Home Societate Era atât de beat, încât nici n-a văzut unde-și parchează mașina

Era atât de beat, încât nici n-a văzut unde-și parchează mașina

Un bistrițean de 65 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii l-au prins ieri după-amiază, sub influența alcoolului, la volanul unui autoturism. Acesta era atât de beat, încât și-a parcat mașina pe prima bandă a unui bulevard din municipiu, stânjenind astfel circulația. 

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit, joi, un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie și continuă cercetările pentru documentarea faptei.

Vizat este un conducător auto în vârstă de 65 de ani din Bistrița, care se afla sub influența alcoolului, rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză se afla la volanul unui autoturism parcat pe bulevardul Independenței din Bistrița, pe prima bandă de circulație, stânjenind circulația. Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Cercetările în acest caz vor fi continuate de către polițiștii Biroului Rutier.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version