Continuând seria de articole dedicate Programul Operational Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU), vom prezenta în cele ce urmeaza Axa prioritara 1 si domeniile sale de interventie. Daca în articolele trecute am facut referire cu privire la aspectele generale ale accesarii acestui program cum sunt tipurile de apeluri de proiecte, de proiecte finantate, de solicitanti eligibili, în continuare vom pune accentul pe o serie de informatii de interes general specifice Axei prioritare 1.   

Axa Prioritara 1 – Educatia si formarea profesionala în sprijinul cresterii economice si dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere are ca obiectiv general dezvoltarea rutelor flexibile de învatare pe tot parcursul vietii si cresterea accesului la educatie si formare prin furnizarea unei educatii initiale si continue moderne si de calitate, incluzând învatamântul superior si cercetarea. Datele si studiile disponibile indica faptul ca educatia si formarea sunt principalii factori care contribuie la dezvoltarea economica, progres si o rata ridicata de eficienta a investitiilor realizate. Aceasta axa prioritara prezinta cinci domenii de interventie, pentru fiecare dintre ele existând posibilitatea de a accesa fonduri pentru proiecte strategice sau de grant. Un aspect comun al cererilor de propunere de proiecte este tipul apelului si data limita. Pentru proiectele strategice se practica apelul de proiecte cu termen limita de depunere, data de 12.09.2008 ora 17.00, iar pentru proiectele de grant apelul de proiecte cu depunere continua, conform principiului „primul venit, primul servit”, pâna la utilizarea alocarii financiare, dar nu mai târziu de data de 30 septembrie 2008. În categoria de solicitantii eligibili ai acestei axe prioritare se înscriu, în principal, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), agentii, structuri, alte organisme aflate în subordinea/coordonarea MECT si alte organisme publice cu atributii în domeniul educatiei si formarii profesionale initiale, inclusiv asigurarea calitatii în învatamântul, universitati publice/private acreditate de MECT, institutii/centre de cercetare acreditate.  La acestia se adauga, în functie de cererea de propuneri de proiecte, alti solicitanti eligibili.

Domeniul de interventie 1.1. – Accesul la educatia initiala si la formarea profesionala sprijina activitatile destinate restructurarii si îmbunatatirii învatamântului preuniversitar (în conformitate cu structura sistemului de educatie în vigoare), în vederea cresterii accesului la educatie de calitate si asigurarii de competente cheie si competente profesionale pentru toti. Pentru  proiectele strategice,  cererea de propuneri de proiecte poarta titlu de Educatie mai buna pentru toti. Alocarea financiara a acestei cereri este de 110.000.000 de lei, contributia solicitantului fiind stabilita la 2% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile. Poiectele eligibile sunt exclusiv proiecte implementate la nivel national/de sistem, în învatamântul preuniversitar, grupul tinta fiind format din personal din sistemul national de examinare, evaluare si curriculum în învatamântul preuniversitar; personal cu functii de conducere, monitorizare, evaluare si control din inspectoratele scolare, structuri centrale si locale ale MECT sau aflate în coordonarea/subordinea acestuia; elevi (din învatamântul preuniversitar).

Scoala pentru toti

Cererea de propuneri pentru proiectele de grant poarta titlu de Scoala pentru toti, alocarea financiara fiind de 20.000.000 lei. Grupul tina este format din personal cu functii de conducere, monitorizare, evaluare si control din inspectoratele scolare, structuri centrale si locale ale MECT sau aflate în coordonarea/subordinea acestuia; personal din sistemul national de examinare, evaluare si curriculum în învatamântul preuniversitar; directori si membri ai consiliilor de administratie ale unitatilor de învatamânt; membri ai consortiilor regionale si ai partenerilor sociali în educatie; personal din centrele de asistenta psiho-pedagogica si din centrele de resurse educationale; consilieri scolari; personal implicat în furnizarea de servicii alternative în educatie; elevi (din învatamântul preuniversitar). Proiecte promovate sunt cele care urmaresc dezvoltarea activitatilor destinate îmbunatatirii învatamântului preuniversitar (în conformitate cu structura sistemului de învatamânt, în vigoare), în vederea cresterii accesului la educatie de calitate si asigurarii de competente cheie si competente profesionale pentru toti.

Universitatea pe piata muncii

Domeniul de interventie 1.2. – Calitate în învatamântul superior propune doua cereri de propuneri de proiecte, Universitate pentru viitor pentru proiectele strategice si Universitatea pe piata muncii, pentru proiectele de grant, cu alocari financiare de 74.000.000 lei si respectiv 20.000.000 lei.

