În tineretea mea circula o sintagma care spunea ca este greu sa te pronunti asupra trecutului, cât timp acesta sufera modificari permanente în funtie de contextul politic în care se analizeaza. În perioada comunista, functiona implacabil aceasta regula. Sa ne gândim la Lucretiu Patrascanu care, din criminal, dupa 1868 a devenit artizan al loviturii de stat regale de la 23 august, iar cartile i-au fost reeditate. Ce sa spunem de Vasile Luca, care si-a sfârsit zilele în închisorile comuniste, desi, dupa 1945, era considerat unul din cei mai importanti lideri de partid.
Probabil ca Aristotel are dreptate când spune ca poezia este mai importanta decât istoria, dar si aceasta din urma, ca stiinta, are rigorile ei, de care trebuie sa se tina seama daca nu vrem sa cadem în ridicol. Am reflectat la acestea, determinat de mai multe interpretari ale trecutului, mai mult sau mai putin actuale.
În luna octombrie a.c. s-au împlinit 53 de ani de la eliberarea Clujului de sub ocupatie straina. Din relatarile presei, rezulta ca s-a elogiat exclusiv armata româna, ori este de domeniul evidentei ca multi soldati sovietici si-au sfârsit zilele pe aceste meleaguri, angrenati în aceeasi lupta si cea mai buna dovada este cimitirul rusilor, situat în cimitirul militar, unde mormintele acestora sunt alaturi de cele ale ostasilor români, germani si maghiari. Cel putin în pamânt si-au gasit împacarea. Desigur, intrarea sovieticilor în tara a însemnat aproape un jumatate de secol de teroare comunista, dar trecerea de partea Aliatilor a permis restituirea întregului Ardeal de nord. La Conferinta de pace de la Paris, sovieticii si francezii au sprijinit ferm cererea României ca frontiera de vest sa ramâna cea stabilita de Tratatul de la Versailles. Faptele sunt încapatânate, ele ramân si se impun, daca esti prieten cu adevarul.
Se vorbeste pâna la exasperare de Generalul Nicolas Adolf Buccow si de darâmarea manastirilor ortodoxe, fapt cu totul regretabil. Oricum, cultul ortodox a ramas în functiune, iar istoricul Chindris demonstreaza convingator, într-o recenta monografie consacrata lui Petru Pavel Aron, ca acesta i-a favorizat indirect pe ortodocsi si nu pe greco-catolici. Se uita voit ca secolul XVIII, în Imperiul austriac a fost unul care nu a menajat ordinele religioase. Chiar iezuitii au fost desfiintati. Istoria se face pornind de la realitati, si nu de la dorinti si afecte.
Mi se pare buna si atractiva emisiunea Academicianului Balaceanu-Stolnici de la TVR Cultural, consacrata trecutului, relatându-se stari si evenimente ce sunt stiute mai putin. Este însa un mare neadevar sa se afirme ca perioada interbelica a fost una de invidiat, chiar daca muncitorii, ce au defilat la 1 mai 1939 în Bucuresti, erau îmbracati decent, iar majoritatea purtau cravate. Ar fi bine sa ne gândim la Moromete, iar, din amintiri, retin ca taranii din Badacini, (consatenii mei), pâna la începutul lunii octombrie circulau fara încaltaminte. Ce sa nu mai vorbim de pelagra si de rata înalta a analfabetismului. Comparând ce este de comparat, cei din Cehoslovacia traiau mult mai civilizat.
Desigur, coruptia este o plaga foarte daunatoare, nu numai prin efectele directe, dar si pentru ca induce convingerea ca aceasta este mijlocul prin care poti sa reusesti în viata, tinând seama ca începe de la scoala. Emisiunile cu tuica si cartabosi sunt relevante, desi telejustitia este contrara cerintei administrarii corecte si obiective a proceselor penale. Coruptia, la un nivel considerabil, a existat în România si în Principatele Române dintotdeauna. Pentru timpuri mai apropiate, fac trimitere la memorialistica lui Argentoinu si Vaida-Voievod. Am crezut ca Transilvania, datorita contextului specific, a fost mai ferita de acest flagel, dar citind Jurnalul calatoriei Împaratului Iosif al II-lea în Transilvania, la 1773, recent aparut la Centrul de Studii Transilvanene, am aflat ca si aici erau o multime de functionari venali, inclusiv sasi.
Manipularea istoriei pentru a servi interese politice si ideologice, este un alt mod de a distorsiona realitatile. Rascoala de la 1907 este un episod trist pentru România si a impus, în conditiile Primului Razboi Mondial, Reforma agrara pentru a se mai atenua inegalitatile sociale. Probabil ca nu au fost chiar 7000 de victime, si nu se poate contesta nici faptul ca s-a declansat în nordul Moldovei pe mosii arendate de evrei, dar pâna a spune ca serviciile secrete austro-maghiare au initiat si organizat aceasta revolta este o cale lunga, atâta cât încape de la adevar la minciuna.
Într-un interviu recent din Gazeta de Cluj, Vasile Dâncu regreta iesirea taranistilor de pe scena politica si cred ca are dreptate. Mi se pare însa simptomatic ca se considera, în continuare, ca afacerea Skoda ar fi fost una din care fruntasii taranisti interbelici au profitat. Profesorul I. Scurtu, înainte de 1989, a demonstrat cu documentele acelor vremuri ca, de fapt, a fost o încercare de compromitere a lui Iuliu Maniu, din cauza adversitatii fata de Carol II. Acesta, înafara de aplecarea spre cultura, a facut mult rau tarii si a fost nu numai abuziv, ci si un mare corupt. Adevarul pe care pot oamenii sa-l realizeze se instituie foarte greu si, câteodata, se îndeparteaza de noi. Cu privire la manipularea istoriei, reproduc vorbele Ecleziastului: „nimic nou sub soare”.
Cluj-Napoca, 1 noiembrie 2007
Adrian Man
