Eroi care nu trebuie uitaţi

Ion Curăraru a fost şef al Biroului Anchete Speciale din cadrul Serviciului Special de Informaţii (SSI), detaşat pe Frontul de Est la Odessa, al generalului Ion Antonescu. S-a ocupat în mod direct de ancheta privind aruncarea în aer a sediului Comandamentului Militar Român din Odessa şi al statului major al Diviziei 10 Infanterie. S-a născut în 2 februarie 1902 în satul Fântâniţa, raionul Soroca din Basarabia şi a trecut la cele veşnice în 5 septembrie 1988, la Bistriţa, fiind înmormântat în cimitirul municipal.

O biografie de legendă, demnă de ecranizare într-un film palpitant. Dar din păcate căzută într-o nedreaptă şi dureroasă uitare. Informaţiile despre acest personaj de-a dreptul fabulos, ne-au fost oferite oarecum întâmplător de ultimii şi singurii prieteni a lui Ion Curăraru, de fostul colonel de securitate Iordan E. şi de procurorul Ioan L.

Primul l-a cunoscut în calitatea oficială, după eliberarea din puşcărie şi stabilirea la Bistriţa, de unde îi era soţia, născută Turja. L-a avut în legătură, ca specialist pe contraspionajul sovietic, având în vedere experienţa deosebită a lui Ion Curăraru în munca de contrainformaţii împotriva sovieticilor, câştigată pe Frontul de Est, la Odessa.

Celalalt, procurorul Ioan L. l-a cunoscut pe când era elev de liceu şi apoi student la Facultatea de Drept din Cluj. Între cei doi s-a înfiripat o relaţie de durată, de prietenie sinceră, Ioan L. fiind fascinat de amintirile lui Ion Curăraru de pe Frontul de Est. I-a fost alături până la decesul acestuia din anul 1988.

Ion Curăraru a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Infanterie de la Sibiu, la 1 iulie 1923, cu gradul de sublocotenent. La data de 31.12.1926, după absolvirea facultăţii de drept, a fost transferat în rândul Jandarmeriei Române. Ulterior, la data de 15.08.1942 fost încadrat în cadrul SSI (Serviciul Special de Informaţii) condus de către Eugen Cristescu. Odată cu începerea ostilităţilor pe frontul de est, Ion Curăraru a făcut parte sub conducerea colonelului Ion Lissievici, din grupul SSI detaşat în regiunea Odessa, în spatele Armatei a 4-a Române.

Maiorul Ion Curăraru a ajuns la Odessa, la aproape un an de la aruncarea în aer în seara zilei de 22 octombrie 1941, orele 17.35, a Comandamentul Militar Român, dar şi sediul Diviziei 10 infanterie, unde au fost omorâţi 16 ofiţeri români, inclusiv comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldaţi şi subofiţeri, mai mulţi civili şi 4 ofiţeri germani de marină.

Imediat după explozie, a fost declanşat, ceea ce este cunoscut în istorie sub denumirea de “Masacrul de la Odessa”. Operaţiunea a demarat în seara zilei de 22 octombrie 1941, cu titlul de „pedepsire” (represalii asupra populaţiei civile). Militarii români nu au reuşit să-i prindă pe autorii atentatului şi în baza ordinului primit, s-au răzbunat pe populaţia civilă locală. Au fost ucişi la întâmplare 5 000 de localnici civili, majoritatea evrei.

În urma unui raport primit de către mareşalul Antonescu, acesta i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, şeful Marelui Stat Major şi comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeaşi noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acţiunea ordonată: „Ca represalii şi pentru a da un exemplu populaţiei, s-au luat măsuri pentru a spânzura în pieţele publice un număr de evrei şi comunişti suspecţi”. În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alţi 19 000 evrei civili, femei, bătrâni şi copii, familii întregi din oraşul Odesa, împuşcaţi, spânzuraţi,  sau arşi de vii.  Alţi aproximativ 45 000 de evrei au fost trimişi de la Odessa într-un lagăr de concentrare .

Asupra acestor  represalii, cât şi masacrele care au urmat, istoricii nu au încă o părere comună. A fost o reacţie emoţională, sau punitivă la pierderile suferite, sau aplicarea deliberată a unei decizii de purificare etnică planificată de consiliul de miniştri înainte de intrarea României în război?

Un istoric, Cristian Bândea, susţine că atentatul partizanilor sovietici putea fi prevenit: „O rusoaică l-a prevenit din timp pe primarul de atunci al oraşului Odessa, Gherman Pântea, că clădirea comandamentului trupelor române fusese minată. Pântea a informat conducerea armatei române, dar generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al oraşului, a refuzat să ia în seamă avertismentul. În consecinţă, clădirea a sărit în aer şi au murit toţi ofiţerii români aflaţi acolo. Ulterior, când a mers la mormântul generalului Glogojanu, mareşalul Ion Antonescu a rostit următoarele cuvinte rămase celebre: „Ai luptat pentru Odessa ca un erou şi ai murit în Odessa ca un prost”…

Deoarece nu au fost identificaţi partizanii sovietici care au aruncat în aer Comandamentul Militar, şi pentru a preveni astfel de evenimente grave care au produs multe pierderi şi victime în rândul Armatei Române, cu ducerea la îndeplinire a acestei misiuni, a fost însărcinat SSI-ul, respective Biroul de Anchete Speciale de sub conducerea maiorului Ion Curăraru, detaşat pe frontul de Est, la Odessa.

