Home Politică Eurodeputatul Adrian Severin, audiat de DNA

Eurodeputatul Adrian Severin, audiat de DNA

Eurodeputatul Adrian Severin a fost acuzat de procurorii direcţiei anticorupţie pentru trafic de influenţă şi luare de mită şi s-a prezentat vineri la DNA pentru audieri.
Pe 21 martie anul acesta, Adrian Severin, fost ministru de Externe al României, a fost implicat într-un scandal legat de susţinerea intereselor unei firme britanice în Parlamentul European.

Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă învinuirile europarlamentarului Adrian Severin, în cazul acestuia fiind începută urmărirea penală.
Dată fiind faza anchetei, DNA nu face deocamdată mai multe precizări asupra acestui caz.
Potrivit Mediafax, şi Adrian Severin se abţine pe durata anchetei de la orice declaraţie în acest sens.

DNA dixit!

„La data de 18 iulie 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Adrian Severin, Membru al Parlamentului European, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.
La data de 22 iulie 2011, învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Având în vedere stadiul anchetei, informaţii suplimentare nu vă putem comunica în acest moment, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e, f din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul postat pe site-ul DNA.
„A fost o discuţie preliminară şi nu voi face nicio declaraţie pe durata acestei proceduri”, a declarat, vineri, pentru Mediafax, europarlamentarul Adrian Severin.
Potrivit sursei citate, eurodeputatul a spus că va colabora cu DNA pe durata întregii proceduri, considerând că se află „de aceeaşi parte a baricadei” cu această instituţie.
„Voi colabora cu ei, pentru că mă consider de aceeaşi parte a baricadei cu ei. Eu astăzi plec în concediu şi chiar mă bucur că înainte să plec am avut această discuţie”, a mai spus Severin, adăugând că cel mai probabil va avea şi alte întâlniri cu procurorii DNA.

Lobby sub acoperire

Potrivit unei anchete sub acoperire a jurnaliştilor de la cotidianul The Sunday Times, Adrian Severin ar fi acceptat să facă lobby pentru o serie de amendamente, în schimbul sumei de 12.000 de euro. Reporterii britanici au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul social-democrat, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care Adrian Severin vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.
Jurnaliştii de la The Sunday Times le-au propus mai multor deputaţi – un român, un sloven şi un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei eurodeputaţi au acceptat, potrivit unei relatări AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: „Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.
În urma acuzaţiilor aduse de publicaţia britanică împotriva celor trei eurodeputaţi, pe 20 martie, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.
În aceeaşi zi, eurodeputatul român a declarat că nu este corupt, ci doar incomod şi s-a autosuspendat din toate funcţiile ocupate în PSD. De asemenea, Adrian Severin exclus din grupul S&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior îşi anunţase intenţia de a se retrage. El a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunţe la această calitate în pofida solicitărilor şi criticilor primite.

DNA a solicitat ridicarea imunităţii lui Severin

La începutul lunii aprilie, DNA a solicitat PE, prin intermediul Ministerului Justiţiei, ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, cât şi o opinie juridică referitoare la incidenţa unor dispoziţii procedurale prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene. De asemenea, Daniel Morar, procurorul şef al DNA, a solicitat preşedintelui PE să ia toate măsurile pentru conservarea bunurilor, documentelor, computerelor şi a altor mijloace de probă aflate în birourile Parlamentului European, cât şi datele stocate în serverele instituţiei, necesare desfăşurării anchetei penale. DNA a reiterat totodată cererea de a comunica o opinie juridică în legătură cu unele proceduri prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.
Comisia de Afaceri Juridice a Parlamentului European a votat în unanimitate, pe 20 iunie, pentru retragerea imunităţii europarlamentarului român, în urma raportului întocmit de eurodeputatul italian Francesco Speroni, care propunea ridicarea imunităţii lui Adrian Severin. Votul dat de parlamentarii europeni a fost covârşitor în favoarea ridicării imunităţii deputatului român.
Înainte de votul din PE, Speroni preciza că a analizat argumentele pro şi contra din dosar şi în concluzie recomandă ridicarea imunităţii parlamentare de care beneficiază Adrian Severin, cu precizarea că se exclude restricţionarea libertăţii personale.

Liana Mureşan
redactie@gazetdebistrita.ro

Mini-CV Adrian Severin

–    Licenţă în drept (1974-1978) şi doctorat în drept (1986), Universitatea Bucureşti. Studii postuniversitare de ştiinţe economice, management, marketing şi drepturi de proprietate industrială la London University Business School, Universitatea Timişoara şi Academia şi Studii Economice din Bucureşti. Lector universitar de drept comercial internaţional şi drept civil şi comercial comparat, Academia de Studii Sociale şi Politice, Bucureşti (1990-1992). Conferenţiar universitar de drept comercial internaţional, drept civil şi comercial comparat şi dreptul afacerilor, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti (1993-1997). Profesor universitar de drept comercial internaţional, Universitatea Titus Maiorescu, Bucureşti (din 1999).
–    Membru al Consiliului Provizoriu pentru Unitate Naţională şi secretar de stat pentru privatizare în Ministerul Economiei (1990). Deputat din partea următoarelor formaţiuni politice: Frontul Salvării Naţionale (1990-1992); PD (1992-1996); Partidul Democrat (1996-1999); Independent (1999-2000); Partidul Social Democrat din România (2000-2004); Partidul Social Democrat (2004-2007). Lider al grupului Partidului Democrat din Parlamentul României (1992-1996).  Viceprim-ministru şi ministru pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul (1990-1991). Preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizarea şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (1991-1992). Viceprim-ministru şi ministru al afacerilor externe (1996-1997). Reprezentant special al Preşedintelui României pentru Iniţiativa de cooperare în Europa de Sud-Est (1998-2000).
–    În cadrul Parlamentului European: şeful delegaţiei de observatori din partea Partidului Social Democrat în Parlamentul European (2005-2006). Şeful delegaţiei Partidului Social Democrat în Parlamentul European (2007-2009).
–    În cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: membru al delegaţiei Parlamentului României (1993-1996; 2003-2007); vicepreşedinte al Grupului Socialist (1995-1996; 2003-2006); vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului (1995-1996; 2006-2007); Preşedinte al Subcomisiei pentru relaţii externe (2004-2007). În cadrul Adunării Parlamentare a OSCE: preşedinte al delegaţiei Parlamentului României (1998-1999); preşedinte al Adunării Parlamentare (2000-2002); preşedinte al Grupului de lucru ad-hoc privind Belarus (1998-2001); preşedinte onorific (2002-2004).  Membru fondator al Adunării Parlamentare a Curţii Penale Internaţionale (2003); membru al Adunării Parlamentare pentru Acţiune Mondială (2003-2007); Raportor special al ONU pentru situaţia drepturilor omului din Belarus (2004-2007).

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version