Patrimoniul industrial, şters de pe harta oraşului
Reurbanizarea zonelor industriale ale oraşului au transformat Clujul în raiul dezvoltatorilor imobiliari. În oraşul cu cele mai scumpe apartamente din ţară – preţul mediu de vânzare la apartamente a ajuns la peste 2.400 de euro pe metru pătrat – tot mai multe fabrici dispar în favoarea ansamblurilor de locuinţe, foarte profitabile pentru dezvoltatori.
Fabrica de cărămidă, fostul ghetou evreiesc din Iris, devine ansamblu rezidenţial
Fosta fabrică de cărămida s-a întins pe o suprafaţă de 5,5 hectare. În timpul deportărilor naziste, fabrica de cărămidă, a fost transformată în gheotu evreiesc, devenind al treilea ca mărime din Transilvania, după ghetoul din Oradea şi cel din Satu Mare. Mutarea evreilor în lagărul din Iris a început în 3 mai 1944, aici fiind concentraţi 18.000 de evrei. Deportarea evreilor din ghetoul din Iris spre Auschwitz între 25 mai şi 9 iunie 1944. Totalul evreilor deportaţi fiind de 16.148 de persoane.
Odată cu demolarea fabricii e ştersă şi o parte oribilă a istoriei comunităţii evreieşti din Cluj. Istorie pe care n-ar trebui să o uităm. Firma care a primit autorizația de desfințare este SC Noroc Com SRL, deținută până recent de Novali Massimo, consul onorific al Italiei pentru judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş. În anul 2020, firma de arhitectură Arhimar a încercat de mai multe ori să facă primăria să accepte blocuri de 11 etaje ca parte a planului de restructurare. Beneficiarul acestei dezvoltări este omul de afaceri Chimu. societatea Noroc Com SRL a cesionat părțile sociale firmei Tellus Invest SRL, firmă administrată de Anica Căpușan, soția lui Chimu Căpușan. Prin urmare, Tellus Invest a devenit unicul asociat al firmei Noroc Com SRL, administratorul unic fiind Anica Căpușan. Chimu şi Anica Căpuşan au mai multe proiecte imobiliare în zonă.
Remarul 16 Februarie devine, de asemenea, ansamblu rezidenţial
Fabrica Remarul 16 Februarie a fost înfiinţată în anul 1870, odată cu inaugurarea căii ferate Oradea-Cluj. Pe lângă serviciile de reparaţii şi mentenanţă, în fabrică se confecţionau piese de schimb pentru materialul rulant, pistoane, cârlige de tracțiune, arcuri pentru locomotivele diesel hidraulice. Până în anul 1992 a fost parte a Societăţii naţionale a Căilor Ferate, urmând ca în 2000 să fie privatizată. Mai mult de o tremie din suprafaţa de teren ocupată de Remarul 16 Februaire va deveni ansamblu rezidenţial. Pe platforma unde funcționează fabrica vor apărea mai multe clădiri de 20 și 27 de etaje. Deşi Primăria şi-a exprimat acordul pentru planul de restrcturare prin două hotărâri de consilu local, a impus anumite condiţionări deoarece pe suprafaţa respectivă există clădiri ce nu pot fi demolate deoarece sunt echivalente ca voaloare monumentelor istorice. În certificatul de urbanism este stipulat clar: „clădirile cu valoare de patrimoniu industrial vor fi în mod obligatoriu păstrate şi, în cazul restructurării, integrate în noua structură urbană”. Terenul în suprafață de 59 207.80 mp este deținut de SC REMARUL BUSINESS CENTER SRL, iar beneficiarul investiţiei este omul de afaceri Călin Mitică.
Fabrica Libertatea devine Liberty Residential
Fabrica de modă Libertatea a fost construiţa în anul 1951. În 1994 a fost privatizatăde Sorin Dan, iar în 2011 a fost cumpărată de Ion Sturdza care a investit în transformarea acesteia în primul parc tehnologic din România prin fondul de investiţii Firbourg Capital. Ulterior, White Star Real Estate a cumpărat prin intermediul Colliners International un ansamblu de birouri, iar în vara anului 2020 a primit autorizaţie pentru a construi două blocuri de 6 etaje, care au devenit Liberty Residential.
