Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt a afirmat că decizii actuale ale guvernului referitoare la impozitarea anumitor sectoare sau la domeniul justiţiei sunt urmărite cu îngrijorare, şi, alături de prezentarea publică a companiilor străine ca fiind problema sau duşmanul societăţii, creează nesiguranţă, însă companiile germane nu-şi vor face bagajele prea curând, dar au devenit mai prudente, iar investiţiile planificate sunt reanalizate pe alocuri, amânate sau chiar se caută locaţii alternative. El i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să combată defăimările cu fermitate şi argumente solide, să îşi apere realizările şi să atragă atenţia asupra contribuţiilor aduse de economia germană, în decursul anilor, pentru binele României şi al relaţiilor româno-germane, scrie news.ro.

Conform diplomatului, companiile germane din România sunt angajatorii unui sfert de milion de oameni, cu aproximaţie.

„Şi sunt angajatori buni, stabili! Se angajează în favoarea pregătirii profesionale duale, oferă tinerilor şanse de viitor aici, în ţară, şi acordă asistenţă socială angajatorilor mai în vârstă. Pe scurt, reprezintă un sprijin al acestei ţări şi ne bucurăm în mod justificat pentru rezultatele obţinute împreună. Însă toate acestea nu sunt nicidecum ceva de la sine înţeles. Asta este valabil astăzi, ce va fi, însă, mâine? Cifrele îmbucurătoare de astăzi se datorează deciziilor corecte de ieri. Încrederea în România ca loc pentru investiţii a crescut în decursul anilor. În schimb, anumite decizii de astăzi „mai puţin bune“, ar putea distruge încrederea, periclitând, astfel, succesele de mâine”, a avertizat Cord Meier-Klodt, adăugând că „o recepţie prilejuită de aniversarea anului nou nu este locul potrivit pentru a vorbi în detaliu despre decizii actuale ale guvernului referitoare la impozitarea anumitor sectoare sau la domeniul justiţie”, „însă, atunci când vorbim despre leadership, trebuie să vorbim şi despre încredere – despre decizii transparente, predictibilitate şi fiabilitate”.

„Aceasta este esenţa instaurării unui climat de încredere: atât în politică, cât şi în diplomaţie şi, desigur, în domeniul economic. Şi tocmai de aceea urmărim cu anumită îngrijorare măsurile menţionate anterior”, a spus diplomatul german.

El a argumentat invocând „lipsa dialogului şi a consultării celor afectaţi în mod direct, înaintea luării unei decizii:, lipsa unui studiu de impact transparent; teama dezvoltării unei noi tendinţe, care s-ar putea extinde şi asupra unor alte domenii economice.

„Aceasta creează nesiguranţă! O nesiguranţă şi mai mare este cauzată de prezentarea publică şi pauşală a companiilor străine ca fiind problema sau duşmanul societăţii. Doamnelor şi domnilor, doresc să vă adresez dumneavoastră – reprezentanţilor mediului de afaceri – următorul apel: acesta este momentul să daţi dovadă de leadership! Dacă nu acum, atunci când? Nu vă lăsaţi provocaţi, însă combateţi defăimările cu fermitate şi argumente solide. Apăraţi-vă realizările şi atrageţi atenţia asupra contribuţiilor aduse de economia germană, în decursul anilor, pentru binele acestei ţări şi al relaţiilor româno-germane.

Iar partenerilor noştri din Guvernul României doresc să le spun: You have a true friend in us! Companiile germane se angajează pe termen lung. Nu-şi vor face bagajele prea curând. Cu siguranţă pot face faţă câtorva furtuni puternice. Dar au devenit mai prudente. Unele investiţii noi, planificate deja, sunt reanalizate pe alocuri, amânate sau chiar se caută locaţii alternative. Iar asta nu pentru că, astăzi, condiţiile-cadru ar fi mult mai bune în altă parte, ci fiindcă se presupune că aşa va fi mâine, în cazul în care tendinţa nesiguranţei persistă”, a fost îndemnul lui Cord Meier-Klodt.

„Aşadar, urarea mea de Anul Nou adresată partenerilor noştri români este una foarte simplă: Vorbiţi cu noi, ascultaţi ce avem de spus, informaţi-ne la timp, deschis şi transparent despre planurile voastre şi decideţi abia după realizarea unui solid studiu de impact al măsurilor. Astfel poate creşte gradul de încredere, iar noi putem continua, împreună, şi în următorii ani, povestea de succes a economiei acestei ţări.

Acesta ar reprezenta un semnal pozitiv şi clar, mai ales în contextul preşedinţiei atât de importante a României la Consiliul Uniunii Europene, nu-i aşa? Iar acum, la final, vestea cu adevărat bună: Pentru toate acestea aveţi un partener mai bun decât oricare altul: AHK, Consiliul său director, preşedintele său, directorul general, echipa sa deosebit de dedicată, membrii săi: cu toţii stau oricând la dispoziţia guvernului ca partener de dialog pe orice subiect! 24/7 (douăzeci şi patru din şapte)! Just call them! Vă doresc tuturor un An Nou bun, cu succese şi sănătate şi abia aştept dialogul cu dumneavoastră din această seară”, a încheiat ambasadorul Germaniei.



2 COMENTARII

  1. Da io i-as „azvarli afara ” pe toti cei care nu se supun legilor noastre nationale financiar-fiscale si care au venit aici doar sa ne exploateze resursele tzarii si sa fure inteligentza, fortza de munca si capitalul social , avand pretentii de la statul roman sa-i scuteasca de toate taxele si impozitele datorate pentru profitul realizat si nu accepta sa aiba contabilitatea tinuta si controlata aici in Romania , de catre autoritatile romane .
    Nu inteleg de ce putem fi asa de prosti , sa acceptam „cmecheria „care ni se baga pe gat permanent… cu ideia ca „EI NE FAC LOCURI DE MUNCA „… DE PARCA NOI AM FI NISTE HANDICAPATI MINTAL SI N-AM FI IN STARE SA FACEM ACELASI LUCRU si cu ei si fara ei .
    Prea am impresia ca aceasta UE de fapt este ca noi sa fim desfiintzati ca stat national si de fapt suntem un fel de „cobai ” pentru testarea produselor pe care ei le arunca la gunoi .

  2. Halo… domnu… sa stitz ca sa io ma supal si imediat imi iau ” bibeloulile cale tot sunt julalii sa iele ” sa plec in Gelmania … daca ma supal … !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.