Deputatul Emil Radu Moldovan, presedintele Partidului Social-Democrat, filiala Bistrita-Nasaud, a acordat, în exclusivitate, un interviu “Gazetei de Bistrita”. Moldovan vorbeste despre intrarea sa în politica si ascensiunea, prieteni si adversar si obiectivele filialei judeteane dupa finalizarea campaniei electorale din acest an.

Gazeta: Cine v-a determinat sa intrati în politica?

Radu Moldovan: A fost o conjunctura intrarea mea în politica. Un prieten de-al meu din Cluj, Sorin Bota, care era secretarul pe probleme de comunicare al organizatiei nationale a PSDR si patronul la care lucram eu atunci ca director pe zona, avea o organizatie foarte slaba la Bistrita. Era necesara revigorarea ei. Am intrat în politica sub forma de a-i acorda sprijin. Politica este o hora în care, daca ai intrat si nu joci, te calca altul pe picioare si iesi mai putin placut din hora. Astfel, am început sa am deplasari în teritoriu, sa caut prieteni, fosti colegi de scoala, fosti colegi de armata în judet, cu care am încercat sa pun bazele organizatiei PSDR BN. Asta a fost, daca nu ma însel, în aprilie 2000, eram cu doua luni înainte de alegerile locale din 2000. Au urmat alegerile locale si am avut rezultate foarte bune. Am reusit sa luam doi consilieri judeteni cu un vot politic important de aproape 5 %. A urmat preluarea conducerii judetene a PSDR. Trebuie sa recunosc, dupa ce am început sa joc si eu în aceasta hora, a început sa-mi placa. Fac acum politica cu foarte mare placere si foarte multa pasiune. Am facut alegerea buna, intrând în stânga politicii. E un loc unde ma regasesc si asta mi-a oferit prilejul de a nu fi în situatia de a trece dintr-o parte în alta. Sunt un om simplu, provin dintr-o familie simpla si am facut totul pâna acum pe propriile mele picioare.

Gazeta: Daca este sa faceti un bilant al activitatii dumneavoastra ca deputat, care este cel mai mare esec?

Radu Moldovan: Nu as putea vorbi despre un esec sau mari nerealizari, dar pot vorbi despre neîmpliniri. Am intrat în campania de preliminare pentru functia de deputat, am intrat pe urma în batalia alegerilor generale, am avut noroc, sansa, dar a fost si multa munca. Vedeam lucrurile de la Bistrita altfel de cum le vad acum, dupa trei ani si jumatate de Bucuresti. Mi-as fi dorit sa fiu cu mult mai mult de folos oamenilor. Pozitia mea de opozitie m-a dus în situatia în care, chiar daca mi-am propus ca mandatul meu sa lase câte o urma pentru comunitate, din pacate lucrul asta înca nu s-a materializat. Mandatul meu a lasat urme în multe localitati, am rezolvat multe probleme ale oamenilor sau ale comunitatii, dar nu e ceea ce mi-am propus.

Gazeta: Cum comentati conflictul iscat recent între primarul comunei Dumitra, Gheorghe Balajan si presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Marinescu, pe marginea reapartizarii bugetului din acest an?

Radu Moldovan: E o gluma! În viziunea mea, domnul primar Balajan nu exista. Si va spun asta, deoarece, fara sa fiu rautacios, îl cunosc dinainte de a fi primar, am jucat fotbal la echipa comunei Dumitra, îl respect ca om. Dar atunci când nu faci o evaluare corecta si când raspunzi unei comenzi politice cum a facut domnul Balajan, pe care l-am numit recent un „mic Boc a lui Basescu”, el executând ordinele, banuiesc eu, ale presedintelui PDL, domnul deputat Oltean, dai informatii gresite presei. Nu avea de unde sa stie, în acel moment, ce va fi aprobat în buget. A fost clar un atac politic la adresa presedintelui Consiliului Judetean, dar din pacate nedocumentat. Într-adevar, prima pornire este de a ajuta primarii PSD, deoarece ei au fost vaduviti trei ani de acces la proiecte, la fonduri, cu care sa-si rezolve problemele comunitatilor. Dar, nu ne putem permite sa decidem noi, asa cum alta data a decis deputatul Oltean – PD avea conducerea ministerului Administratiei si Internelor, a Ministerului Mediului, si pe cea a Ministerului Învatamântului – care aveau cele mai mult fonduri de investitii si care au venit, în majoritatea covârsitoare, spre primariile conduse de primari PD. I-am rugat pe colegii mei si a fost chiar propunerea presedintelui Marinescu, sa faca o analiza foarte serioasa a fondurilor care au venit în judet în ultimii trei ani si sa echilibram zonele care au fost mai putin favorizate. Sunt si primari PNL, sunt si primari independenti. Comunitatile locale au foarte mare nevoie de sprijin si nu au nicio vina ca la un moment dat fondurile au fost distribuite într-un fel sau altul. Pâna acum nu am vazut niciun primar serios al PDL care sa iasa cu declaratii.

Gazeta: Care a fost motivul îndepartarii domnului deputat Viorel Pupeza de la cârma PSD?

