EXCLUSIV! Cum s-a ales Alexandru Uiuiu cu eticheta de colaborator al Securității! Instanța a cântat în struna CNSAS

În urmă cu aproximativ o lună arătam despre războiul purtat în instanță de Alexandru Uiuiu cu Ministerul Culturii pentru anularea ordinului prin care a fost destituit, nelegal, din funcția de director al Direcției Județene pentru Cultură, din cauză că CNSAS l-a pricopsit cu o patalama de “turnător la Securitate”, patalama supravizată de instanțele de judecată. Dacă ne uităm însă pe documentele CNSAS, așa-numitele note informative aflate la dosarul lui Uiuiu, și redactate de ofițerul de securitate Liviu Călian, ajungem la concluzia că situația în care se află fostul director al DJC, e una trasă tare de păr. Concret, ștampila de turnător la Securitate i s-a pus forțat, fără ca instanța să țină cont de nimic, nici măcar de normele legale în domeniu, inclusiv de o decizie CCR. Totul a fost interpretat după bunul plac!

Cazul lui Uiuiu seamănă însă foarte bine cu ale altor români, chiar bistrițeni de-ai noștri, care au semnat fortuit un angajament cu Securitatea, au dat cu subsemnatul pe acolo, prin note informative, și care ulterior au ajuns în funcții, dar culmea, CNSAS a considerat că nu li se poate atribui calitatea de colaborator al Securității. De ce? Pentru că, în urma așa-ziselor note informative, nimeni nu a avut de suferit. La fel și în situația de față. Ce este însă ciudat, e faptul că instanțele de judecată, atât Curtea de Apel București, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, nu au ținut cont de niciun argument pe care Alexandru Uiuiu l-a adus și au părut total neinteresate să se aplece cu atenție asupra așa-ziselor “turnătorii.

A dat foc portretului lui Ceaușescu! “Avea o atitudine vădită împotriva regimului”

Reamintim că totul a început într-o seară din luna martie 1984, când Alexandru Uiuiu, student în anul II la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a dat foc în camera de cămin unui portret al lui Nicolae Ceaușescu. Alături de el, în cameră se mai aflau alți 7 studenți. Întâmplarea este expusă foarte bine de unul dintre colegii de cameră a lui Alexandru Uiuiu, depusă la dosarul cauzei, dar neluată în seamă de instanță.

“ (…) Pe Ionel Alexandru Uiuiu l-am cunoscut ca pe un bun coleg și l-am considerat tot timpul ca pe un om nonconformist, care avea preocupări literare, culturale și sportive. În anul 1984 am fost colegi de cameră în căminul Avram Iancu alături de alți 6 studenți. Într-o seară am fost de față când Ionel Alexandru Uiuiu, ajutat de Alin Nemecz au dat foc cu bricheta lui Ioan Cioloș (între timp decedat) unui portret al lui Nicolae Ceaușescu, portret pe care l-am găsit pe masa din mijlocul camerei după ce am urcat de la cina din cantina care se afla la parter. Cred că portretul a fost adus de colegul nostru de cameră Horia Moldovan, nu știu din ce motive, dar după derularea evenimentelor nimeni nu știu să-l mai fi revendicat. Înainte de a dat foc portretului lui Ceaușescu, în cameră toți am făcut glume pe seama lui, glume legate de nevoia de dispariție a personajului pe care-l reprezenta.

Nu a fost prima dată când am făcut «mișto» de conducerea PCR, cum vorbeam noi pe atunci, era o practică realizată în mod curent prin spunerea de bancuri politice, prin ascultarea de muzică sau prin vizionarea de filme interzise. Deseori în anii de facultate, ne-am raportat negativ la adresa conducerii de atunci a României și la adresa soților Ceaușescu. Ionel Alexandru Uiuiu avea o atitudine vădită împotriva regimului, mai ales că fiind sportiv umbla prin țări străine, cunoscând realități mai bune despre care ne povestea când se întorcea în țară întrebându-se retoric: «DE ce naiba la noi nu se poate face o  schimbare?!?». Îmi aduc aminte, în acest sens, și de un scurt-metraj pe care l-a regizat și filmat cu unii dintre noi în diferite locații din Cluj, precum și de participările noastre la «triunghiularele» (schimburi de experiență) organizate de cele trei facultăți de filosofie din țară, de atunci: în toate aceste evenimente, spiritul de frondă la adresa regimului Ceaușescu era evident.

Revenind la arderea portretului, cei doi colegi amintiți au pus cenușa afișului ars din scrumiera mare într-un borcan pe care eu l-am luat și l-am pus tocmai pe dulapul meu, ei spunând că o să-l «servească la micul dejun ca să scape țara de un neghiob». Subsemnatul și ceilalți colegi de cameră prezenți – printre care îmi amintesc nu numai de Ionel Alexandru Uiuiu și Alin Nemecz, ci și de Ioan Cioloș, Horia Moldovan, Nicolae Chirrilov și Tiberiu Furdui – am făcut remarci antiregim pentru că toți eram tineri, studenți cunoscători ai derapajelor ideologice, dornici de a trăi și învăța altfel și alte lucruri, care așteptam mult mai mult de la viață și școală decât ne oferă regimul comunist.

