Peste 4.200 de cazuri de afecțiuni respiratorii s-au înregistrat în ultima săptămână la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Două persoane diagnosticate cu pneumonie au decedat.

Astfel, potrivit bilanțului dat publicității de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud (DSP BN), în perioada 22-28 ianuarie, în județ au fost înregistrate 302 cazuri de gripă, cele mai multe persoane afectate, 147, având vârste cuprinse între 5 și 49 de ani. Din numărul total al cazurilor de gripă înregistrate în județ, 42 au necesitat internarea în spital.

Numărul de viroze a crescut foarte mult, în ultima săptămână fiind înregistrate nu mai puțin de 3562 de cazuri, dintre care 29 au necesitat internarea, cei mai mulți – 19 – fiind copii cu vârste de până la 14 ani. Cele mai multe cazuri de viroze, 2277, au fost înregistrate la persoane cu vârste cuprinse între 5- 49 ani.

Tot în ultima săptămână au fost înregistrate 403 cazuri de pneumonie, dintre care 89 au necesitat spitalizare, 45 dintre acestea fiind persoane de peste 65 de ani. De altfel, în cazul persoanelor de peste 65 de ani s-au înregistrat și cele mai multe îmbolnăviri de pneumonie – 102 cazuri. Totodată, două persoane care fac parte din aceeași grupă de vârstă au decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.