Home Politică Festivalurile folclorice bistritene au intersectat culorile politice

Festivalurile folclorice bistritene au intersectat culorile politice

Ultima dumnică de dinaintea alegerilor europarlamentare a făcut ca politicienii principalelor partide din Bistriţa-Năsăud să-şi intersecteze paşii, aceştia luând parte la aceleaşi manifestări, în acelaşi interval de timp.

 

Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului, Jocului şi Cântecului Popular  de pe Valea Şieului i-a adus împreună pe eurocandidaţii social-democraţi Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu şi Doina Pană, democrat-liberalii Liviu Rusu, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi Ioan Andreica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, şi liberalii Varujan Vosganian, fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Tăriceanu, alături de preşedintele PNL BN Ioan Turc şi deputatul Ioan Ţintean.

După manifestarea de la Şieu, social-democraţii s-au îndreptat spre Valea Bârgăului, mai precis la Susenii Bârgăului, unde au participat la "Alaiul nunţilor de pe Bârgău ", iar democrat-liberalii au preferat Budacu de Sus, unde s-a desfăşurat Festivalul  Interjudeţean de Dans al Căluşerilor. Aici au condus "ostilităţile", alături de gazde, preşedintele Consiliului Judeţean BN Liviu Rusu, şi deputatul Ioan Oltean. De la Budacul de Sus nu a lipsit nici prefectul Cristian Florian.

În planul declaraţiilor politice, acestea au fost total diferite. Dacă democrat-liberalii au ţinut să amintească oamenilor din localităţile vizitate astăzi despre sumele aduse în judeţ pentru DJ 151 şi depozitul ecologic de la Tărpiu, social-democraţii s-au limitat să amintească despre importanţa prezenţei la urne în 7 iunie. Liberalii, prin vocea lui Varujan Vosganian, au fost şi ei ponderaţi, mesajul lor fiind asemănător cu cel al social-democraţilor – importanţa prezenţei la vot pe data de 7 iunie.

 

Liana Mureşan

(foto: Radu Fiscutean

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version