Un mesaj transmis prin Ro-Alert locuitorilor din Tiha Bîrgăului cu privire la un urs care ar fi intrat într-o gospodărie din satul Tureac, a avut la bază un apel la 112 dat de un bărbat în stare avansată de ebrietate. Acesta era convins că a văzut ursul în apropierea gospodăriei sale. Singurul lucru pe care l-a văzut în final a fost o amendă piperată pe care i-au aplicat-o jandarmii.

În această seară, un bărbat de 38 de ani din localitatea Tureac, comuna Tiha Bîrgăului a sunat la numărul unic 112 pentru a solicita intervenția jandarmilor montani deoarece în apropierea gospodăriei a zărit un urs.  

Jandarmii au mers spre locul indicat, însă la scurt timp au constatat că nu e nici urmă de vreun urs. Au descoperit curând și motivul: apelantul era băut zdravăn, astfel încât a ajuns să vadă urși în fața ochilor. Ca să îl mai trezească, jandarmii i-au aplicat o amendă de câteva sute de lei.

Jandarmii montani din  Colibița s-au deplasat la fața locului unde au luat legătura cu apelantul, însă, din verificările efectuate jandarmii nu au constatat prezența animalului sălbatic. Vecinii bărbatului au declarat la rândul lor că nu au observat sau auzit prezența unui urs în zonă. 
Apelantul, aflat într-o stare vădită de ebrietate și convins că starea sa nu i-a jucat feste, a fost sancționat cu amendă de 500 lei„, a transmis Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.