Eterna intrebare retorica romaneasca
Poate si la altii, dar mai ales la noi, doua probleme sunt dezbatute intens atat pe canalele mass-media cat si pe bancile parcurilor sau in orice loc in care doua sau mai multe persoane isi dau cu parerea. Nivelul veniturilor si cresterea preturilor. Cum majoritatea dintre noi punem paine pe masa ca urmare a unui stat de plata nu de pe urma dividendelor sau a maturizarii obligatiilor emise de catre ceva stat in curs de dezvoltare, cred ca este pertinent sa generalizam atunci cand vorbim despre venituri si sa le spunem direct salarii. Cat despre nivelul preturilor, este lesne de inteles ca nu ma refer la obiecte de lux, bolizi italieni sau ceasuri elvetiene, ci despre acel indice al puterii de cumparare pe care economistii il numesc „cos de produse”. Si cam asta ii doare pe majoritatea romanilor, cat costa laptele, cat costa ouale acum de Paste, cu cat vom cumpara benzina pentru Loganul cumparat in rate sau cat vom da pe un bilet de transport in comun.
Cu toate ca dezbaterile asupra chestiunilor mai sus invocate se poarta la toate nivelurile, de la economisti cu MBA pana la pensionari amarati, o intrebare iese in evidenta si nu pare sa primeasca un raspuns multumitor. De ce la noi nu se poate aplica niciodata teoria, cu alte cuvinte de ce suntem noi mai speciali?
Pentru a ma face mai bine inteles, as dori sa aduc niste exemple ale altor state care au aplicat diverse modele economice, caci despre asta este vorba, sic are au reusit. Sa luam Elvetia. Protectionism economic dus la extreme, accentul pus pe finante, lipsa totala a altruismului pe plan international. Cu alte cuvinte Elvetia nu s-a implicat niciodata si nici nu se va implica in problemele altor state in sensul sai ajute, Elvetia se limiteaza sa le pastreze in siguranta finantele, si pentru asta este apreciata si ii merge bine. Despre Germania sau Japonia nu vreau sa comentez, pentru ca unii ar spune ca au avut noroc de sprijinul american si ar fi greu sa-i contrazic. Insa daca tot e sa ramanem in Extremul Orient, putem aminti de Coreea de Sud. Cu totii aveam sau am avut un telefon mobil coreean, un televizor sau chiar o masina. Aceasta economie infloritoare, una dintre cele supranumite generic „tigrii asiatici”, a uimit o lume intreaga prin dinamicitatea si adaptabilitatea de care a dat dovada la nevoie pietei. Si chiar asa, putini dintre noi stim ca republica peninsulara s-a dezvoltat intr-un ritm ametitor ca urmare a politicilor economice impuse de un regim de dictatura militara.
Revenind la intrebarea din text, de ce la noi nu par aplicabile niciunul dintre modele testate de alte state? Pai haideti sa vedem. Ca Elvetia am putea sa fim, evident nu in domeniul finantelor, dar daca e sa ne amintim ca la un moment dat eram alintati „granarul Europei” atunci scenariul unei Romanii superspecializate nu pare atat de irealist. Si totusi ce ne opreste?
Precum Coreea de Sud la inceputuri am putea sa fim, doar si noi am fost sub dictatura, dar noi am ales sa fim liberi si independenti, sa gandim pentru noi si sa nu ne spuna nimeni ce sa facem, cel putin sa credem asta. Si de aceea aceeasi benzina OMV costa la noi mai mult ca la ea acasa in Austria, de aceea supermarketurile noastre au promotii mincinoase si produse expirate, un lucru de neconceput in tarile lor de origine. Si totusi, daca niciun model nu pare aplicabil tinerei noastre republici, ce ne ramane de facut?
Consider ca nu este tarziu si in niciun caz prea devreme sa dezvolta propriul nostru model de succes romanesc, care poate nu va fi aplicabil altundeva, dar sa functioneze pentru noi. Si acest lucru este posibil doar aplicand principiul economic conform caruia fiecare individ trebuie sa actioneze in interesul sau personal, dar si al grupului si a societatii din care face parte.
Sabin Ripan