Proiectele strategice sunt implementate exclusiv la nivel national/de sistem în învatamântul superior, la nivelul ciclurilor de studii universitare de licenta si masterat, iar cele de grant vizeaza îmbunatatirea capacitatii institutiilor de învatamânt superior de a furniza calificari relevante pentru cerintele pietei muncii, precum si dezvoltarea mecanismelor de crestere a accesului la învatamânt superior, în contextul procesului Bologna. Grupurile tinta pentru cele doua cereri de propuneri de proiecte prezinta categorii comune ambelor cum ar fi: studentii, personalul partenerilor sociali în educatie, membri ai comitetelor sectoriale, membrii ai comisiilor/structurilor de conducere din universitati si facultati, dar si categorii specifice fiecarei cereri în parte.

Dezvoltarea resurselor umane din educatie

Dezvoltarea resurselor umane din educatie si formare, domeniul de interventie 1.3., are de asemenea  prevazute doua cereri de propuneri de proiecte. Profesionisti în educatie si formare pentru proiectele strategice are o alocare financiara de 110.000.000 lei, în principal pentru proiecte strategice multiregionale – acestea fiind proiecte implementate în cel putin trei regiuni de dezvoltare si cu un numar minim de 100 de participanti. Cariera în educatie si formare este cererea de propunere de proiecte prevazuta proiectelor de grant.  Alocarea financiara este de 60.000.000 lei, proiectele având ca obiectiv dezvoltarea oportunitatilor de cariera în învatamânt si formare, în special prin îmbunatatirea calificarilor si oportunitatilor de formare a personalului didactic si formatorilor. Grupul tinta pentru ambele categorii de proiecte, cu mici exceptii, este format din cadre didactice/personal didactic din învatamântul prescolar, primar, secundar inferior, secundar superior, profesional si tehnic, superior (ISCED 0-6); formatori – pentru FPC (Formare Profesionala Continua) si educatie si formare profesionala initiala; mentori, mediatori si consilieri scolari; tineri absolventi sub 35 de ani debutanti în cariera didactica.

Calitate în formarea profesionala continua

Domeniu de interventie 1.4. – Calitate în formarea profesionala continua al Axei prioritare 1 vizeaza personalul MECT si MMFES (Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse) si al altor organisme publice cu atributii în domeniul FPC, inclusiv asigurarea calitatii; personalul din comisiile de specialitate si grupurile de lucru ale CNFPA, precum si al Membrilor Comitetelor Sectoriale si al centrelor de certificare/validare a învatarii anterioare; evaluatorii competentelor profesionale dobândite în alte contexte decât cele formale, angajati ai Centrelor de Evaluare si Certificare a competentelor profesionale. Pentru proiectele strategice din categoria multiregionale, cererea de propunere de proiecte Calificari europene are prevazuta o alocare financiara de 110.000.000 lei.

Proiectele de grant sunt finantate în cadrul cererii de proiecte Parteneri în formare continua, cerere cu o alocare financiara de 64.995.000 lei. În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte vor fi sprijinite actiunile care urmaresc dezvoltarea si implementarea Cadrului National al Calificarilor, inclusiv sprijin pentru Comitetele Sectoriale în vederea îmbunatatirii capacitatii acestora de a se implica activ în dezvoltarea Cadrului National al Calificarilor si în asigurarea calitatii în FPC.

Ultimul domeniu de interventie al Axei prioritare 1 este domeniu 1.5 – Programe doctorale si post-doctorale în sprijinul cercetarii. Cererea de propuneri de proiecte strategice poarta titlu Burse doctorale si vizeza îmbunatatirea formarii initiale a cercetatorilor în cadrul programului doctoral – al treilea ciclu al învatamântului superior, conform procesului Bologna. Grupul tinta este categoria doctoranzilor, cu frecventa, înmatriculati în anul I de studii universitare de doctorat 2008/2009, în domeniile de studii universitare de doctorat stabilite ca fiind eligibile. Numarul minim de doctoranzi sprijiniti în cadrul unui proiect finantat este de 30 de doctoranzi, iar alocarea financiara este de 44.000.000 lei.

Pentru proiectele de grant, cererea de propuneri de proiecte Programe doctorale mai bune, prevede o alocare financiara de 55.223.000 lei si proiecte care sa vizeze îmbunatatirea programelor doctorale în vederea asigurarii formarii initiale, de calitate, a cercetatorilor. Grupul tinta este personalul din cadrul scolilor doctorale si graduale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.