O bistrițeancă de aproximativ 60 de ani a fost găsită, miercuri seara, fără viață, în apartamentul său din municipiu.
O femeie din Bistrița, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost găsită spânzurată în propriul apartament. La fața locului a intervenit un echipaj cu medic, al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Salvatorii însă nu au mai putut face nimic însă pentru femeie, aceasta fiind decedată de câteva ore bune.
“Femeia prezenta pete cadaverice și rigiditate cadaverică, deci nu s-au impus manevrele de resuscitare, echipajul declarând decesul acesteia la locul solicitării”, a transmis Ciprian Pacurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV