Un bărbat de 57 de ani își pierdea viața în 2017, în timpul unei furtuni, după ce a fost strivit de un copac în Parcul Municipal. Nepotul său de doar 5 ani pe atunci a fost și el rănit, fiind practic salvat de la moarte chiar de către bunicul său. Familia bărbatului a acționat în judecată Primăria Bistrița, însă a pierdut procesul în primă instanță. Nu se lasă și contestă sentința, dosarul fiind judecat acum la Curtea de Apel Cluj.

Nefericitul incident a avut loc în toamna anului 2017, când o furtună puternică a lovit întreg județul, inclusiv municipiul Bistrița. P. I. se afla în Parcul Municipal alături de familie: soție, fiică și nepoțelul de doar 5 ani.

În momentul în care brusc a început să plouă torențial, iar crengile copacilor parcului să cadă precum niște scobitori, familia s-a îndreptat spre Casa de Cultură, acolo unde avea parcat autoturismul cu care au venit în parc.

Nu au mai ajuns să iasă din parc, bărbatul de 57 de ani fiind pur și simplu strivit de creanga unui copac. Acesta a auzit o trosnitură și a sărit pe nepoțelul său de 5 ani, formând practic un scut uman, ce i-a salvat viața micuțului. Bărbatul nu a mai putut fi salvat, însă băiețelul a scăpat cu viață, fiind totuși rănit.

Deși echipajele medicale au sosit rapid la fața locului, nu au reușit să îi salveze viața bărbatului. Potrivit certificatului constatator al decesului, cauza directă a morții a fost transecțiune medulară, fractură cominutivă de corp vertebral C6 și T1, traumatism vertebral medular prin lovire activă cu corp dur de greutate mare. Mai pe înțelesul tuturor, gâtul bărbatului a fost rupt pur și simplu de bucata de lemn.

La scurt timp după, familia bărbatului a solicitat Primăriei Bistrița despăgubiri, considerând-o responsabilă pentru nefericitul incident, întrucât este „proprietarul” Parcului Municipal și avea datoria de a îngriji corespunzător arborii din zonă. Primăria Bistrița însă nu a vrut să stea la discuții precizând că a fost vorba despre o forță majoră un eveniment natural, ce nu putea fi controlat.

Totul s-a mutat în instanță

Familia bărbatului nu s-a lăsat și la nici jumătate de an de la incident a acționat în judecată Primăria Bistrița, precum și Consiliul Local al Primăriei Bistrița. La final de 2018 instanța suspendă dosarul, preferând să aștepte finalizarea anchetei penale înainte de a se pronunța.

Procesul intră iar în linie dreaptă abia în ultima lună a anului 2019, urmând ca Tribunalul să vină cu o sentință la mijlocul lui 2020. Familia P. a cerut daune substanțiale Primăriei Bistrița.

Soția supraviețuitoare a cerut daune morale de 200.000 de euro, 30.000 de euro daune materiale constând în cheltuielile cu înmormantarea, edificare piatra funerară, prejudiciu nerealizat până la pensionare, contravaloare costuri procedură succesorala notarială și a meselor organizate cu ocazia înmormântării, priveghi, pomană.

Fiica bărbatului a cerut 250.000 de euro daune morale, iar pentru fiul său și nepotul bărbatului 100.000 de euro, la care se adaugă încă 200.000 de euro pentru leziunile suferite de băiețel și 50.000 de euro daune materiale reprezentând contravaloarea suplimentului de hrană, spitalizare, îngrijire post spitalizare.

Primăria Bistrița s-a apărat susținând că a fost o situație de forță majoră, fiind în Bistrița-Năsăud o furtună foarte violentă, care a produs pagube materiale, fiind smulși din rădăcini mai mulți arbori, producându-se ruperi de ramuri de arbori pe tot teritoriul municipiului, inclusiv în parcul municipal.

