Plenul reunit al Parlamentului dezbate, miercuri proiectul de lege al PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentr deputați și senatori, după ce comisia de statut a respins cele două inițiative legislative ale PNL și USR. În Coaliție PNL și USR-PLUS au fost de acord să dea un vot de eliminare a cestora în timp ce UDMR a anunțat că se abține.
UPDATE 15.33 Comisia de statut a respins proiectele de lege inițiate de PNL și USR privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor si a dat raport favorabil proiectului PSD. Astfel în plen, intră la dezbatere proiectul depus de PSD în urmă cu două săptămâni.
Prevederi din celelalte inițiative de eliminare a pensiilor parlamentarilor, depuse de USR PLUS și PNL, au fost preluate ca amendamente la proiectul PSD. Unul dintre amendamentele acceptate prevede că se elimină și pensiile speciale ale parlamentarilor aflate în plată.
UPDATE 14.32 Deputații și senatorii au validat miercuri, în ședința de plen reunit, componența mai multor comisii de specialitate, printre acestea numărânduse și comisia de statut care va discuta, în paralel cu plenul, eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban a propus suplimentare a ordinii de zi de miercuri astfel încât să se voteze proiectele de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Decizia a fost luată cu 367 de voturi pentru şi 30 de abţineri.Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, în urmă cu o zi să introducă pe ordinea de zi a ședinței comune a Parlamentului dezbaterea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. În prezent există trei proiecte de lege care propun tăierea pensiilor speciale pentru senatori și deputați.
Deputații și senatorii s-au reunit în ședință de plen comun pentru validarea unor comsii de specialitate. Comisia de statut este una dintre comisiile care trebuie înființată miercuri. Tot comisia de statut este cea care trebuie să dea un raport la proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
În Parlament sunt trei proiecte de lege care elimină pensiile speciale și care se află în diverse stadii de procedură având ca inițiatori parlamentgari de la PNL, USR-PLUS și PSD.
La nivelul Coaliției s-a decis să se dezbată proiectul depus de USR-PLUS iar după ce comisia de statut este înființată, să înceapă lucrările și să dea un raport. La nivelul conducerii Parlamentului s-a decis ca lucrările comsiei de statut să se desfășoare cu plenul comun astfel încât, eliminarea pensiilor speciale să intre în ședința de plen de miercuri.
Există însă șanse ca adoptarea unui raport în acest sens să se amâne pe săptămâna viitoare din cauza procedurilor legislative.
În prezent bugetul alocat de către Senat pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari este de 18,2 milioane de lei în 2021 iar la Camera Deputaților efortul anual este de aproximativ 36 milioane de lei. Totodată, aproximativ 700 de foști parlamentari primesc pensie specială.
De precizat este că dacă Parlamentul elimină pensiile speciale pentru senatori și deputați legea se va aplica pe viitor.
Liderul USR Dan Barna a anunțat în urmă cu o zi că s-a decis în Coaliție ca la prima ședință de plen reunit, programată miercuri, să fie inclusă pe ordinea de zi inițiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. „Miercuri când va fi o ședință de plen reunit să avem pe ordinea de zi și să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat liderul USR PLUS.
Tema eliminării pensiilor speciale este una care a fost speculată în 2020, an electoral de toate formațiunile politice. În Parlament însă PSD, PNL, UDMR și PMP au adoptat anul trecut un proiect de lege controversat care elimina pensiile speciale pentru mai multe categorii profesionale. Proiectul a fost respins de Curtea Constituțională.
În luna mai 2020, liberalii au revenit cu un nou proiect de lege, de această dată propuneau eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor.
USR și PSD au depus la rîndul lor alte două proiecte legislative cu același scop.
Aglomerație mare de proiecte de lege depuse în Parlament pe tema pensiilor speciale. Liberalii propun eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, conform HotNews.
Citește și: Sute de locuri de muncă, disponibile în județ și în UE! Vezi oferta