În urmă cu câțiva ani, procurorii arătau că firma Frasinul SRL, a omului de afaceri Traian Larionesi, achiziționa lemn de la Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, cu sprijinul șefului instituției, Gheorghe Ivan, o parte ajungând la firma Holzindustrie Schweighofer. După mai bine de cinci ani de cercetări, o parte din dosarul defrișărilor ilegale s-a încheiat. În timp ce Larionesi scapă de acuzații, șeful Direcției Silvice va fi cercetat în continuare pentru fapte ce nu au legătură cu defrișările, ci cu o spălătorie auto pe care o deține și prin intermediul căreia încheia contracte cu instituția pe care o conduce.
În 2015, procurorii DNA au efectuat mai multe percheziții în Bistrița-Năsăud, la sediul Direcției Silvice Bistrița-Năsăud, la locuințele unor directori din instituție, la mai multe firme și la locuințele unor persoane, printre care și cea a omului de afaceri Traian Larionesi, care controlează societatea Frasinul SRL. Perchezițiile au fost făcute în contextul în care erau vizate fapte de corupție care ar fi comise în perioada 2009-2014.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, aproximativ 63,89% din cifra de afaceri realizată de Direcția Silvică Bistrița-Năsăud în perioada 2009-2012 a fost obținută din activitatea de comercializare a masei lemnoase.
Principalii agenți economici care au achiziționat masă lemnoasă de la Direcția Silvică BN în perioada respectivă au fost: SC Austroforest International SRL (6.432.752 lei, firmă înființată de Traian Larionesi), SC Frasinul SRL (6.215.565 lei, societate condusă tot de Larionesi), SC Silvania International SRL (5.169.196 lei, firmă administrată de Virginia Fărcaș, fiica omului de afaceri Emil Iugan) și Holzindustrie Schweighofer SRL (2.853.516 lei, companie austriacă implicată în scandalul exploatării ilegale de lemn din ţara noastră).
Gheorghe Ivan, șeful Direcției Silvice BN a decis ca instituția să exploateze material lemnos în regie proprie, deși exista posibilitatea ca Direcția să exploateze materialul lemnos alocat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva pe raza celorlalte județe.
Procurorii susțineau că Gheorghe Ivan le-ar fi acordat sprijin unor firme – inclusiv prin demersuri la nivelul persoanelor cu putere de decizie din RNP Romsilva și al șefilor de direcții județene – astfel încât aceste societăți să beneficieze de condiții preferențiale, legate de calitatea lemnului și accesibilitate, dar și de perioade extinse pentru lucrări.
Astfel, în perioada martie 2009 – decembrie 2012, au fost organizate 26 de licitații, existând indicii cu privire la favorizarea anumitor participanți prin acceptarea unor documente care nu corespundeau din punct de vedere al cerințelor sau prin acceptarea unor documente cu conținut nereal, arătau procurorii.
Una dintre firmele care au beneficiat de sprijinul directorului Direcției Silvice BN a fost Frasinul SRL, spun procurorii. În schimb, Gheorghe Ivan ar fi primit foloase necuvenite, mai arată aceștia.
Anchetatorii mai arătau că după ce materialul lemnos a fost exploatat în numele Direcției Silvice BN, instituția a vândut buștenii rezultați către Frasinul SRL și Austroforest SRL, dar sub prețul pieței, înregistrându-se pierderi la nivelul Romsilva. Procurorii susțineau că prin acțiunile nelegale ale lui Gheorghe Ivan și Traian Larionesi, profitul nerealizat doar la bugetul RNP Romsilva a fost de aproximativ trei milioane de lei doar în anul 2013.
De menționat că pentru începerea urmăririi penale s-a avut în vedere și un proces-verbal întocmit de SRI.
Fiul șefului Direcției Silvice, jurist la firma lui Larionesi: ”Nu se putea trezi dimineața”
La perchezițiile efectuate la sediul Frasinul SRL, procurorii au ridicat documente care atestă că Ovidiu Ivan, fiul șefului Direcției Silvice a fost jurist al firmei conduse de Larionesi.
După patru ani de la percheziții, Traian Larionesi a declarat în fața procurorilor că fiul șefului Direcției Silvice BN a lucrat la Frasinul în perioada 2013-2014, fiind contactat chiar de Ovidiu pentru a-l angaja.
”În principiu, am fost mulțumit de activitatea lui Ovidiu în cadrul firmei Frasinul, dar au existat și unele discuții. Ovidiu nu se putea trezi dimineața și de aceea au apărut unele discuții. Tatăl lui, Ivan Gheorghe, și-ar fi dorit ca fiul lui să lucreze în administrația de stat. După ce l-am angajat, Ivan Gheorghe mi-a spus că se bucură că s-a angajat la Frasinul, însă nu am discutat înainte cu acesta despre angajarea lui Ovidiu”, a declarat Traian Larionesi.
Deși inițial Larionesi a declarat că nu-și aduce aminte contextul în care l-a cunoscut pe Ovidiu, ulterior, la același interogatoriu a spus că pe Ovidiu i l-a prezentat Ivan Gheorghe în anul 2011.