Trebuie subliniat faptul că maiorul Curăraru şi echipa sa nu a fost implicat în acţiunile de pedepsire, de represalii, de crimele comise la Odessa.

Acesta, în vederea descoperirii autorilor atentatului a apelat la mijloacele specifice muncii informative. În baza unei informaţii obţinute, a identificat pe unul dintre posibilii conducători ai partizanilor sovietici din Odessa. Punerea sub filaj a acestuia, l-a dus la o adresă în Odessa, unde acesta îşi vizita periodic o soră. Nu după mult timp, într-o discreţie absolută, maiorul Ion Curăraru l-a reţinut pe partizanul sovietic. Acesta era evreu şi deţinea şi o funcţie importantă în PCUS, se pare ca membru în Comitetul Central. Pe plan local acesta era unul din conducătorii partizanilor sovietici din regiunea Odessa.

Reţinerea partizanului sovietic s-a finalizat conform planului elaborate de maiorul Curăraru prin recrutarea acestuia. A fost o operaţiune de succes care a permis SSI, cunoaşterea activităţilor puse la cale de sabotorii sovietici şi a permis prevenirea unor atentate puse la cale de aceştia şi a asigurat securitatea în spatele trupelor române şi germane.

Mai mult, întreaga activitate subversivă din regiunea Odessa a fost cunoscută şi ţinută sub control. Din activitatea desfăşurata la Odessa, mai târziu în procesul desfăşurat contra lui la Tribunalul Poporului din Bucureşti s-a reţinut pe lângă acuzaţia de,” uneltire împotriva ordinii sociale şi a clasei muncitoare”, conform art.209 Cod penal şi moartea în condiţii suspecte a trei sabotori sovietici, arestaţi de către SSI, în timpul transportării acestora din locul de detenţie la biroul SSI din Odessa pe timpul derulării unei anchete, coordonate de maiorul Curăraru.

Versiunea oficială a fost că cei trei partizani au încercat să fugă de sub escortă.

Pentru activitatea excepţională desfăşurată pe Frontul de Est,  împotriva activităţilor subversive desfăşurate de partizanii sovietici, Ion Curăraru a fost decorat cu mai multe ordine ale Armatei Române.

După consumarea actului de la 23 august 1944, la data de 6 noiembrie 1944, maiorul Ion Curăraru a fost numit la comanda Legiunii de Jandarmi Bistriţa, dislocata iniţial la Vatra-Dornei, până în data de 6 august 1945. Iniţial, el a ocupat pentru puţin timp şi funcţia de comandant al Garnizoanei Bistriţa după venirea trupelor sovietice, alături de un comandant rus.

A mai activat şi pe frontul de vest sub comandă sovietică, în activitatea de logistică.

La data de 6 august 1945, a primit ordin să se prezinte la Bucureşti, la Tribunalul Poporului. Ordinul de arestare se pare că a fost emis încă din toamna anului 1944, dar comandantul sovietic unde activa maiorul Curăraru nu i-a dat curs, având în vedere activitatea deosebită desfăşurată de acesta.

După prezentarea la Bucureşti a fost arestat pe loc şi acuzat că a fost criminal de război, pentru activitatea desfăşurata în spatele frontului, în calitate de ofiţer al SSI, pentru lupta împotriva partizanilor sovietici din catacombele Odessei.

Prin sentinţa penală nr.18 din 1946 a Tribunalului Poporului Bucureşti, a fost condamnat la 15 ani de închisoare şi confiscarea totală a averii, pentru crime de război.

Prin sentinţa penală nr.114/1957 a Tribunalului Teritorial Militar Bucureşti a mai fost condamnat la 15 ani de temniţă grea, pentru “activitate interzisă contra clasei muncitoare”.

A fost eliberat la 1 aprilie 1960, ulterior mai executând 4 ani de domiciliu forţat, la Răchitoasa, raionul Feteşti.

După terminarea calvarului din închisorile comuniste a revenit la Bistriţa, o perioadă de timp a locuit pe str. Şt. O. Iosif , la nr. 1. După pierderea casei a primit un apartament de două camere, la bloc, pe Aleea Plopilor.

Dosarul acestuia a ajuns la Securitatea Bistriţa, unde a fost preluat de tânărul locotenent, Iordan E. În perioada respectivă, până la moartea acestuia în 1988, Ion Curăraru a fost urmărit, dar în acelaşi timp a şi colaborat cu Securitatea. A fost folosit în special pe probleme privind contraspionajul pe spaţiul Est, în special antisovietic.

Colonelul pensionar al securităţii, Iordan E. îşi aminteşte şi azi cu plăcere de Ion Curăraru, un om de o inteligenţă remarcabilă, cunoscător a cinci limbi străine, rusa, ucraineana, germana, franceza şi engleza. Prin grija celor de la securitate, Ioan Curăraru a fost încadrat într-un post de birou, la Industria Locală Bistriţa, unde a muncit până la ieşirea la pensie.

Ulterior a fost reabilitat, a fost repus în drepturile militare şi a primit gradul de locotenent-colonel în rezerva.

În ultima parte a vieţii rămânând singur, singurii lui prieteni adevăraţi au fost colonelul Iordan E., trecut în rezervă abuziv, la puţin timp după moartea lui Ion Curăraru în 1988 şi elevul de la Electro, mai târziu studentul de la drept şi procurorul de azi Ioan L.