A doua zi după masă, au intrat la noi în cameră doi ofițeri de securitate îmbrăcați în haine lungi de piele, s-au dus direct la borcan și ne-au întrebat ce s-a întâmplat seara în cameră și ce e acolo. Era evident că știau. Ne-au luat și ne-au dus pe toți cei prezenți la sediul Securității din incinta căminului, nu îmi aduc aminte dacă și pe alții: de pildă, nu știu dacă și pe colegul nostru de facultate și de an Ion Hirghiduș, care nu locuia în cameră cu noi ceilalți, dar care a trecut pe acolo în acea seară. Acolo am fost preluați, puși în camere separate și anchetați, fiecare de un alt ofițer. Am fost amenințai cu exmatricularea din facultate și chiar cu pușcăria politică, am fost puși să scriem ce s-a întâmplat și apoi unii dintre noi (eu unul nu) am fost puși să dăm alte declarații sub dictarea ofițerului «ca să scăpăm» (știu acest lucru din discuțiile ulterioare).

Subsemnatul, Clitan Gheorghe, afirm că ancheta s-a desfășurat într-o atmosferă de presiune și amenințări, că am fost pur și simplu terorizați, iar pentru tineri de 21-22 de ani care eram atunci, această anchetă a lăsat urme și traume pentru întreaga viață. (…)”, a scris Clitan Gheorghe, fostul coleg de facultate și an al lui Alexandru Uiuiu, în documentul depus la dosarul cauzei.

Informații generale interpretate aiurea

După ancheta securiștilor, Uiuiu a fost obligat să semneze acel angajament de colaborare, iar în perioada aprilie 1985 – februarie 1986, a fost convocat de patru ori la sediul Securității din Cluj, unde a scris tot atâtea note informative. Nimic însă ceva care să dăuneze celor “turnați”, fiind date generice.

Astfel, despre un coleg de-al său, Uiuiu a scris că “are o activitate literară bogată, scrie poezie, literatură științifico-fantastică, activează în cadrul unui cineclub, regizează un poem despre I.H. Rădulescu, lucrarea sa de diplomă se referă la Bogdan Petriceicu Hașdeu, este bonom și are mulți prieteni, în cămin și în afara lui”.

Deși CNSAS nu a argumentat în ce fel studentul vizat era expus  la vreun pericol sau consecință vătămătoare a drepturilor sau libertăților sale, judecătorii de la Curtea de Apel București au tras concluzia că ceea ce a scris Uiuiu ar fi vizat aspecte ale vieții private ale colegului său, omițând însă să indice care anume sunt aceste aspecte, și ar fi generat intruziunea organelor de securitate în activitatea literară nepublicată a acestuia.

Într-o altă notă, scrisă de ofițerul de securitate Liviu Călian, Uiuiu îi prezintă extrem de succint pe câțiva dintre colegii de facultate și de cămin, probabil ocupanții unei camere vecine. Astfel, despre unul spune că are “în general conduită necorespunzătoare”, în sensul în care respectivul student era un abonat al cârciumilor și al chefurilor, motiv pentru care a și fost dat afară de la cămin.

“Sobru, reținut. Bun la învățătură, preocupat de carte. Nu bea, nu fumează. Are unele ciudățenii – stări în care nu este bine să fie supărat”, l-a descris Uiuiu pe un alt coleg.

Despre un altul, Uiuiu spus că: “posedă aparat de radio. Nu am fost prezent niciodată la vreo audiție a vreunui post de radio străin”, asta deși adevărul era cu totul altul, majoritatea studenților ascultând în draci Europa Liberă, în mod special.

Legat de această ultimă mențiune, instanța a considerat informația avea caracter compromițător (???) ori ar constitui o intruziune în viața privată (???) fără să menționeze care drepturi și libertăți i-au fost încălcate respectivei persoane, mai ales că tot românul deținea un aparat de radio în acele vremuri.

“Referitor la această notă instanța de fond reține, tot în mod nelegal, dar și nereal, consemnarea ofițerului de Securitate, în sensul că s-ar fi dispus continuarea verificărilor și prin alte surse care erau cazate în căminul respectiv. Nota ofițerului nu cuprinde astfel de consemnare.

În ceea ce privește consemnarea ofițerului referitoare la posibila audiere de posturi de radio străine, nu doar că această consemnare nu putea fi reținută, potrivit statuărilor Curții Constituționale menționate, dar din conținutul notei mele reiese în mod clar faptul că informațiile pe care le-am furnizat nu au fost de niciun folos Securității, întrucât nu au afectat drepturile sau libertățile vreunuia dintre colegii mei de cămin”, arată Alexandru Uiuiu în recursul înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, și peste care se pare că magistrații nu s-au aplecat cu sârg.

