O elevă de clasa a IX-a, din Gura Humorului, a fost bătută de patru colege de liceu, care au lovit-o cu pumnii și picioarele.

Filmarea a fost postată pe Facebook și preluată de cotidianul local Monitorul de Suceava. Potrivit acestuia, incidentul violent a avut loc la Colegiul „Alexandru cel Bun”.

În imagini, se vede cum adolescenta este pusă la pământ de colege, care o lovesc cu pumnii și picioarele în zona capului și abdomenului. Tânăra agresată își protejează fața cu mâinile, în timp ce mai mulți elevi privesc impasibili scena, fără să sară în ajutorul colegei lor.

Într-un final, un coleg intervine și o ajută pe adolescentă să se ridice și o protejează de furia agresoarelor. Adolescenta bătută a depus plângere la poliție și a sesizat conducerea liceului. Directorul instituției de învățământ a anunțat că va demara o anchetă internă, iar elevele violente, care sunt cu un an mai mari decât victima lor, vor avea nota scăzută la purtare.

Mama adolescentei din clasa a IX-a a declarat că vrea să își transfere fiica la un alt liceu și că nu va retrage plângerea depusă la poliție, pentru că vrea ca agresoarele să plătească pentru fapta lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.