Scandalul privind punerea la secret a unor documente din Istoriei României, în care sunt implicați activ prin dezvăluiri inițiații documentelor, cercetători și istorici reputați, în frunte cu președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, la care s-au raliat și câțiva jurnaliști continuă în timp ce o altă bombă pregătită de SISTEMUL TICĂLOȘIT a explodat în spațiul media oficial: Legalizarea SECURITĂȚII! Cea de inspirație SOVIETICĂ!
Cele două atacuri grave la democrația și așa șubredă a României sunt LEGATE! Au fost provocate de aceeași problemă majoră a ROMÂNIEI: lipsa LEGII LUSTRAȚIEI!
Patrimonii istorice devenite ținte pentru politruci și foști securici?!
Despre cum ne-a adus la ”sapă de lemn” lipsa unei legi care trebuia să scoată din dispozitiv foștii securiști, să dea în fapt turnătorii și să pună la index foștii nomenclaturiști se scrie din nou și se fac declarații apăsate, la 32 de ani de la Furata Revoluție Română!
Unul dintre efectele majore care au secătuit România de resurse și au trimis milioane de români să își câștige pâinea în alte țări, a fost și încă este dureros de acut. Acela al controlului unor patrimonii inestimabile și a unei suprafețe de peste 1 MILION de hectare de pădure grănicerească, peste care au năvălit ”hoardele roșii” ale moștenitorului PCR ajutate de butoanele fostei poliții secrete ale lui Ceaușescu, inițiatori ai jafurilor, dar și de ofițerii serviciilor secrete actuale? Cei activi, poate făcând parte din rețele de jaf sau poate doar executanții unor ordine ilegale, s-au folosit de un act administrativ neconstituțional pentru a pune lacătul pe documente care atestau proprietatea și au blocat retrocedările, către cei în drept direcționându-le către anumite grupuri de interese și către stat. Că acolo ei fac legea?
Din informațiile noastre, pare-se că jaful cel mai mare din țară a avut și încă are loc sub privirile apatice ale moștenitorilor năuci, în județul cu suprafața cea mai mare de pădure privată, adică în Bistrița-Năsăud și, în orășelul, considerat foarte cultural, Năsăudul! Acesta, de multă vreme nu mai este prea cultural, ci a rămas doar cu amintirile trecutului său glorios. Administrat până de curând, de unul dintre cei mai lacomi primari, Năsăudul, fost sediu al fostului Regiment de Graniță II, a fost și încă este beneficiarul celor mai mari resurse private, obținute prin obolul de vieți și sânge al populației din 42 de foste comune grănicerești bistrițene (au fost 44 în total, plus două din județul Mureș: Rușii Munți și Morăreni): Fondurile Grănicerești Năsăudene. Acestea, provenite din fostele fonduri de război și de administrare a Districtului grăniceresc, nu au fost împărțite la desființarea în 1851 a fostului cofiniu militar, ci, prin voința delegaților din cele 44 de comunități de avere au rămas nedesparțivere pentru a fi sporite și a permite susținerea celebrelor școli năsăudene și a urmașilor foștilor grăniceri prin burse școlare consistente și stipendii la universități din țară și din străinătate, unde merituoșii moștenitori grănicerești au fost școliți. Caz unic, delegații moștenitorilor din fostul regiment năsăudean, nu au împărțit, precum urmașii celorlalte patru regimente, de pe arcul carpatic banii și bunurile rămase după demilitarizare. Astfel, năsăudenii au pornit la drum, după ce Casa de Austria le-a recunoscut proprietățile indivize în 1861, cu un ”capital” imens pentru vremea aceea, iar acest lucru le-a permis să facă multe investiții în clădiri, terenuri, dar și în EDUCAȚIE! Că la începutul secolului XX, Năsăudul era, prin numele unor savanți și scriitori, cea mai bine reprezentată zonă din România în Academia Română, a fost doar rezultatul politicii educaționale a intelectualilor străluciți, dusă cu greu și împotriva străpânitorilor austro ungari, pentru ca nația română să poată demonstra că poate sta cu fruntea sus, în rând cu celelalte națiuni din Transilvania, (toate venite, toate în minoritate și toate având tendințe și dorințe de înjugare a românilor) între care românii erau cel puțin 2/3 din toată populația Transilvaniei, potrivit datelor istorice.