Fabrica Metalul Roşu, proiect de regenerare urbană, adică ansamblu rezidential
Fabrica Metalul Roșu a fost fondată în 1924, ca atelier mecanic şi turnătorie de fontă, devenind după al Doilea Război Mondial un producător de utilaje şi echipamente pentru cantine, precum şi de utilaje pentru procesarea produselor alimentare. După 1960, fabrica a dezvoltat maşini şi linii pentru industria textilă şi a pielăriei. În 1990 a fost privatizată fiind preluată de Fimaro şi a început să ofere servicii de fabricaţie pentru industria auto, industria lemnului, industria metalurgică, amenajare spaţii verzi, instalaţii de condiţionat şi purificat aer, instalaţii de ventilare. Fimaro propunea încă din 2010 demolarea fabricii şi construirea unui ansamblu rezidenţial, însă planul întocmit de firma de arhitectură Planwerk a fost adoptat în 2020. În documentaţia aprobată de consilul local se arată că „se propune schimbarea structurii funcționale și spațiale a zonei care va include: – locuinţe colective; – funcțiuni terțiare: spații pentru servicii, dotări sportive, comerţ, alimentație publică; – accese carosabile, parcări subterane şi supraterane; – spaţii verzi cu acces public, spații pietonale cu acces public, spaţii verzi semi-private (incinte), grădini private peste garajele subterane, amenajarea unei promenade pietonale adiacent pârâului Nadăș; – locuri de joacă, amenajări pentru recreere și sport”. Proiectul a fost propus la iniţiativa lui Radu Horațiu Țaica, acționar majoritar la Vector Capital. Pe locul unor foste hale care au aparţinut de Metalul Roşu funcţionează, în prezent, Fabrica de Sport.
Tehnofrig – de la Dedeman şi ansamblu rezidenţial
Tehnofrig a fost o fabrică producătoare de utilaje pentru industria alimentară și echipamente frigorifice. A fost înființată în 1949 şi privatizată în anul 2001, acționarul majoritar fiind Metalo Chimice Cluj-Napoca, cu 82% din titluri. Tehnofrig producea linii de îmbuteliere pentru lichide, fabrici de lapte și bere, schimbătoare de căldură, echipamente pentru protecția mediului și utilaje frigorifice. După privatizare Tehnofrig a fost scindată în 6 societăţi: Tehnofrig Imobiliare, Tehnofrig Finance, Tehnofrig Parcul Rozelor, Tehnofrig Invest și Tehnofrig Center.
Tehofrig imobiliare deţinută de Dorel Goia şi Horia Ciorcilă au vândut 3,6 ha din fosta platformă grupului Dedeman, controlat de fraţii Pavel. În 2017, Geaniv S.A., care s-a desprins din Tehnofrig Imobiliare, a inițiat un nou PUZ, realizat de firma de arhitectură Arhimar, pentru a continua restructurarea platformei Tehnofrig. Acesta s-a concretizat în 2020 într-un plan de dezvoltare a unui ansamblu rezidențial, care se va desfășura pe 3,98 hectare în perimetrul dintre str. Fabricii de Chibrituri nr. 5 -11, str. Maramureșului nr. 36 și nr. 48, precum și str. Jean Jaure
Fabrica Armătură, deţinută de austrieci, a fost cumpărată de firma imobiliară Koro Lando, care-i tot a autstriecilor
Armătura a fost înfiinţată în 1881 şi se ocupa de producția de articole de robinetărie din aliaje neferoase. În 1994 a fost privatizată, iar din 2004 principalul acţionar a devenit grupul austriac Herz Armaturen Gesmbh.
În 2020 s-a decis încetarea activităţii de producţie, iar la un an distanţă fabrica a fost vândută către societatea imobliară Koro Lando real estate S.R.L. deţinută tot de grupul Herz Armaturen Gesmbh. Însă, avântul imobiliar a fost stopat de caracterul contaminat al terenului. Deşi nu apare în Inventarul Național al Siturilor Contaminate, terenul de la Armătura are obligaţii de mediu de îndeplinit, înainte de a deveni proiect imobiliar.
Mucart – de la fabrică la proiect imobiliar
Fabrica de cartoane Mucart a fost înfiinţată în 1882 şi s-a întins pe un teren de 3,6 ha, asigurând peste 40% din producţia de ambalaje din ţară. În 1898 fabrica va fi mutată pe malul pârului Nădaş unde îşi va desfăsura activitatea până la închidere, în anul 2008. În anul 2002 a fost preluată de Ovidiu Turcu care decide în 2006 să construiască pe terenurile adiacente fabricii 100 de apartamente dintre care unele au fost închiriate angajaţilor şi altele vândute. În anul 2020 a intrat în dezbatere publică proiectul de restructurare a platformei Mucart, având şi avizul Comisiei de Urbanism pentru planurile de construcţie a 1000 de apartamente în blocuri de 8 etaje.
Napochim – o altă demolare, un alt proiect imobiliar de succes
Napochim a fost o fabrică producătoare de mase plastice. Societatea a fost înființată în anul 1950, desfășurând activități de prelucrare a maselor plastice. În anul 1990 a avut loc privatizarea firmei, asociația salariaților PAS Napochim deținând 51,11% din acțiuni, un alt acționar important fiind SSIF Broker cu o participație de 13,17%, restul de 35,71% dintre acțiuni aflându-se în posesia unor persoane fizice. În anul 2015, SC Napochim SA s-a scindat în două companii: Napochim SA, și firma Napochim Imobiliare. Prima şi-a continuat producția de mase plastice la un nivel redus, iar cea de-a doua a intrat, după cum îi spune şi numele, în afaceri imobiliare, devenind principalul beneficiar al Scala Center un ansamblu rezidenţial care cuprinde 186 de apartamente cu 2 și 3 camere cu suprafețe între 53 – 80 mp.
