Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut, duminică seară, de DNA, după ce a fost într-un dosar de dare de mită şi trafic de influenţă. Deputatul USR Emanuel Ungureanu susține că țara „e plină de bădălăi”, el fiind sceptic în privința actului de justiție din acest caz.
Pesedistul Bădălău a fost arestat de DNA. El este acuzat că ar fi dat mită si ar fi comis și trafic de influență.
„L-a dat în gât” un primar penelist nemulțumit probabil de comisionul mic de 7%.
Nu jubilați însă, Bădălău este din Giurgiu, acolo a fost achitat de curând un alt pesedist, Beuran, acuzat tot de luare de mită, după ce o colegă doctor i-ar fi dat un plic prea mic pentru un post prea mare.
Bădălău este un fruntaș pesedist, cu un doctorat în economie și 3 masterate, TOATE făcute în timp ce era mare politician și fanul lui Dragnea și Ciolacu.
Țara e plină de bădălăi și sistemul judiciar face parte tot din țara lui Bădălău. Mai greu cu speranța”, a spus Emanuel Ungureanu, pe pagina sa de Facebook.
Procurorii DNA susţin că Bădălău i-ar promis, în total, 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa şi a continua să facă plăţi acelei societăţi, în cadrul unui alt contract, chiar şi pentru lucrări neconforme.
Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme. Curtea de Conturi a transmis că susţine actul de justiţie şi îşi exprimă încrederea că autorităţile competente vor soluţiona acest caz în conformitate cu prevederile Constituţiei şi cu reglementările incidente. Instituţia precizează că membrii Curţii şi auditorii publici externi sunt suspendaţi din funcţii în momentul trimiterii în judecată, scrie stiripesurse.ro.
Citește și: Culisele războiului din instanță dintre arhitectul șef Monica Pop și primarul Ioan Turc
Încă din anul 2017, Nicolae Bădălău pusese ochii pe funcția de președinte al Curții de Conturi, după pensionarea lui Nicolae Văcăroiu. Însă nu-l ajutau studiile. Articolul 47 din Legea de funcționare a Curții de Conturi (94/1992) impunea la acel moment trei criterii pentru ocuparea posturilor de președinte sau vicepreședinte: „studii superioare economice sau juridice, vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor absolvite şi pregătire profesională temeinică”. Cum Niculae Bădălău e de profesie inginer, n-ar fi putut ajunge șef al Curții de Conturi.
Pe vremea aceea, in calitate de senator, Bădălău a depus personal un amendament la lege, astfel încât a mai adăugat o profesie la condițiile de studii: „economice, juridice sau inginerești”. Amendamentul cu dedicație a fost adoptat cu majoritate de voturi, căci PSD deținea controlul în Parlament. Așadar, legea care-l oprea pe Niculae Bădălău să ajungă președintele Curții de Conturi a fost modificată chiar de Bădălău pentru sine.
De altfel, impostorul Niculae Bădălău, avea vechi inclinatii pentru hotie, fiind condamnat penal încă 1988 pentru că a furat patru saci cu grâu. Apoi, în octombrie 2013, procurorii DNA dispuneau începerea urmării penale față de senatorul Niculae Bădălău, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, raportat la faptul că ar fi apărat interesele unei societăți comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). In acest caz Niculae Bădălău apăra interesele lui El- Khoury Elias, unul dintre acționarii Avicola Mihăilești. Drept răsplată, la sfârșitul lunii mai 2013, El- Khoury Elias i-ar fi dat plocon, printr-un intermediar, lui Bădălău 200 pulpe de pui, 200 bucăți piept de pui şi 20 kg ficat de pasăre. Produsele au fost folosite pentru petrecerea electorală organizată de Niculae Bădălău la restaurantul său din orașul Bolintin Vale. De atunci a fost poreclit Ficățel. Si exemplele ar putea continua. Numai că ulciorul nu merge de multe ori la apă .