Perchezițiile l-au ”îngropat” pe Ivan
Și la domiciliul șefului Direcției Silvice Bistrița-Năsăud, Ivan Gheorghe, s-au făcut percheziții. La aceeași adresă figura și sediul firmei Prosperity SRL, firmă despre care se cunoștea că era condusă de fiul său, Ovidiu Ivan. Însă, cu ocazia perchezițiilor, anchetatorii au găsit o procură din anul 2009 prin care Ovidiu Ivan, în calitate de asociat și administrator al Prosperity SRL îl împuternicea cu puteri depline pe Ivan Gheorghe. Practic, aceste documente dovedesc faptul că Prosperity SRL era coordonată de fapt direct de Ivan Gheorghe, directorul Direcției Silvice Bistrița-Năsăud. Cum l-a ”îngropat” acest document pe șeful Direcției Silvice, vedeți mai jos.
Buldozerul sub acoperire
Pe lângă facturi fiscale emise de Prosperity SRL în favoarea Frasinul SRL (în valoare de 865.818 lei), la locuința lui Ivan Gheorghe a fost descoperită și o factură emisă de DIMEX 2000 Company SRL către Prosperity SRL ca urmare a unui buldozer vândut cu 13.000 lei.
În anul 2006, firma Prosperity a achiziționat un buldozer pe care l-a închiriat în perioada 2009-2014 firmei Frasinul SRL cu care Direcția Silvică BN a avut raporturi comerciale semnificative. Deși buldozerul a fost achiziționat cu 13.000 lei, Ivan Gheorghe i l-a închiriat lui Larionesi cu 865.818 lei, adică cu mult peste prețul cu care l-a cumpărat. În 2015, Ivan a vândut buldozerul firmei Sangeosilv cu doar 5.580 lei.
Culmea, patronul Dimex 2000 Company, Ioan Scurtu a declarat în fața procurorilor că nici nu mai știe dacă buldozerul era funcțional, însă ”era vechi și se strica foarte des”. De altfel și Căilean George, patronul firmei Sangeosilv care a achiziționat de la Gheorghe Ivan buldozerul în 2015 a declarat că buldozerul era bun doar pentru piese de schimb, din acest motiv a și plătit doar suma de aproximativ 5.500 lei.
Nu știm pentru ce i-a plătit Larionesi lui Ivan aproximativ 180.000 de euro pentru un buldozer de care nici măcar nu se putea folosi și care a și ajuns în cele din urmă la fier vechi… Aceleași semne de întrebare și le-au pus și procurorii, motiv pentru care, cu ocazia audierii, Larionesi a fost întrebat și despre acest aspect.
Contrar declarațiilor celor doi martori amintiți mai sus, Larionesi a spus că, contractul cu Prosperity pentru închirierea buldozerului era avantajos și nici nu a avut mari probleme în funcționare. Acesta a menționat și faptul că despre închirierea buldozerului a discutat cu Ovidiu înainte de a-l angaja la firmă, ”de aici a și început apropierea între noi”.
Firma șefului Direcției Silvice, contract cu instituția pe care o conduce
În anul 2009, Prosperity SRL, reprezentantă de Gheorghe Ivan, a preluat de la More Business SRL o spălătorie auto situată pe strada Mihai Viteazu din Bistrița. În octombrie 2011, între Prosperity SRL și Direcția Silvică BN a fost încheiat un acord-cadru în urma unei licitații la care a participat doar Prosperity SRL, adică firma șefului Direcției Silvice BN.
Pe lângă acest aspect, Maria Pop a făcut dezvăluiri surprinzătoare în fața procurorilor. Acesta a lucrat inițial pentru More Business, iar apoi a continuat să muncească și pentru Ivan la spălătoria auto.
”Am încheiat contracte pentru prestare servicii de spălătorie cu mai multe firme mici, dar și cu Romsilva. Am încheiat astfel de contracte și cu Direcția Silvică Bistrița Năsăud. Inițiativa încheierii acestor contracte cu Direcția Silvică i-a aparținut domnului Ivan Gheorghe. La un moment dat, i-am spus că a expirat contractul și i-am atras atenția despre acest lucru, dar dânsul nu a mai făcut alt contract. Au fost spălate mașinile Direcției Silvice și în lipsa unui contract. I-am spus de nenumărate ori că expiră contractul. Mașinile veneau la spălat, dar nu mai făceam factură, cum făceam anterior.
În perioada contractului, făceam o factură pe care o duceam la Direcția Silvică, o înregistram, ajungea la Ivan Gheorghe, o accepta, după care îmi plătea (…).
Nu puteam să fac plăți fără știința domnului Ivan Gheorghe. Când aveam de plătit ceva, îi spuneam ce trebuie să plătim și după insistențe mari îmi trimitea bani.