Radu Moldovan: E destul de complicat ca eu sa va raspunsul corect. Desi este mai putin credibil, eu fiind cel care am succedat pozitiei dânsului, nu am avut foarte mari contributii în ceea ce s-a întâmplat. A existat o oarecare nemultumire în rândul marii majoritati a primarilor si a membrilor Consiliului judetean. Astfel a fost convocata conferinta extraordinara. Dupa cum stiti, cu o zi înainte domnul Pupeza cu o zi înainte si-a dat demisia. Din punctul meu de vedere cred ca a fost o lipsa de comunicare între domnul deputat Pupeza si factorii importanti de decizie din cadrul partidului. Altfel de probleme nu vad. Si sigur, se discuta foarte mult în PSD de reforma si de schimbare, iar în 2005 s-a produs o schimbare foarte importanta la nivel national. A fost nevoie poate de un suflu nou si în PSD BN. Si va mai spun ceva, politica este un act benevol. Sunt prea putini oameni care traiesc din politica, asa cum sunt eu, de exemplu. Am o functie politica, de membru al Parlamentului României, si din asta si traiesc. Sunt, însa, multi oameni care fac lucrul asta benevol, în timpul liber. Ei au nevoie sa se simta aproape de cineva, sa fie o comunicare foarte buna, sa se regaseasca alaturi de cineva. Functiile de conducere sunt vremelnice. Daca nu constientizezi ca din momentul în care ai fost ales într-o anumita functie vine si un moment în care vei fi schimbat, daca încerci sa te tii cu lanturile de scaun, te muta cu tot cu scaun. Eu am fost onorat atunci când un grup important dintre colegii mei mi-au propus sa candidez si m-au vazut în pozitia unui viitor presedinte al organizatiei judetene a PSD. E un lucru care îmi ofera si satisfactii, dar îmi ofera si multa responsabilitate. Acest lucru nu-ti mai lasa timp pentru nimic. Din pacate familiei mele la care eu tin foarte mult si care m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi, îi ofer din ce în ce mai putin timp, mai ales ca 2008 este un an electoral.

Gazeta: Cum va întelegeti cu liderii celorlalte organizatii judetene?

Am relatii bune cu majoritatea liderilor celorlalte partide.

O adversitate pe teme politice este doar cu presedintele PD-L, Ioan Oltean, care multi ani de zile nu a avut adversari si îi vine greu sa accepte ca se produc schimbari la nivel politic. Nu mai poate ramâne liderul absolut al judetului. Oricum, nu exclud colaborarea cu deputatul Oltean. Am discutat amândoi în nenumarate rânduri, ne întâlnim si la Parlament. PD-L poate oricând sa devina un partener politic, în conditiile în care îsi vor respecta partenerul. Daca PD-L va fi ceea ce a fost PD pentru PNTCD, PNL sau PSDR, va fi greu.

Ma bucura foarte mult noua relatie cu PNL si în mod special cu deputatul Ioan Turc, colegul meu de generatie. Pâna acum nu am nicio nemultumire vizavi de presedintele PNL, dar sper ca relatia noastra politica sa ramâna una bazata pe corectitudine, pe respectarea angajamentelor din ambele parti, pentru ca din punct de vedere doctrinar este o realtie mai complicata, dintre stânga si dreapta. Dar orgoliile personale pot fi depasite în interesul comunitatii.

Gazeta: Domnul deputat Oltean sustinea recent ca îl cunoaste mai bine decât toti pesedistii pe presedintele Gheorghe Marinescu. Credeti ca domnul Marinescu ar fi dorit în PD-L?

Radu Moldovan: Îmi vine foarte greu sa stiu ce gândeste deputatul Oltean, dar pe domnul Marinescu si-l doreste orice partid. Si asta pentru ca domnul Marinescu face politica din 1992 la primul nivel al judetului. Este un om cu foarte multa experienta si foarte multa notorietate pozitiva în rândul cetatenilor judetului. Cei norocosi suntem noi ca-l avem si va asigur ca avem si inteligenta necesara sa-l pastram. A fost alegerea dânsului sa ramâna social-democrat, atunci când PD a început sa danseze de la stânga la dreapta, si facem o echipa foarte buna. Afirmatia deputatului Oltean, însa, este una foarte corecta, având în vedere ca îl cunoaste de mai bine de 11 ani. Nu-mi doresc, însa, ca domnul Marinescu sa aiba vreodata o parere despre mine, asa cum o are despre domnul deputat Oltean.

Gazeta: 2008 este un an electoral. Unde se situeaza PSD din punct de vedere politic, câte procente credeti veti obtine în urma alegerilor?

Suntem obligati ca partidul sa fie câstigatorul alegerilor locale, la nivelul judetului Bistrita-Nasaud. Ne dorim sa câstigam minim 30 de primarii din cele 62. În momentul de fata avem 25 de primari PSD si înca 10 candidati, în zonele în care nu avem primari PSD, cu sanse reale de a câstiga. Deci 35 de potentiali viitori primari PSD. De asemenea, e primordial pentru PSD BN pastrarea functiei de presedinte al Consiliului Judetean si un obiectiv extrem de important pe care nu l-am atins niciodata – Primaria municipiului Bistrita.

A început politica în anul 2000 când a devenit mebru al Partidului Social Democrat Român. Membru al PSD a devenit în anul 2001, 16 iunie, odata cu fuziunea Partidului Democratiei Sociale din România (PDSR) cu Partidul Social Democrat Român (PSDR). Emil Radu Moldovan a avut pâna acum o ascensiune politica rapida, ajungând dupa patru ani de activitate în domeniu deputat, iar de aproape un an este presedintele organizatiei judetene PSD.

Interviu realizat de Liana Muresan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.