Două persoane din Bistrița-Năsăud au murit după ce au fost strivite de copaci, în timpul furtunii din 2017. Alte 17 persoane au ajuns la spital, două dintre ele în stare gravă. 50 de case și 20 de blocuri au fost afectate de vântul puternic, iar peste 30.000 de persoane nu au avut curent electric.

Pe lângă bărbatul de 57 de ani din Bistrița, un altul de 47 de ani din Borleasa a avut aceeași soartă, fiind strivit de copacul sub care încerca să se adăpostească de furtună.

Municipalitatea a susținut, la proces, că arborele în cauză este într-o stare fito-sanitară bună, în timp ce familia bărbatului accidentat a susținut că Primăria Bistrița nu și-a îndeplinit obligațiile de toaletare și control fito-sanitar.

„Susținerile că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația de toaletare și control fito sanitar este neîntemeiată, în condițiile în care la data modernizării Parcului Municipal a avut loc o amplă verificare a tuturor copacilor existenți pe suprafața acestuia, s-au efectuat mai multe operațiuni de tăiere și curățare, toți copacii din parc au fost inventariați, iar în ce privește copacul din care s-a rupt creanga cu ocazia incidentului în discuție este un castan cu o înălțime medie de 10-20 de metri, vârsta între 50 și 80 de ani, și o stare de sănătate acceptabilă, precizând că decizia de tăiere a unui copac se discută într-o comisie de avizare a tăierilor de arbori situați pe domeniul public și privat al municipiului Bistrița, care se întrunește lunar și ori de câte ori e necesar și decizia finală este condiționată de obținerea unui aviz emis de Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud. Așa fiind, există o activitate de monitorizare și control permanent cu privire la arbori, astfel că nu se poate reține că ar fi vorba de lipsa de preocupare a autorităților sub acest aspect”, se arată în motivarea sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Tribunalul dă dreptate Primăriei, lupta se mută la Cluj

În cele din urmă, la mijlocul anului 2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat dreptate Primăriei Bistrița, spunând că arborele respectiv era sănătos și a fost doborât pur și simplu de vântul puternic. Prejudiciul este cauzat de forță majoră și nu de o neglijență a Primăriei Bistrița.

„Tribunalul arată că este real și evident că reclamanții au suferit un prejudiciu material potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar, dar și unul moral important ca urmare a acestui tragic incident soldat cu decesul lui P.I. și rănirea minorului, viața familiei reclamanților fiind total bulversată dar că nu se impune evaluarea daunelor materiale și morale în condițiile în care nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate cerințele ce atrag răspunderea civilă delictuală a pârâților, pentru că nu se poate reține comiterea unei fapte ilicite de către pârâți, ci se impune a se stabili că în condițiile concrete de furtună și intensificări ale vântului cu aspect de vijelie care la rafală au putut depăși 90 de km/oră, în care s-a petrecut tragicul incident din parcul municipal în data de 17 septembrie 2017 prejudiciul eclamanților a fost cauzat de un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, ce are natura juridica a forței majore, caz în care răspunderea pentru prejudiciul suferit de reclamanți nu este imputabilă pârâților chemați în judecată”, se mai arată în decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Familia bărbatului nu a fost mulțumită cu sentința dată de instanța bistrițeană și a decis să meargă mai departe la Curtea de Apel Cluj. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței clujene pe 1 septembrie 2020, la câteva luni de la sentința dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Deocamdată au avut loc deja trei termene de judecată, iar Curtea de Apel Cluj încă nu a venit cu o soluție în acest sens. Următorul termen de judecată este programat pentru data de 19 ianuarie.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. CE AU DE SPUS ACUM ECOLOGISTII,VOIA LUI DUMNEZEU NU,LOCUL COPACILOR MARI E IN PADURI , TAIATI TOTI COPACII MARI, BATRINI SA NU MAI FIE ASTFEL DE TRAGEDII,SE POT PLANTA ALTII IAR LA 20ANI SCHIMBATI OXIGENUL ESTE SI IN SAHARA UNDE NU SUNT COPACI DARAMITE IN ORASE CARE AU PADURI IN APROPIERE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.