La data de 3 octombrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică, Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, sprijiniţi de poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, au efectuat 15 percheziţii la domiciliile a 12 persoane, cu vârste cuprinse între 22 de ani şi 36 de ani, toate din judeţul Cluj, bănuite de comiterea unor furturi din locuinţe şi societăţi comerciale.
Cele 12 persoane  sunt bănuite că, în perioada martie-iulie, ar fi pătruns în trei locuinţe, situate în municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv municipiul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, de unde ar fi sustras 9.000 de lei.
Aceştia ar mai fi sustras din incinta a şase magazine, din municipiile Bistriţa, Braşov şi Ploieşti, două telefoane mobile, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare de 29.767 de lei.
Din cercetări a mai reieşit că tinerii ar fi sustras şi 6.500 de lei dintr-un autovehicul, de pe raza municipiului Alba-Iulia.
Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 50.000 de lei, acesta fiind recuperat în proporţie de 75%.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.. La activităţi au participat şi jandarmi.

Faţă de 9 dintre persoanele bănuite, Judecătoria Bistriţa a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.
Totodată, s-a dispus măsura controlului judiciar faţă de alţi patru tineri, bănuiţi de săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
Cercetările sunt continuate de către Biroul de Investigaţii Criminale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.