Home Politică Euroactivii lui Botis, trimisi de Curtea de Apel Cluj la Inalta Curte...

Euroactivii lui Botis, trimisi de Curtea de Apel Cluj la Inalta Curte de Casatie

Euroactivii lui Botis, trimisi de Curtea de Apel Cluj la Inalta Curte de Casatie

Dosarul Asociatiei „Parteneriat Euroactiv Bistrita”, asociatie din care a facut parte si sotia fostului ministru al Muncii, Ioan Nelu Botis, a fost trimis la Inalta Curte de Casatie si Justitie a României.
Zilele trecute Comisia Europeana a suspendat platile prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), dupa descoperirea unor deficiente majore ale sistemului de management si control. Exact pe acest program, Asociatia „Parteneriat Euroactiv Bistrita” a accesat 500.000 de euro pentru proiectul „Sansa la demnitate”. Si alti membri importanti ai PDL au reusit sa acceseze fonduri de milioane de euro prin POSDRU.

Proiectul „Sansa la demnitate”, depus de Asociatia „Parteneriat Euroactiv Bistrita” la Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), a dus in primavara anului la demisia democrat-liberalului bistritean Ioan Nelu Botis din fruntea Ministerului Muncii, pe care l-a condus doar câteva luni, din septembrie 2010 si pâna la inceputul lunii aprilie 2011. Mentionam ca AMPOSDRU este in subordinea Ministerului Muncii.
In octombrie 2010, Asociatia „Parteneriat Euroactiv Bistrita”, din care facea parte si Ligia Botis, sotia politicianului bistritean, a depus dosarul pentru accesarea fondurilor europene prin POSDRU. Intr-o luna, asociatia a primit 450.000 de euro nerambursabili, plus 187.700 de lei de la bugetul de stat.
Faptul ca din asociatia respectiva facea parte Ligia Botis, in calitate de consilier, dar si faptul ca adresa la care era inregistrata „Parteneriat Euroactiv” nu era alta decât adresa de domiciliu a familiei lui Ioan Botis, a dus rapid la demisia acestuia din functia de ministru al Muncii.

OIPOSDRU a reziliat contractul Euroactivilor

Dupa ce a iesit la iveala toata tarasenia legata de proiectul depus de asociatia bistriteana, inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) au trimis o sesizare catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA). La câteva zile dupa ce izbucnirea scandalului, Ioan Nelu Botis a demisionat din functia de ministru al Muncii. In plus, proiectul a fost blocat din cauza ca Organismul Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIPOSDRU) Nord – Vest a reziliat contractul. Drept urmare, banii pe care care cei implicati in proiectul „Sansa la demnitate” i-au primit, aici fiind vorba de suma de 639.267 lei (circa 149.000 de euro), ar fi trebuit returnati.
„Decizia de reziliere a fost emisa in baza articolului 14, aliniatul 3, din contractul de finantare incheiat intre OIPOSDRU Nord – Vest si Asociatia Parteneriat Euroactiv Bistrita la data de 22 octombrie 2010. Motivele care au stat la baza deciziei de reziliere fac trimitere la nerespectarea prevederilor contractului de finantare si ale legislatiei nationale si europene: art. 52 din Regulamentul CE 1605/2002 al Consiliului; art. 18^3, alin 1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie; art. 11 -1 din Contractul de finantare”, se arata intr-un comunicat al OIPOSDRU.
Decizia de reziliere a fost emisa ca urmare a incheierii misiunii de verificare a proiectului, verificare care a inceput imediat ce, in mass-media au fost semnalate anumite aspecte care se abateau de la legalitate.
„In urma verificarii intreprinse de OIRPOSDRU Nord-Vest au fost constatate: neconcordante intre unele actele justificative puse la dispozitie de Asociatia Parteneriat Euroactiv Bistrita, furnizarea unor documente incomplete si inexacte; cresterea, nejustificata prin documente suport, a numarului de ore de munca prestate de unii membri ai echipei de implementare a proiectului; existenta unor posibile conflicte de interese intre interesele personale ale unor membri din echipa de implementare si interesele economice ale Uniunii Europene”, se mai arata in comunicatul OIRPOSDRU.
Totodata, in decizia de reziliere este mentionat faptul ca sumele deja primite cu titlu de prefinantare in cadrul contractului, in cuantum de 639.267 lei, trebuie restituite in intregime de catre beneficiarul de proiect, adica de Asociatia „Parteneriat Euroactiv Bistrita”.

