Așa cum am anunțat în ediția de săptămâna trecută, continuăm să vă prezentăm cazul lui Alexandru Uiuiu, fostul director al Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud, care și-a pierdut funcția după ce instanța a decis că ar fi fost colaborator al securității. Nimic din documentele CNSAS nu indică, așa cum spune legea, că este așa, însă instanțele de judecată nu au ținut seamă de asta, ba mai mult, toate probele pe care Uiuiu le-a depus la dosar i-au fost respinse, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
Din toată povestea asta, rămâne o singură întrebare pentru care nu există vreun răspuns, nici măcar în ziua de azi: Cine a anunțat Securitatea că în camera nr.35 din Căminul studențesc Avram Iancu a fost ars portretul lui Ceaușescu?
Reamintim că totul a început într-o seară din luna martie 1984, când Alexandru Uiuiu, student în anul II la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a dat foc în camera de cămin unui portret al lui Nicolae Ceaușescu. Alături de el, în cameră se mai aflau alți 7 studenți.
“Atunci aveam să realizăm că există Securitatea”
Un alt coleg de cameră și facultate al lui Alexandru Uiuiu, care a fost dispus să-i vină în sprijin în instanță, dar a cărui declarație nu a fost luată în seamă, este Horia Moldovan.
“Am fost coleg de facultate, an și cămin cu Ionel Alexandru Uiuiu între anii 1982 – 1986. În camera din căminul Avram Iancu eram cazați opt studenți, patru de anul II și patru de anul III. În anul II de facultate, într-o seară din iarna lui 1984, a avut loc în camera de cămin o întâmplare, care având în vedere consecințele ce au urmat, avea să mă afecteze profund, pe mine și colegii de cameră.
Tocmai în acea iarnă friguroasă, câinoasă, care venea să acutizeze starea de disperare și deprimare ce cuprinsese pe oameni datorită lipsurilor de tot felul, cozilor la alimente, frigului, fricii și disperării, a ales Ceaușescu să-și înlocuiască tabloul din instituții cu unul care, făcut după toate regulile publicitare, contrasta dur cu realitatea sumbră. Cuprins de o revoltă surdă, am cumpărat tabloul de la librăria Coșbuc și l-am dus la cămin. L-am afișat deasupra patului meu și cu o evidentă ironie am avertizat colegii să nu se atingă de el/ A fost de fapt semnalul care a declanșat nebunia. Toată frustrarea, neputința acumulată, revolta s-a năpustit asupra acestui tablou. Fiecare după temperamentul și personalitatea sa a participat la acest linșaj. Ionel (n.r. – Alexandru Ionel Uiuiu), amestec de umor, ironie și aciditate l-a caricaturizat făcându-i mustăți «a la Hitler», Tibi, fire mai frustă, l-a mânjit cu dulceață, Alin Nemecz aflat încă în zodia ludicului a venit cu ideea să-l ardem și să punem cenușa în borcane, de unde dacă luăm când mergem la examen o să ne aducă noroc. Nelu Cioloș, mai comod stând pe pat și fumând i-a dat foc. De dus, făcut sul se pare că tot Ionel Uiuiu l-a dus.
A doua zi, cât și în zilele următoare, ne-am văzut fiecare de treburile noastre. Trecuse o bună bucată de vreme și ocupați cu examenele parțiale și altele, am uitat cu totul de întâmplarea cu tabloul. Brutal, avea să ne aducă aminte într-o zi securitatea. Atunci aveam să realizăm că există Securitatea și aceasta este în toți și în toate. Atunci au început interogatoriile repetate la ceas de noapte și în săli obscure, amenințările, umilințele. Mă refer la mine, căci cu ceilalți colegi nu mai puteam comunica. Nu mai eram opt în cameră, eram opt în opt celule, Eu, probabil că și ceilalți, a, experimentat frica animalică, degradantă, anxietatea și depresia. Au fost târâți în această mlaștină și tata și frații. M-am îmbolnăvit și am fost operat pe inimă.
Noroc că a venit «revoluția». A luat ființă un institute care studiază arhivele securității. Se caută informatorii, colaboratorii cu securiștii. Securiștii, nu. S-au pus lucrurile în ordine. Eu am ieșit la pensie cu o pensie de mizerie, sub 2000, după 49 de ani de învățământ și cotizare, iar colonelul de securitate care ne-a terorizat și distrus oare ce pensie are”, a scris în declarația dată în fața notarului, fostul coleg al lui Alexandru Uiuiu, care a ajuns și la dosarul din instanță, declarație care nu a fost luată în seamă.
Neluat în seamă la ÎCCJ
Neluate în seamă în acest proces purtat de Uiuiu au fost mai multe aspecte, iar acest lucru reiese din recursul depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde bistrițeanul nu a avut mai mult succes.
