Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, a fost reclamată la DNA de către  Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) pentru “fapte de corupţie şi trafic de influenţă” în legătură cu imobilul naţionalizat obţinut de părinţii săi în 2005, potrivit unui comunicat al fundației, informează dcnews.ro.

Potrivit comunicatului FACIAS,   în anul 2005,când Monica Macovei era ministru al Justiţiei, mama acesteia a obţinut imobilul naţionalizat de pe strada Ioanid după ce preşedintele Secţiei Civile de la ÎCCJ a mutat in mod nejustificat dosarul cauzei de la un complet la altul în momentul pronunţării deciziei pe fond. “Abuzul judiciar a fost ulterior confirmat ca atare de Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Rezultatul acestor demersuri a fost păstrarea, fără temei legal, în proprietatea părinţilor Monicăi Macovei a imobilului din str. Ioanid nr.3″.

FACIAS crede că “raţionamentul logico-juridic din dosarul în care Adrian Năstase a fost condamnat definitiv şi irevocabil la 2 ani de închisoare cu executare este aplicabil şi in cazul Monicăi Macovei”.

”Atunci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că <este de neconceput ca mai multe persoane să acţioneze concertat în beneficiul alteia, cu care nu se afla in relaţii apropiate, intime sau de prietenie, fără ştirea acesteia, persoana care nici nu va afla vreodată despre binele care i s-a făcut cu forţa>. Asumând acest raţionament <este de neconceput> ca Monica Macovei să nu se fi implicat în trecerea ilegală a dosarului părinţilor săi de la un complet de judecată la altul, în vederea obţinerii unui verdict favorabil. Cu atât mai mult cu cât judecătorul Dănuţ Costinoiu (sic!) şi grefierul de la Secţia civilă a ÎCCJ nu aveau niciun interes personal în speţă”, se mai arată în comunicatul FACIAS, citat de dcnews.ro.

Potrivit sursei citate, scandalul privind casa părinţilor fostului ministru al justiţiei a izbucnit în 2005, după ce proprietara imobilului naţionalizat din strada Ioanid nr.3, Ana Maria Petrini, a pierdut la ÎCCJ procesul de revendicare, în favoarea soţilor Gherghescu şi a unui coproprietar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.