Patrimoniul grăniceresc de la Năsăud hoțit de ”ai noștri” conaționali…
O zestre cam de trei ori cât Moștenirea Gojdu, Patrimoniul Fondurilor Grănicerești Năsăudene, notificat, în mare parte, după apariția legilor speciale, a devenit ținta unor butoane securistice foarte repede, dar și a primarilor proveniți de la așa zișii social democrați… Prin tot felul de malversațiuni, hălci întregi din moștenire au dispărut cu acte făcute împotriva legii sau chiar înainte de a face subiectul retrocedării. Suprafețe de teren valoroase, clădiri, păduri și alte asemenea bunuri au fost ”transferate” prin varii metode spre alți ”proprietari” decât cei în drept, adică comunitățile de avere, ai căror reprezentanți, în general aleși locali, au fost folosiți și ca masă de manevră și vot, dar și pentru a da un damf de ”legalitate” unor decizii profund ilegale. Am scris despre cum s-a ”votat” vinderea Spitalului Vechi din Bistrița, despre pierderea perlei fondurilor: Muntele Dosul Stânișoarei etc. Voi scrie, cu ajutorul lui Dumnezeu și al documentelor și despre cum REGNA, fosta societate de administrare și exploatare a celor peste 160 000 de hectare pădure grănicerească a fost ”pierdută” pe serviciul unora în spatele cărora s-au aflat interese de toate felurile. În curând.
Invazia rusească din Ucraina ”oportunitate” pentru românii
Unul dintre efectele invaziei rusești din Ucraina, nenorocirea aflată la doar câteva zeci de km distanță de granița de stat a României, este și abundența de informații și dezvăluiri, din toate părțile, într-un moment de mare inflexiune pentru noi românii, când ”stăpânii” din umbră ai tuturor corupților din țară au pus la cale și legalizarea Securității.
Este aceasta una dintre cele mai mari oportunități pentru români, pentru că în contextul acesta informațiile de tot felul abundă. Pentru a înțelege de ce aceste lucruri se întâmplă și de ce acum este nevoie să înțelegem ceea ce istoricul francez Thierry Wolton, specializat în studiul istoriei comunismului, prezent la București, recent, la Bookfest, a afirmat în contextul războiului din Ucraina, referitor la România și la ce se întâmplă cu țara noastră, vom cita copios din experimentatul istoric, scriitor și jurnalist, care a scris istoria comunismului, lucrare de căpătâi pentru orice istoric, dar și pentru politicieni și analiștii politici. Fără a scoate din context, istoricul a pus gaz pe focul revoltei tinerilor cercetători și arhiviști ai Istoriei României și, cu expertiza sa, aproape fără egal, în domeniu, a transmis un mesaj care este de natură să ne confirme, dacă mai era nevoie, că Revoluția Română a fost furată cu premeditare și că, lipsa lustrației se află la baza tuturor nenorocirilor care apasă asupra Poporului Român. Secretizarea și distrugerea unor documente care atestau Istoria României fiind o practică.
Știam și noi, dar ne lipsea expertiza savantului francez, așa că, profităm de interviul făcut de spotmedia.ro și cităm cu respectul cuvenit: Thierry Wolton: ”România e singura țară în care planul croit de KGB a reușit. România a suferit cel mai mult, suferă și acum (…) Revoluția i-a fost furată, lustrația nu s-a făcut în niciun fel, iar corupția este enormă, după standardele occidentale. În România, în 1989 a reușit planul de a se debarasa de vechii zbiri comuniști, de a-i înlocui cu alții “cu față umană”, care să facă niște reforme pentru a-i atrage pe occidentali să investească și în felul acesta să salveze sistemul”.