“Referitor la pretinsa aplicare de către instituția intimată a considerentelor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr.672/2012, nu se pot avea în vedere de către instanța de control referitor la niște înscrisuri care, pe de o parte, nu au fost invocate ca probe, cu explicații punctuale referitoare la vreo pretinsă delațiune și în ce constă aceasta, iar pe de altă parte, nu au fost analizate și reținute de către instanța de fond în fundamentarea soluției sale!
Pe de altă parte, intimata omite în mod voit să analizeze și să combată, argumentat, susținerile subsemnatului din motivarea recursului, prin care am arătat, referitor la statuarea instanței de fond în sensul că persoanele vizate de legiuitor ca având calitatea de colaborator, ar fi putut și ar fi fost obligate să menajeze interesele celor denunțați, «pentru a nu încălca principiile unei societăți democratice (??? – subl.ns.) și drepturile fundamentale ale omului».
Această statuare a instanței de fond întărește, odată în plus, convingerea necunoașterii grave a contextului istoric și socio-politic de la acel moment (societate democratică în Republica Socialistă România a anilor ’80??), aspect peste care și instituția intimată trece cu foarte multă ușurință, practic ignorându-l, pentru a-și justifica pretinsa temeinicie a acțiunii introductive”, arată Alexandru Uiuiu în recursul înaintat ÎCCJ.
El a explicat și de ce așa-zisele note de la securitate nu pot fi considerate de natură a atrage consecințe negative asupra acelor persoane indicate.
„Cât privește cea de-a doua condiție de fond referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale, invocată de către intimată, am dezvoltat pe larg, în motivarea recursului, argumentele pentru care nu se poate reține o atare conduită în sarcina subsemnatului.
Motivarea instanței de fond în sensul că informațiile furnizate de către subsemnatul «puteau fi considerate în mod rezonabil a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea dreptului la viață privată și libertății de exprimare… de natură a atrage consecințe negative asupra acelor persoane indicate» constituie practic o adăugare la lege, iar nu o interpretare a ei, ci de-a dreptul o răstălmăcire care să justifice soluția adoptată.
Dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice, iar nu care «puteau fi» considerate ca atare, precum și care «au vizat» îngrădirea drepturilor și libertăților, nicidecum «apte» de a avea atari consecințe, astfel cum am arătat în motivarea recursului.
Vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților altei persoane prin activitatea pretins efectuată trebuie a fi dovedită, cu arătarea exactă a rezultatului efectiv al acțiunii de «îngrădire» și a persoanei afectată de această «îngrădire», întrucât legiuitorul nu instituie o prezumție legală de producere a unui astfel de rezultat, contrar susținerilor intimatei.
Or, un atare rezultat nu a fost relevat de către reclamantă și nici de către instanța de fond, în motivarea soluției sale.
Așa cum am arătat în motivarea recursului, din întreg cuprinsul sentinței se poate lesne observa insistența cu care instanța de fond a încercat să dovedească în cauză pretinsa mea calitate de colaborator al Securității, printr-o analiză nu doar partinică, dar și excedând legii, a unei părți din materialul din dosarul depus de reclamantă, iar aceasta în contextul în care instanța nu cunoaște sau omite voit împrejurările reale și concrete specifice epocii faptelor.
Dar și conduita intimatei care, într-o voită omisiune a invocării unor momente istorice caracteristice epocii pretinselor fapte de delațiune, încearcă să justifice calitatea mea de colaborator al Securității, făcând în recurs analiza unor înscrisuri pe care nu le-a invocat la fond și pe care instanța de fond nu le-a reținut în considerentele soluției sale!
Onorată Înaltă Curte, vă rugăm să constatați, din analizarea evenimentelor astfel cum ele au avut loc efectiv la acel moment și în contextul socio-politic real de la epoca faptelor, că nu se poate reține, sub nicio formă, că aș fi fost un susținător al regimului comunist instituit de Nicolae Ceaușescu și că am avut vreodată intenția ca, în sprijinirea acestui regim totalitar, în mod liber și voit, să aduc atingere în vreun fel drepturilor și libertăților vreunuia dintre concetățenii mei.
Dimpotrivă, prin actele mele care au precedat pretinsei racolări, respectiv incendierea portretului dictatorului, săvârșite în perioada studenției, acte de care lucrătorii Securității s-au folosit pentru a mă constrânge, mi-am exprimat în mod clar dezaprobarea și opoziția față de regimul comunist.
Soluția instanței de fond, bazată pe presupuneri neconforme cu realitatea și adăugări la lege, este netemeinică și nelegală, motiv pentru care se impune casarea acesteia, sens în care vă rugăm să admiteți recursul”, a mai notat Uiuiu în document.
A cerut insistent dosarul său de urmărit! CNSAS a făcut ureche șută
Fostul director al DJC a subliniat și faptul că a cerut de la CNSAS dosarul său de urmărit, însă fără succes, fiindu-i și astfel îngrădit dreptul la apărare.
