O tânără din Rodna este cercetată de polițiști, după ce miercuri a pătruns într-o locuință din localitatea Șanț, de unde a furat câteva mii de lei, din care polițiștii au recuperat 60%.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au identificat și depistat, joi, o persoană bănuită de furt.
„În fapt, la data de 7 februarie, o femeie din Șanț a sesizat poliția cu privire la faptul că i-a fost sustrasă suma de 7000 de lei din interiorul locuinței.
În cadrul cercetărilor desfășurate în dosarul penal constituit cu privire la infracțiunea de furt calificat, polițiștii au depistat persoana bănuită de comiterea faptei, o tânără de 23 de ani, din Rodna. Aceasta ar fi pătruns în interiorul locuinței de unde ar fi sustras un portofel în care se afla suma de 7000 lei.
O parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat, respectiv suma de 4200 lei, care a fost restituită persoanei vătămate”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Năsăud cu privire la infracțiunea de furt calificat, urmând documentarea întregii activități infracționale.