Radiografia aceasta făcută de istoricul francez zilele trecute, la București este ca o bornă de hotar pentru noi românii. Faptul că și experimentații: Ioan Drăgan, Dorin Dobrincu, ambii istorici cunoscuți, dar și președintele Academiei Române, au prins ”valul” și au cerut oprirea abuzurilor este, poate, salvator, pentru noi, ca popor. Poate… Cine știe câte documente și care anume au fost distruse de noii securiști? Și cine știe ce ni se mai pregătește?!
Tânărul istoric Cătălin Botoșineanu scria pe platforma Contributors, la 16 mai 2022, despre modul în care, în plină ILEGALITATE agenți din serviciile secrete oficiale au pus sub obroc ISTORIA și, au distrus DOCUMENTE!
Fragment: HG 585/2002 a încălcat pur și simplu o lege, legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și a instituit dreptul SRI, DGIPI sau al Serviciului secret al Armatei să dispună nu doar asupra documentelor proprii ci și asupra documentelor clasificate produse de autorități și instituții publice sau a marilor coloși industriali din perioada comunistă. Practic, în afara oricăror competențe istorice sau arhivistice, fără a avea un drept de proprietate sau de deținere legală, documentele clasificate ale oricărei organizații intrau de facto în custodia Serviciilor de informații. Odată create, indiferent de nivelul de clasificare, actele erau pus sub sechestru, folosirea lor fiind îngăduită doar de către acestea.
(…) Revenind la documentele clasificate, Serviciile au aplicat retroactiv HG 585 și s-au apucat să toace hârtii și memorie, preluând expresia colegului Mircea Stănescu. Au devenit sursa dreptului, pentru că documentele clasificate din perioada 1971-2001 nu puteau fi abordate prin prevederile hotărării de guvern din 2002. Au dispus distrugerea documentelor clasificate, temându-se de riscurile pe care acestea, parțial supravegheate de către creatorii lor, le puteau aduce ,,siguranței naționale”. Au izolat problema într-o bulă temporală, într-un context deposedat de propriul trecut pentru a suspenda dreptul comunităților la memorie,mai scrie istoricul de la Iași.
”Serviciile au replicat, timp de aproape două decenii, că au respectat legea atunci când au dispus distrugerea documentelor clasificate, inclusiv cele anterioare anului 1989, primăriilor de municipii, Consiliilor Județene, Regionalelor CFR, foștilor coloși industriali din perioada comunistă, penitenciarelor, spitalelor și Universităților (în cazul SRI) sau Prefecturilor și structurilor militarizate din cardul MAI (în cazul DGIPI). Este un răspuns fals și incomplet. Cel corect este acela că au respectat o hotărâre de guvern și au încălcat o lege. Un absolvent onest de Drept știe că există o ierarhie a actelor normative, iar în acest caz nu trebuie să intrăm în capcana întinsă de Servicii care au invocat o opoziție între legi. Opiniei publice i se livrează o problemă tratată drept una de natură legislativă, dar în statele post-comuniste această poveste mascheză interese mai ample. Oricum, este o discuție care intersectează și o altă anomalie, legată de protecția patrimoniului cultural”, scrie istoricul în articolul citat.
Jurnalista Sabina Fati, corespondent DW, identifică buba cu puroi și arată hâda față a serviciilor românești?
Referitor la mega scandalul de la Arhivele Naționale, care nu a mai putut fi ascuns, experimentata jurnalistă pune întrebări, pe care, unii dintre noi ne-am temut să le gândim, necum să le mai și scriem?! Cităm din articolul semnat de domnia sa în DW și preluat de ziare.com
”De ce serviciile secrete din România ar vrea să ascundă ce s-a întâmplat acum o jumătate de secol? Cine a decis că anumite documente sunt inutile? Nu cumva există o legătură între vechii securiști și noii profesioniști ai serviciilor? O continuitate a sistemului care s-a păstrat prin legături familiale, de interese, de loialități. Generațiile de după Revoluție au fost bine mentorate de oamenii vechiului sistem. Ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad, se întâlnea periodic cu lideri SRI și cu politicieni de vârf până în 2016, cu puțin înainte de moartea lui. Comunitatea de informații autohtonă, integrată deja în NATO, avea încă de învățat de la bătrânul securist, cel care a ordonat măcelul de la Timișoara din decembrie 1989. Iulian Vlad era fața cunoscută a răului. Sub el au fost formați tineri care l-au admirat, care au format alți tineri într-o manieră similară într-un lanț nesfârșit. Altfel cum s-ar explica ceea ce se întâmplă azi cu arhivele?