“Prin recursul nostru, am arătat că insistăm în cererea formulată la fondul cauzei, de a se pune în vedere reclamantei-intimată să depună la dosar o copie integrală a dosarului de urmărit al subsemnatului, care se află în evidențele sale.
Subsemnatul am făcut demersuri pentru a verifica existența acestui dosar, solicitând instituției CNSAS să mi-l pună la dispoziție, în repetate rânduri (cererea subsemantului din data de 30.10.2018, la care am revenit din lipsă de răspuns cu cererea din data de 18.12.2018).
Mi s-a confirmat înregistrarea cererii mele din 30.10.2018 prin Adresa nr.P1842/18 din 19.11.2018, precum și înregistrarea celei de-a doua cereri sub nr.P1842/18 din 28.12.2018.
Urmare a demersurilor mele, la data de 05.04.2019 am studiat doar „dosarul personal” care mă vizează și constituie anexa la acțiunea în constatare, procedură care îmi dă motive întemeiate să apreciez că intimata îmi folosește dosarul de urmărit în mod evident partinic, pentru a-și susține acuzarea mea că aș fi fost colaborator și astfel nu îmi dă posibilitatea să îmi exercit dreptul fundamental la apărare în prezentul dosar, folosindu-se doar de acte pretins acuzatoare.
Or, în contextul în care, nu am nicio posibilitate de a ajunge efectiv și direct în posesia unor documente din dosarul de urmărit, care să dovedească contextul real în care am fost obligat să dau notele în cauză, amenințat cu exmatricularea din facultate ca urmare a incendierii portretului lui Nicolae Ceaușecu în camera de cămin, dat fiind refuzul nejustificat al instituției intimate de a îmi remite copii de pe dosarul integral de urmărit, singura soluție de a da eficiență reală dreptului meu la apărare, este ca Onorata Înaltă Curte să dispună, în considerarea prevederilor art.293 C.pr.civ., asupra obligării intimatei de a trimite la dosarul cauzei copii de pe întreg dosarul de urmărit, cu numerotarea acestora și arătarea numărului de file conținute.
Iar în măsura în care intimata nu va da curs solicitării mele legitime și dispoziției Înaltei Curți, vă rugăm să faceți aplicarea prevederilor art.295 teza ultimă C.pr.civ.
Arătăm faptul că, cu ocazia studierii dosarului care mi s-a pus la dispoziție la data de 05.04.2019, am insistat în a mi se elibera copii de la dosarul de urmărit, cerere la care am revenit și ulterior, întrucât nu am primit răspuns în vreun fel, prin cererile pe care le-am depus în datele de 06.05.2019 și respectiv 14.06.2019.
Am făcut cunoscută instituției intimată intenția mea de a folosi, în probațiune, în fața instanței învestită cu soluționarea acțiunii în constatare care formează obiectul prezentului dosar, dosarul meu de urmărit, însă nici până la această dată nu am intrat în posesia acestuia, deși demersurile mele datează de peste 8 luni!
Onorată Înaltă Curte, apreciem că cererea subsemnatului este mai mult decât legitimă, în raport de motivele pe care le-am dezvoltat în apărare, atât prin întâmpinare la fond cât și prin recurs, dat fiind conduita abuzivă instituțională manifestată de către intimată, pe care am dezvoltat-o ca atare în conținutul acelorași acte procedurale.
Iar admiterea ei este de natură a-mi permite, în ceea ce mă privește, să-mi exercit efectiv dreptul la apărare, consacrat ca atare de Codul de procedură civilă și de garanțiile constituționale, și totodată de a restabili „echilibrul armelor” consacrat de prevederile art.6 paragraful I din Convenția europeană referitoare la dreptul la un proces echitabil”, a scris Alexandru Uiuiu în documentul de recurs.
Deși a deținut funcții și a candidat în campaniile electorale, până în 2016 nu a existat niciun document
Un alt aspect interesant reiese dintr-o adresă pe care fostul director DJC BN a trimis-o în mai 2021, ministrului Culturii de la acea vreme, Bogdan Gheorghiu, care i-a solicitat lui Uiuiu o serie de documente depuse la dosarele din instanță.
“Pentru toate funcțiile și candidaturile am depus declarații și am cerut informații despre statutul meu în raport cu vechea Securitate. Nu exista nici un dosar, nu am primit nici o informație în acest sens. În 2016 a apărut acest dosar – precizez că la putere era «Domnul Dragnea» care tocmai subordona justiția politic. Deși CNSAS a făcut acțiunea în 2016 ea a fost instrumentată abia în anul 2019. Procesul a durat mai bine de doi ani cu termen de amânare și recurs și motivarea ultimei sentințe a venit la 11 luni după pronunțarea sentinței la recurs.
