Omul de afaceri Mihai Chezan, care în momentul de față s-ar afla în Italia, se pregătește să preia din nou afacerea Tower, după ce dezvoltatorul imobiliar clujean Dorin Bob a reușit să plătească oalele sparte din dosarul penal de înșelăciune. Printr-o serie de pârghii create de avocatul Mihai Ielciu, soția lui Chezan, Claudia, a devenit asociat al firmei care administrează business-ul imobiliar și acum dorește să primească o remunerație de 40.000 euro/lună de la Bob.
În urmă cu doi ani, dezvoltatorul imobiliar Dorin Bob a văzut o oportunitate de redresare a afacerii Tower și a preluat business-ul prin intermediul AHQ Management SRL. În cadrul acestei firme s-au constituit, ca acționari, Dorin Bob, prin intermediul firmei Uzina de Case SRL (50%) și Via Cargo, firmă controlată de Mihai Chezan prin intermediul companiei CARPATHIA LLC din SUA. Înțelegerea dintre Bob și Chezan a fost ca în schimbul unei sume de bani și a despăgubirii părților vătămate din dosarul de înșelăciune care s-a deschis pe numele lui Mihai Chezan, cel din urmă să renunțe la afacere, proiectul urmând să fie continuat de Bob. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat.
În cadrul firmei AHQ Management, pe lângă Dorin Bob, a fost impus ca administrator societatea Equilibrum of Equity SRL controlată de contabilul Nicolae Bocșa, unul dintre oamenii lui Chezan. În baza unor convenții, s-a stabilit ca Equilibrum of Equity SRL să primească pe perioada anului trecut 40.000 euro/lună pentru managementul afacerii Tower. După terminarea acestui contract, firma controlată de Bocșa a mai cerut o suplimentare a înțelegerii în valoare de 100.000 euro, bani care au fost plătiți din conturile firmei AHQ Management SRL. Pentru că și Dorin Bob are funcția de administrator la firmă, a retras și el 100.000 euro. Între timp, alături de Bocșa, în acționariatul Equilibrum of Equity SRL a apărut Claudia Chezan, soția principalul inculpat din dosarul Tower.
Întrebat despre cum soția lui Chezan a ”aterizat” în această afacere, Bocșa a refuzat să comenteze.
”Acestea sunt informații publice, informați-vă la Registrul comerțului dacă vreți să aflați! Bună ziua!”, a declarat contabilul clujean.
Bocșa și Claudia Chezan au solicitat reînnoirea contractului de 40.000 euro/lună, dar Bob a refuzat să semneze această înțelegere.
O AGA cu scântei
În data de 18 martie a fost convocată o adunare generală a asociaților din cadrul AHQ Management unde se vor tranșa aceste probleme.
Pe de o parte, Mihai Ielciu, avocatul care reprezintă interesele lui Chezan, cere deschiderea unui proces împotriva lui Bob.
Potrivit unor surse, Ielciu cere deschiderea unei acțiuni în instanță împotriva lui Bob Dorin George prin care să se solicite obligarea lui la restituirea sumei 119.000 euro achitată de către AHQ Management conform convenției din 14.02.2018 și mandatarea administratorului Equilibrum of Equity SRL pentru efectuarea demersurilor judiciare și extrajudiciare, inclusiv prin angajarea unui avocat în acest scop.
În același timp în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din cadrul AHQ Management SRL, este solicitată și anularea înregistrării din contabilitatea AHQ Management a facturii emise de către Via Cargo către AHQ Managemnt în valoare de 555.230 lei și aprobarea formulării de către societatea AHQ Management SRL a unei acțiuni în instanță împotriva Equilibrum of Equity, prin care să se solicite obligarea pârâtului la restituirea sumei de 100.000 euro+TVA achitate de AHQ Management conform convenției din data de 14.02.2019. În cadrul adunării se va discuta și revocarea societății de avocatură Ielciu și Asociații SPRL din funcția de asistență juridică și reprezentare a societății AHQ Management și încredințarea acestei funcții către un avocat independent de asociați.
Această cerere vine ca urmare a unor erori repetate în executarea sarcinilor, a unei legături directe de interese existente cu Carphatia LLC, Via Cargo SRL, Equilibrum of Equity (avocatul Ielciu Mihai fiind mandatar cu procură autentică al Carphatia LLC și avocat angajat al celor trei societăți menționate, n.red.).
Mai mult, în momentul de față există un proces penal în care avocatul Ielciu Mihai este implicat, alături de Chezan Mihai, ambii fiind acuzați de șantaj în cadrul unor afaceri imobiliare, împrejurare care creează o imagine negativă și o lipsă de credibilitate a societății AHQ Management SRL în special în fața USAMV Cluj Napoca, care are un istoric și o percepție negativă asupra lui Mihai Chezan și a persoanelor asociate cu acesta.
De asemenea, în cadrul AGA se va discuta despre adoptarea unei strategii de împăcare cu persoanele vătămate din dosarul 3317/117/2014 (dosarul Tower, în care Mihai Chezan este acuzat că a înșelat 100 de persoane care au cumpărat apartamente în ansamblul Tower, care nu s-a mai edificat, n.red.) cu care nu s-au încheiat până în prezent acorduri de împăcare prin mediere.
Acuzați de șantaj
Mihai Chezan, artizanul afacerii Tower, și avocatul lui, sălăjeanul Mihai Ielciu, sunt acuzați de șantaj într-o plângere penală de reprezentanții firmei imobiliare Amistar, compania care edifică proiectele Park Lake. Reprezentanții firmei imobiliare spun că Mihai Chezan le-a cerut un milion de euro pentru a debloca proiectul imobiliar Park Lake.
Potrivit informațiilor, Chezan ar fi încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul pe care se edifică proiectul Park Lake 2 din Cluj Napoca. Însă, el nu a mai continuat procedurile pentru cumpărarea terenului respectiv. Ulterior, terenul a fost vândut firmei Amistar, care s-a apucat de construirea proiectului imobiliar Park Lake 2.
Însă, Mihai Chezan s-a notat în cartea funciară a terenului cu antecontractul de vânzare-cumpărare și le-a cerut patronilor Amistar un milion de euro pentru a renunța la pretențiile avute, astfel că proiectul a fost blocat.
Până la închiderea ediției, Mihai Ielciu, avocatul lui Chezan, nu a oferit niciun punct de vedere reporterilor Gazeta de Cluj referitor la situația în care se află. De asemenea, Mihai Chezan nu a putut fi contactat, el fiind plecat din țară. Momentan se află în Italia într-o locație necunoscută.
Claudiu Zaharia a confirmat existența plângerii penale împotriva celor doi, dar a refuzat să ofere mai multe detalii.
În același timp, Mihai Chezan îi acuză pe investitorii imobiliari și pe proprietarii terenului că l-au exclus din business, motiv pentru care a deschis un proces la Tribunalul Comercial Cluj cu obiectul de ”acțiune în constatare”.
Practic, potrivit lui Mihai Chezan, el ar fi fost artizanul din spatele ansamblurilor imobiliare Lake Residence I și II. Acesta ar fi putut fi și motivul pentru care administrația Boc s-a executat fără nici o problemă în eliberarea avizelor necesare edificării acestui proiect imobiliar.
Mihai Chezan a fost condamnat în SUA iar în Cluj este judecat pentru mai multe acuzații penale care gravitează în jurul afacerii Tower despre care s-a scris în presa locală.