Candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la un nou mandat de președinte al Consiliului Județan, Emil Radu Moldovan, a declarat că își dorește dezvoltarea parteneriatului dintre administrația județeană și Primăria Bistrița în vederea derulării unor proiecte de interes pentru cetățenii orașului și ai județului, motiv pentru care a anunțat că îl susține pe Cristian Niculae la funcția de primar al orașului.
”Îmi doresc ca parteneriatul cu Primăria Bistriţa să treacă la o altă etapă. Eu am colaborat în mod corect și civilizat cu Primăria Bistrița, dar, din păcate, strategiile nu au fost unele care să fie cu punct și cu virgulă făcute împreună. (…) Îmi doresc foarte mult şi sper ca cetăţenii municipiului Bistriţa să ne sprijine pe mine şi pe Cristi Niculae pentru a putea face o echipă la nivelul conducerii municipiului şi judeţului Bistrița-Năsăud”, a declarat Emil Radu Moldovan într-o conferinţă de presă.
Moldovan a completat că, în opinia sa, Cristian Niculae a fost ”cel mai bun viceprimar pe care l-a avut Bistriţa”. ”A fost cel mai bun viceprimar pe care l-a avut Bistriţa, a fost cel mai implicat şi cel mai valoros. De patru ani este pe străzi, asumându-şi tot ceea ce se întâmplă în municipiul Bistriţa. E genul de om care s-a implicat și e genul de om cu care sunt convins că aş face o foarte bună echipă în interesul municipiului Bistriţa, al cetăţenilor municipiului şi ai judeţului, pentru că e nevoie să construim strategii împreună și urmează un nou exercițiu financiar”, a adăugat Radu Moldovan.
În aceste condiții, Emil Radu Moldovan a completat că municipiul Bistrița trebuie să pregătească proiectele pentru care va solicita finanțare pe noul exercițiu financiar. ”Nu avem timp de practică. Aici e nevoie de cineva care deja ştie, vrea şi poate să facă ceea ce trebuie făcut, într-un timp foarte scurt. (…) Bistriţa nu-şi permite să piardă timpi foarte, foarte importanţi”, a completat sursa citată.
Totodată, candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud a vorbit și despre proiectele pentru realizarea cărora Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a colaborat cu Primăria Bistrița, amintind printre acestea demersurile făcute pentru amenajarea unui nou sediu al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, construirea unei noi săli polivalente în Complexul Wonderland din Unirea și alte investiții care au presupus transferul unor terenuri din proprietatea sau administrarea municipiului în cea a județului.
Pentru devoltarea municipiului Bistrița, care ar aduce beneficii întregului județ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan consideră că ”e nevoie acută de o îmbinare a strategiilor judeţului Bistriţa-Năsăud cu cele ale municipiului” și este de părere că ”a sosit momentul ca acest lucru să se întâmple. Au fost adunări, au fost lucuri care s-au întâmplat, dar nu la modul î care mi le-am dorit și și le doresc cetățenii municipiului Bistrița”.
La rândul său, Cristian Niculae a dat asigurări că știe ce are de făcut încă din prima zi a unui eventual mandat de primar. ”În primul rându voi accelera ritmul de implementare a proiectelor derulate de către Primăria Bistrița. (…) Vom îmbunătăți parteneriatul între cele două instituții. Vom realiza multe lucruri bune pentru Bistrița”, a spus Niculae.
Candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la funcția de primar al municipiului Bistrița a adăugat că își dorește ca, în exercițiul financiar 2021 -2027, administrația locală să depună proiecte în vederea accesării de fonduri europene de circa 190 de milioane de euro.
Primele proiecte comune ale Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi ale Primăriei Bistriţa au fost deja gândite şi se vor concretiza prin implicarea comună a celor două instituţii:
- Centura Municipiului Bistriţa;
- extinderea reţelei de apă şi canalizare;
- Stadionul Jean Pădureanu;
- Parcarea Supraetajată de pe str. Bistricioarei;
- Casa Colecţiilor şi a documentelor de patrimoniu.