Câteva mii de egipteni au rămas în continuare şi sâmbătă dimineţa în Piata Tahir, simbol al victoriei în faţa regimului dicatorial impus de Hosni Mubarak timp de 30 de ani. După aproape trei săptămâni de proteste, preşedintele egiptean Hosni Mubarak, care conducea ţara din anul 1981, a renunţat la funcţie şi a predat puterea armatei. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Omar Suleiman, în cadrul unei intervenţii televizate. Manifestanţii au protestat 18 zile în piaţa din Tahrir, cerând plecarea preşedintelui. Mubarak a părăsit Egiptul împreună cu familia sa. Ştirea referitoare la demisia preşedintelui egiptean a avut efecte imediate şi la bursa din New York, care a început să crească. Pieţele financiare de pe Wall Street au deschis şedinţa de vineri în scădere, investitorii fiind îngrijoraţi de situaţia confuză din Egipt. Imediat însă după anunţarea demisiei preşedintelui egiptean, indicele Dow Jones a înregistrat un avans de 0,29%, iar indicele Nasdaq a crescut cu 0,28%. Cel puţin 350 de persoane au decedat şi aproape 5.000 au fost rănite în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din Egipt, conform postului de televiziune al-Jazeera.
Raimond Petruţ