000 de lei?

Când ne gândim că o astfel de suma este astronomica pentru majoritatea bistriţenilor, ne vine să ne luăm de cap! Există societăţi care îşi desfăşoară activitatea în mod corect, plătind impozite la stat, gestionându-şi cu chibzuinţă putinul venit. Venit pe care îl obţin în ani şi ani de zile.

Dăm un ban, dar …schimbăm groapa!

Fostul primar al municipiului Bistriţa susţine că cea mai bună soluţie o constuie mutarea gropii de gunoi de la Beclean la ,,centru”. Cel puţin, pe moment. Ulterior ar urma ca toate deşeurile bistriţenilor, plus cele ale beclenarilor, să ajungă, ,,la comun” în noul şi mult popularizatul spaţiu de la Tărpiu, care ar trebui finalizat până în toamna lui 2011. Pentru proiectul "Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud" s-a obţinut de la Uniunea Europeană o finanţare de 33 de milioane de euro. Din această sumă, 98% reprezintă finanţare nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, iar diferenţa de 2% va fi acoperită de la bugetele autorităţilor locale. Vasile Moldovan, actualmente managerul proiectului ,,Sistem de management integrat al deseurilor solide in judetul Bistrita-Nasaud", afirmă că acest demers are doar efecte benefice, că este utilă desfiinţarea gropii de gunoi de la Beclean şi că groapa ecologică de la Tărpiu va fi terminată la termenul stabilit, deşi există anumite întârzieri. Moldovan a declarat pentru ,, Gazeta de Bistriţa”: ,, În primul rând, zona în care se află groapa de gunoi de la Beclean este o zonă uşor inundabilă. Groapa de gunoi de la Beclean este foarte aproape de albia Someşului Mare. Bun! Dar  în cazul în care vor fi inundaţii, apele ar ajunge şi la groapa de gunoi. Un alt motiv pentru care am ales acest lucru este faptul că supravegherea unei gropi de gunoi este foarte costisitoare.”  În opinia domnului Moldovan metoda de aducere a gunoaielor nu va creea disconfort, iar oamenii trebuie să fie siguri că nu îi va afecta cu absolut nimic aducerea acestor deşeuri la Bistriţa.

Creţu, în continuare nemulţumit!

Creţu s-a împotrivit degeaba iniţiativei de transformare a gropii de gunoi de la Bistriţa în ,,moaşă judeteană”. Dupa cum aminteam într-un material jurnalistic anterior, nici măcar reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa- Năsăud nu l-au susţinut, acestia afirmând că nu se pune problema poluării, transportul ar urma să se faca cu masini speciale, care se închid etanş. Putem spune că edilul a pierdut o bătălie sau un razboi? Ovidiu Creţu ne explică: ,, Il cliente….”. Vocea seacă a unui robot ne anunţă că posesorul telefonului e pe undeva prin Italia.  Plecat-am câţiva din Bistriţa şi cu groapa  zece! Edilul municipiului Bistriţa a fost  ferm pe poziţie şi a a mentionat, în urmă cu câteva săptămâni, că nu concepe un astfel de lucru şi că totul este rezultatul lipsei de idei, iar varianta cea mai bună ar fi ca deşeurile să rămână în urbea de pe Someş, până cănd va fi finalizate lucrările de la groapa de gunoi de la Tărpiu, unde ar putea fi prelucrate. Asta deşi cei care au întocmit proiectul pentru mutarea deşeurilor de la Beclean la Bistriţa spun că groapa de gunoi din municipiul reşedinţă de judeţ are capacitatea necesară şi că nu există nici pe departe riscul poluării. Groapa de gunoi de la Tărpiu, aflată la circa 20 de kilometri de Bistria.

Pe noi ne doare-n…groapă!
Aşa cum menţionam în anterioarele materiale, primarul Becleanului este totalmente de acord cu transferul gunoaielor de la Beclean la Bistriţa. De ce l-ar deranja? Scapă de aceste deşeuri, pe care , de altfel, niciun edil nu şi le doreşte. Nicolae Moldovan a declarat pentru Gazeta de Bistriţa: ,,Eu am aflat între timp ce s-a stabilit. Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic. N-am facut demersuri, nici nu m-am depus vreo sesizare. Noi avem autorizaţie până în 2016, deci îi priveşte pe alţii , nu pe noi.  Noi avem autorizaţie, deci…nu mă interesează speculaţiile unora, cum că aş fi nemulţumit. Repet, nu ne interesează cine o închide, unde o mută. Eu nu sunt nici pro, nici contra.” În altă ordine de idei, primarul Moldovan îi lasă pe cei de la Consiliul Judeţean să facă ce vor cu gunoaiele din Beclean.

Nimeni nu pomeneşte despre bani!

Frapează faptul că niciunuia dintre cei intervievaţi nu i-a părut absurdă această sumă. Sau nici nu au pomenit de ea. Bun, sunt fonduri europene, dar nu păreau surprinşi de faptul ca o societate poate câştiga atât.

Raimond Petruţ

2 COMENTARII

  1. redactore, io cred ca s-a jucat vreun coleg de redactie pus pe sotii cu virgulele la sumele vehiculate si nu ai mai apucat sa verifici din cauza surescitarii. Ia nu mai dezinforma lumea.
    Io-te colea un site: https://www.e-licitatie.ro/ si la anuntul nr. 78629 ce gasim?
    Valoarea pentru intreg proiectul de reabilitare si inchidere a depozitelor de deseuri urbane si rurale neconforme din jud Bistrita Nasaud este de….tine-te otara de ceva, ca poate esti penalizat ca dezinformezi lumea… 28.290.179 RON.
    Sa auzim de bine!

  2. Suntem blestemati sa ne inselam unii pe altii si sa nu ne pese de suferinta celor multi!Nu mai puteau astepta gunoaiele la Beclean?Ardeau sau va ardeau voua ,CELOR INTERESATI,buzunarele?Vedeti ,sa nu va arda sufletele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.