Când veneau mașinile de la Direcția Silvică aveam un caiet unde se trecerea numele șoferului, cu numărul mașinii, cu prestația efectuată, valoarea și semnătura șoferului. La sfârșit de lună făceam facturile și le duceam la Direcția Silvică. Toate tabelele reflectau realitatea. La un moment dat, au spălat și de 4-5 ori pe lună o mașină și i-am atras atenția domnului Ivan Gheorghe. Fiul domnului Ivan nu era implicat în activitatea spălătoriei (…)”, a declarat Maria Pop.
Banii pentru spălătorie au provenit de la Frasinul. Larionesi motivează: ”sunt români”
Pentru cumpăratea spălătoriei, Larionesi spune că firma pe care o conduce, Frasinul, a împrumutat firma Prosperity, însă spune că gesturi asemănătoare obișnuiește să facă pentru multă lume pentru că ”sunt români”.
”Nu l-am împrumutat cu bani pe Ivan Gheorghe. Societatea Frasinul a împrumutat firma Prosperity. Aveau nevoie de cash colateral pentru că au făcut un credit pentru cumpărarea spălătoriei. Suma a fost dată prin bancă și tot prin bancă a fost returnată. Cuantumul sumei cred că a fost de circa 30.000-40.000 euro.
Ovidiu mi-a solicitat această sumă. Lucruri de genul ăsta am făcut cu foarte multă lume pentru că sunt români și am încercat să-i ajutăm. Nu-mi aduc aminte să fi vorbit cu Ivan Gheorghe despre această sumă. Chiar dacă dânsul spune că a vorbit cu mine, eu nu-mi aduc aminte”, a declarat Traian Larionesi în fața procurorilor.
Larionesi mai spunea că nu i-a oferit bani lui Ivan Gheorghe (și nici invers) pentru ca acesta să favorizeze firma Frasinul, iar faptul că Frasinul avea contracte și cu Direcția Silvică BN și cu fiul Direcției este doar o coincidență.
Clasare pentru Larionesi
În ceea ce-l privește pe Traian Larionesi, procurorul a clasat cauza în iunie 2020 pe motiv că după epuizarea posibilităților de investigare, nu s-a putut demonstra dincolo de orice îndoială rezonabilă că Ivan Gheorghe, directorul Direcției Silvice BN ar fi primit de la firma Frasinul SRL, în înțelegere cu Larionesi Traian pentru a-l favoriza la licitații.
”Din cercetări nu a rezultat că o anumită persoană ar fi cerut sau primit bani, în contextul în care ar fi avut influență sau ar fi pretins că are influență asupra unui funcționar public și ar fi promis că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri”, se mai arată în ordonanța de clasare.
Potrivit procurorului, ”pretinsa conduită defectuoasă a unor funcționari publici din cadrul Direcției Silvice BN în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în legătură cu exploatarea de masă lemnoasă prin intermediul unor terțe societăți, respectiv în legătură cu vânzarea de masă lemnoasă către terți asociați, procurorul spune că aceste activități nu erau reglementate, la data faptelor, prin lege sau prin ordonanțe de Guvern”. Prin urmare, s-a dispus clasarea cauzei.
Probleme pentru Gheorghe Ivan
În schimb, pentru Gheorghe Ivan lucrurile nu s-au finalizat în aceeași manieră. Ca urmare a contractelor dintre firma Prosperity cu Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, Ivan Gheorghe va fi cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.
”Din cercetările efectuate au reieșit indicii privind săvârșirea de către Ivan Gheorghe – directorul Direcției Silvice BN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, constând în aceea că, în calitate de director al Direcției Silvice BN, a aprobat, în mod repetat, efectuarea unor plăți de către Direcția Silvică BN în favoarea firmei Prosperity SRL, firmă pe care tot el o administra în fapt, sumele fiind plătite în schimbul prestării de către firma Prosperity SRL a unor servicii de spălare a autovehiculelor aparținând Direcției Silvice BN. Cu privire la această din urmă infracțiune, se va dispune disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea unității de parchet competente – Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița”, arată procurorul.
Și cercetările pentru Holzindustrie Schweighofer continuă!
Cât despre acuzațiile aduse în sarcina grupului de firme Holzindustrie Schweighofer, cercetările continuă, însă într-un dosar distinct. Amintim că procurorii arătau că din datele existente rezultă că S.C. Holzindustrie Schweighofer SRL a achiziționat material lemnos de la S.C. Frasinul SRL Anieş pe fondul înţelegerilor directe dintre Larionesi Traian şi Karl Schmidt, director în cadrul firmei cu capital austriac.
Totodată, în ceea ce privește sesizarea din oficiu din 22.12.2014 a DNA, în cuprinsul căreia s-a reținut că membrii grupului de firme HOLZINDUSTRIE SCWEIGHOFFER ar fi creat un sistem fraudulos de licitare, achiziționare, transport, prelucrare și comercializare a masei lemnoase, cu impact asupra fondului forestier național, sesizare care, prin ordonanța din iulie 2014 a DNA a fost reunită cu acest dosar penal, se va dispune disjungerea și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct”, se mai arată în ordonanța procurorului.