Pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreanu are loc la data de 15 august, ediția 2015 a „Festivalului tradițiilor țigănești”.

Deschiderea oficială a festivalului este programată la ora 18.00.

Vor evolua apoi: Ansamblul „Trifoiașul de la munte” – Budacu de Sus, Grupul vocal-instrumental Emil Tihan – Codruț Bistrițeanul, Ansamblul „Lo Romengo Ili” – Sâncraiu de Mureș, Ansamblul „Chel Sucar” – Josenii Bârgăului, Ansamblul „Asul de treflă” – Bistrița, Ansamblul „Romafest”- Târgu Mureș și Ansamblul „Mureșul” – Târgu Mureș.

Evenimentul este organizat de Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, în parteneriat cu Partida Romilor Pro Europa BN.

Cu mici întreruperi, romii organizează un bal de Sfânta Marie de mai bine de un secol. În urmă cu aproape 100 de ani, romii se strângeau la localurile Bombardiru şi Locomotiva, unde petreceau până în zori. Petrecerea purta numele „Balo, Balo Romano”.

Pe perioada comunismului, balul romilor a fost interzis de autorităţile locale, locul de desfăşurare al acestuia fiind mutat fie în Budacu de Jos fie în Livezile, unde trăiesc comunităţi importante de romi. După Revoluţie, balul a fost completat şi cu un Festival al Tradiţiilor Ţigăneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.