Securist supărat că studenții i-au “atacat” pe ruși

Interpretare ciudată au dat cei de la CNSAS unei alte note informative prin care se arată că la o întâlnire a studenților de la cele trei facultăți de filosofie din țară, întâlnire care a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, participanții au cântat cântece patriotice. Ieșenii au cântat cântecul “Bucovină plai cu soare”, în care se făcea referire la ruși: “Bucovină plai cu soare/ Te-au călcat rușii-n picioare” (…)” De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a”.

În acest document nu apar nume, ci este relatată o situație general, însă, atât CNSAS, cât și instanța au luat în seamă o notă de subsol a ofițerului de securitate Călian în care acesta a scris: “Cântecul a fost cântat de studenții de la Iași împreună cu cei de la București: cadrele didactice au avut o poziție tolerantă (au avut o poziție încurcată). Studenții nu au luat atitudine în fața acestei manifestări. Studenții clujeni care au fost prezenți și câțiva studenți din București, care discutau, nu au luat parte la aceste cântece, dar nici nu au încercat să oprească manifestația”.

Într-un cuvânt, securistul s-a supărat pe atacul studenților la ruși, deși din cântecul respectiv reieșea dragostea pentru România și români, iar CNSAS și instanța au conchis că respectivul cântec nu ar fi fost unul patriotic ci unul care ar fi avut o ”conotație negativă la adresa relației externe cu Rusia”, asta cu toate că, la acea vreme România, în care chiar dacă regimul era unul comunist, se desprinsese de multă vreme de sub puternica influență a Moscovei. Mai mult decât atât, niciunul dintre studenții sau profesorii prezenți la respectiva întâlnire nu a suferit vreo problemă ulterioară, în condițiile în care niciunul nu a fost identificat cu nume și prenume, aspect de care nici CNSAS, nici judecătorii nu au ținut cont.

Noica, considerat dizident de instanță, deși regimul comunist îl reabilitase

Cea de a patra notă informativă, și ultima, de care s-au legat cei de la CNSAS este cea care face referire la studentul Ioan Hirghiduș, care era pe atunci student în anul IV la aceeași facultate, și redactor șef al revistei Echinox, și care a avut la un moment dat o întâlnire la Păltiniș cu filosoful Constantin Noica, fost deținut politic, arestat, anchetat și condamnat în anul 1958. Din cauza întâlnirii respectivului student cu Noica de la Păltiniș (unde a asistat la discuții de istorie a filozofiei între acesta și Gabriel Liiceanu), atât CNSAS, cât și instanța au opinat că nota informativă conține caracterizarea unei persoane ca având o viziune noiciană nu ar fi putut reprezenta decât o denunțare a unei atitudini potrivnice regimului totalitar al acelor vremuri. Cele două foruri nu au ținut însă cont de faptul că Noica nu mai era considerat dizident politic și chiar avea multe cărți publicate în România comunistă, ante și post-mortem.

Iată și lista acestora, conform Wikipedia:

• 1934 – Mathesis sau bucuriile simple
• 1936 – Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant
• 1937 – De caelo
• 1940 – Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou
• 1943- Două introduceri și o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a Criticei Judecării
• 1944 – Pagini despre sufletul românesc
• 1944 – Jurnal filosofic
• 1962 – Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica
• 1969 – Douăzeci și șapte de trepte ale realului
• 1969 – Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni si lucruri)
•  1970- Rostirea filozofică românească
• 1973 – Creație și frumos în rostirea românească
• 1975 – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești
• 1975 – Despărțirea de Goethe
• -1978 – Sentimentul românesc al ființei
•  1978 – Spiritul românesc la cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan.
• 1980 – Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului
• 1981 – Devenirea întru ființă, vol. I: Încercarea asupra filozofiei tradiționale; vol. II: Tratat de ontologie
• 1983 – Trei introduceri la devenirea întru ființă
• 1986 – Scrisori despre logica lui Hermes
• 1988 – De Dignitate Europae (operă publicată după moartea scriitorului).

Le-am amintit doar pe cele publicate până în 1989, când a căzut regimul comunist.

Trebuie menționat că, Constantin Noica a fost condamnat în 1958 la 25 de ani de muncă silnică și confiscarea întregii averi, din care a executat doar 6 la Jilava, el fiind eliberat în 1964. Începând cu 1965, Noica se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere, în Drumul Taberei, unde va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Într-un cuvânt, Noica nu era o persoană non-grata pentru regimul comunist Ceaușescu.

În concluzie, nici în acest caz studentul de atunci Ion Hirghiduș nu a avut de suferit de pe urma acelei întâlniri cu Noica, care nu era considerat de regimul comunist că ar fi un anti-comunist, însă CNSAS dar și instanța au luat de bune mențiunile ofițerului de securitate Călian, care putea scrie până la urmă și despre marțieni pe documente, fără ca cineva să i se poată împotrivi. Întrucât mai sunt multe aspecte de evidențiat în cazul lui Alexandru Uiuiu cu privire la această “colaborare” cu Securitatea, vom continua cu un nou episod ]n ediția de săptămâna viitoare. Deci, VA URMA!