La concursul județean „Bucuria Învierii în sufletul copilului”, care a avut loc sâmbăta trecută în curtea Protopopiatul Ortodox Bistriţa au participat peste 50 de elevi din județ.
Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: pictură pe sticlă, desen și creaţii literare, iar în ziua de Rusalii, a avut loc premierea celor care au participat la concurs.
Aceștia au fost răsplătiți cu diplome, premii și felicitări pentru meritele deosebite.
Competiția a fost organizată pentru al patrulea an consecutiv de Protopopiatul Ortodox Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud.
„Dacă peste ani se va auzi numele unui elev prezent aici devenit mare pictor sau autor de scrieri celebre, munca dascălilor, speranţa părinţilor şi crezul elevilor nu este în zadar”, a declarat părintele protopop Alexandru Vidican, potrivit Radio Renașterea.
sursa foto: Radio Renașterea