Cele două fetițe implicate în accidentul feroviar produs în localitatea Rebrișoara sunt în continuare în stare gravă, potrivit datelor comunicate de Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
”La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița au fost aduse aseară (10 decembrie) două fetițe, cu vârste de 5, respectiv 6 ani, politraumatizate, în stare gravă, victime ale accidentului produs pe raza localității Rebrișoara. Minora de 5 ani prezintă focar hemoragic în zona capului, fracturi costale, ruptură de ficat și rinichi, hemoperitoneu, fiind internată, momentan, în Secția ATI, în stare stabilă și urmează să fie reevaluată neurologic, chirurgical și ortopedic. Cealaltă minoră, de 6 ani, având contuzii hemoragice în zona capului, fracturi costale, hemopneumotorace, ruptură hepatică, a fost transferată la Clinica de Chirurgie Pediatrică din Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Cele două fetițe au fost implicate în accidentul feroviar produs joi seara în localitatea Rebrișoara, în care un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața.