La data de 31 august 2015 expiră abonamentele de parcare tip reşedinţă pentru zona delimitată de străzile G-ral Grigore Bălan, Avram Iancu şi C.R. Vivu.
„Prin urmare, în conformitate cu art. 51 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reşedinţă a municipiului Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr. 31/29.03.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, la expirarea perioadei de valabilitate a abonamentelor de parcare tip reşedinţă, acestea se vor prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aferent”, informează municipalitatea.
Pentru prelungirea perioadei de valabilitate, utilizatorul locului de parcare se va prezenta la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Șincai nr. 2 – la etaj, în vederea achitării tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau, după caz, tariful licitat.
În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent locului de parcare până la data 10.09.2015, va pierde dreptul de prelungire a abonamentului, iar locul de parcare va fi reatribuit altor solicitanţi. După această dată, plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare va fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuței se va achita taxa de 50 de lei.
De asemenea, în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare, iar în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil, este necesară comunicarea numărului actual.