Nu vor sa renunte la bani

Cu toate acestea, cei implicati in proiect nu vor sa renunte la bani in ruptul capului si au actionat in instanta, la Curtea de Apel Cluj, OIPOSDRU Regiunea Nord – Vest. Ba mai mult decât atât, acestia cer continuarea proiectului si acordarea a inca 1,4 milioane de euro.
Mai mult decât atât, intr-o conferinta de presa, Ioan Nelu Botis a declarat ca e dreptul celor din asociatie sa se judece pentru acei bani.
„Este dreptul lor sa se judece pentru acei bani, este un drept pe care l-au utilizat. Nu eu judec daca este moral sau nu. Nu este niciun fel de protectie din partea mea pentru nimeni”, a spus Botis.
Precizam ca reclamantii in acest dosar sunt Asociatia „Parteneriat Euroactiv Bistrita”, Bartha Csaba Andrei, Alina Capraru, Nicolina Hadarean Somlea, Ovidiu Lazaroaie, Carmen Diana Magda, Ioan Iany Morosanu si Cristina Maxian.

Au pasat cazul mai sus

Dupa aproape doua luni de la depunerea dosarului 37/33/09-01-2012, care are ca obiect suspendarea executarii actului administrativ, la Curtea de Apel Cluj, pe 21 februarie, magistratii clujeni au decis ca nu este de competenta lor acest caz si l-au trimis mai sus, adica la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
„Admite exceptia necompetentei materiale. Declina competenta materiala de solutionare a cererii de suspendare a actului administrativ formulata de reclamantii AS P. E. Bistrita, BCA, CA-G, H-SN-I, LO, M.C-D, M.I-I., M.C. in contradictoriu cu pârâtul OIPOSDRU Regiunea Nord Vest in favoarea Tribunalului Cluj. Irevocabila. Constata ivit conflictul negativ de competenta si dispune sesizarea ICCJ-Sectia de contencios administrativ si fiscal in vederea solutionarii acestui conflict”, este solutia magistratilor Curtii de Apel Cluj in cazul Asociatiei „Parteneriat Euroactiv Bistrita”.

Sase luni de suspendare

Saptamâna trecuta, Ministerul Afacerilor Europene a primit o scrisoare oficiala din partea Comisiei Europene prin care se anunta intreruperea termenului de plata pentru cererile aferente POSDRU. Intreruperea platilor, in cuantum de circa 3,5 miliarde de euro, este facuta pe cel mult sase luni.
Decizia Comisiei Europene vina ca urmare a Raportului anual de control 2011, din care reiesea ca Autoritatea româna de Audit a identificat unele deficiente majore ale sistemului de management si control al Programului operational dezvoltarea resurselor umane. Aceste deficiente se refera la procedurile de selectie a proiectelor si la cele de verificare de prim nivel.

Favoriti ai fondurilor POSDRU

Printre proiectele selectate beneficiari ai finantarilor pe POSDRU se numara, in afara de asociatia din care a facut parte si sotia lui Ioan Nelu Botis, si alte câteva nume sonore ale PDL.
Senatorul Sorina Placinta este unul dintre acesti beneficiari. Astfel, in 2010 si 2011, firma si ONG-ul Sorinei Placinta a primit finantare in cadrul POSDRU in valoare totala de circa 1,9 milioane de euro. Tot anul trecut, firma si ONG-ul Sorinei Placinta au beneficiat de o finantare din fonduri europene nerambursabile si de la Ministerul Muncii, la cârma caruia se afla Sulfina Barbu, finantare in valoare de 500.000 de euro.
Un alt caz rasunator este cel al Melaniei Vergu, care in 2010, pe când era consiliera fostului ministru al Educatiei, Daniel Funeriu, a obtinut finantare pentru un proiect in domeniul resurselor umane de formare profesionala in valoare de 4.000.000 de euro. Firma acesteia derula programe de formare profesionala in scolile din România, exact domeniul in care detinea o functie publica. Vergu a folosit fonduri europene pentru reamenajarea unui sediu care era trecut in acte drept locuinta sa.
Fosta sotie a lui Sebastian Vladescu, in timp ce acesta era la cârma Ministerului Finantelor, a obtinut si ea, in calitate de actionar la Romanian Soft Company SRL, doua contracte in cadrul POSDRU, in valoare de 2,6 milioane lei.


Liana Muresan
redactie@gazetadebistrita.ro

Al doilea cartonas galben de la CE

România este la a doua avertizare din partea Uniunii Europene pe marginea gestionarii fondurilor europene. Anul trecut, Comisia Europeana a intrerupt platile pentru Axa 2 a Programului Operational Regional (POR) – Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport din cauza deficientelor constatate si a cerut autoritatilor române sa verifice toate contractele de lucrari incheiate cu beneficiarii Axei 2.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version