Există un rău care nu a fost extirpat niciodată și care planează asupra prezentului. Serviciile vor să cenzureze ceea ce făcea Securitatea, să ascundă felul în care a continuat să opereze și după 1990”.
Occidentul vinovat și de primirea rușilor dar și de acceptarea unor lideri români cu fața ”spălată”
Tot Tierry Wolton spune că: …nomenclatura comunistă şi securistă, care, pur şi simplu peste noapte, a devenit nomenclatura capitalistă.
Dar mărturiile spun că revoluția anticomunistă din România a eșuat, pentru că era deja în mișcare o direcție neocomunistă, în frunte cu Ion Iliescu, care a confiscat revolta populară. Ceaușescu a fost eliminat, pentru că ar fi putut să vorbească și ar fi avut multe de spus, mai ales că era vorba despre oamenii lui. Și atunci îl ucidem și luăm liniștiți puterea.
Revoluția din România a dus în final la ceea ce-și dorea Gorbaciov
Putem discuta despre calitatea democrației în Ungaria și Polonia, însă ea există, cu alternanțe democratice la putere. România a fost îndelung blocată de către actualul PSD, moștenitorii comunismului”.
Strategia uzării societății a funcționat.
„Ce s-a întâmplat grav în ultimele alegeri din România nu e faptul că PSD a ieșit pe primul loc, ci rata foarte mare de absenteism.
Când 65% din alegători nu merg la urne, asta înseamnă că modelul democratic clasic de a merge și a băga un buletin de vot în urnă nu mai este convingător. Există multe explicații, pandemia și altele, dar rezultatul e că socialiștii sunt pe primul loc”.
Cel mai mare învingător după 1989 este nomenclatura comunistă şi securistă, care, pur şi simplu peste noapte, a devenit nomenclatura capitalistă.
Ea are acum mai mult chiar decât a avut în perioada de dinainte de 1989.
Fără să-și confrunte trauma națională a Revoluției deturnate și compromise prin metodele KGB, România nu va reuși să-și schimbe clasa politică în mod real. Memoria socială nu e locul unde se păstrează fișe și dosare, ci mecanismul care face ca răul istoric să nu se repete, nici în forme diluate.
Avem și noi ungurii noștri?
”Până în 1918, acestor organisme de conducere le-au revenit dificila sarcină de apărare a proprietăților și statutelor de administrare a fondurilor, mereu supuse încălcării din partea statului dualist. În această dură confruntare a fost antrenată întreaga comunitate cofiniară, fenomen ce va contribui și mai mult la cimentarea solidarității grănicerești, căci , și în epoca modernă, în mentalul colectivității de aici ”descendenții de grăniceri” reprezentau încă o categorie socială aparte, capabilă să își apere interesele și individualitatea. ”Nici treacă cuiva prin minte –declara ”populațiunea fostă grănicerească” în 1863 că mai poate să introducă cineva o altă limbă decât cea românească în district, pentru că noi grănicerii știm a fii cu toții una, nici nu încap între noi caste ca cele din comitat, între boieri și răscumpărații iobagi, jeleri și ceilalți” cita istoricul L Ureche din Gazeta de Transilvania, nr. 50, 1863.
După ce legile speciale ale retrocedării au intrat în vigoare și s-au depus notificări, ai noștri, conaționali, ”români verzi ca brazii” au început jaful!
Folosind ca pe vremea comuniștilor veniți pe tancurile rusești, ”votul” pentru a decide ce anume este proprietatea privată indiviză și filiere politice, câmpuri tactice în justiția aservită și multe alte ”cuceriri” bolșevice de care acum, în contextul războiului am devenit și mai conștienți, grupurile de interese au acționat, care în interes de partid, care în interes personal, după modelul rusesc de jaf și cotropire, evident.
