Ca în fiecare an, îmi petrec vacanţa în localitatea Sângeorz-Băi, care îmi este atât de cunoscută. De altfel, mulţi de aici mă ştiu, deoarece din anii '60 vin cu regularitate. Cura de ape minerale, climatul de cruţare, care te ocroteşte, personalul medical sanitar competent şi amabil, prietenii pe care-i regăsesc cu bucurie sunt tot atâtea motive să revin cu plăcere pe aceste meleaguri năsăudene. Deci, nici de această dată, nu am ratat întâlnirea cu Sângeorzul şi oamenii dragi de aici.
Am avut motive suplimentare de satisfacţie, deoarece m-am găsit în concediu de Sfânta Maria Mare, 15-16 august fiind şi zilele „oraşului- staţiune Sîngeorz-Băi”. Deranjează consecvenţa Primăriei de a nu respecta normele ortografice ale Academiei Române, dar invitaţii la manifestările culturale au fost de bună calitate, inclusiv formaţii din alte ţări.
Nu i-am regăsit mai bogaţi pe cei de pe malul Someşului Mare, deşi se ridică, în continuare, vile şi locuinţe cu arhitectură plăcută, însă datorită valutei trimise din Spania, Italia, Irlanda şi Germania. În jurul parcului şi pe strada Izvoarelor se plimbă tineri în maşini de capacitate mare, având numerele de înmatriculare străine, care însă vorbesc perfect româneşte. Sunt de aici, veniţi în vacanţă, însoţiţi de frumoase fete din această zonă. Unii vor reveni, dar nu toţi.
Cei din Sângeorz sunt altfel, nu numai faţă de cei din Huşi sau Tulcea, dar chiar şi în raport de alţi ardeleni, şi pentru accentul lor inconfundabil. Profesoara de kinoterapie rosteşte versuri de Coşbuc pentru a-şi potenţa îndemnurile, iar doamna asistentă de la tens-trabert, în timp ce aparatura de fizioterapie îşi face treaba, citeşte cărţi editate de Humanitas. O altă doamnă de la recepţie m-a întrebat dacă nu consider că Puia Rebreanu a fost prea subiectivă în evocarea mamei sale. Prin exemplele date ce privesc personalul din baza de tratament şi holul hotelului Someş, sper că v-am convins că la Sângeorz sunt oameni deosebiţi. Ar mai trebui spus că preoţii şi profesorii sunt stimaţi, lăcaşurile de cult sunt cercetate şi îngrijite. Mai multe aş putea spune de părintele-protopop Nicolae Jarda, personaj carismatic, care-mi este mai apropiat. Astfel, la orele 19 în zilele de lucru la Paraclisul Maicii Domnului, am numărat până la aproape de 30 de persoane, inclusiv tineri, ceea ce este remarcabil, deoarece comunitatea greco-catolică nu este cea mai mare în Sângeorz-Băi. Scriitorul Teodor Tanco, într-o sală arhiplină, şi-a lansat ultimul roman. În august, s-a desfăşurat, sub egida Muzeului de Artă Comparată din localitate, a doua ediţie a Simpozionului de Artă, în Peisaj numit „Art-Fest”. Oraşul staţiune este, deci, un reper şi în artele plastice. Tot la acest muzeu funcţionează un remarcabil poet, prozator şi traducător din limba spaniolă. Despre revista Şcolii generale am scris altă dată în Ziua de Cluj. Sper că actualii dascăli nu au abandonat acest proiect. Am aflat că Biblioteca oraşului este o prezenţă reală, şi nu una pe hârtie.
Acest tablou are şi umbre. Există destui care trăiesc în sărăcie. Mă refer, îndeosebi, la femeile şi copiii care vând afine, mere, alune şi porumb fiert pe treptele hotelurilor. Am scris sărăcie şi nu mizerie. Mizerabilă mi se pare una din aripile hotelului Hebe, din care se desprind bucăţi de tencuială, sau clădirea unei foste mofete, care este agresată sistematic. În zona inacceptabilului se plasează păturile şi mobilierul din hotelul Someş, precum şi imobilele mai vechi ce aparţin proprietarului de la Hebe, care par lovite de bombardament. M-am convins că şi particularul, nu numai statul, poate să-şi gestioneze prost patrimoniul. În contextul invocat, aş mai aminti că este bine că se organizează tot felul de sărbători, (în afară de cea evocată mai înainte, a mai fost una şi de Rusalii), dar banii utilizaţi pentru aceste acţiuni se puteau folosi pentru a se opri procesul de involuţie al aspectului urbanistic al staţiunii. Îţi rupi picioarele din cauza stării proaste a trotuarelor.
Mă simt dator să trag o concluzie: prin anii '50, regizorul Marcel Carné a realizat filmul „L'air de Paris”, cu Jean Gabin în rolul principal. Cred că există şi un „air” specific al Sângeorzului, care-l face să merite a fi vizitat.
Adrian Man
28 august 2009
P.S. În numărul 370/2009 din Gazeta s-a consemnat că Napoleon II a ajutat România în procesul unificării Moldovei cu Muntenia. Este evident că este o greşală de tehnoredactare, deoarece fiul lui Napoleon I era de mult decedat în 1859. Napoleon II a murit în 1832, Napoleon III fiind personajul tutelar al desfiinţării Milcovului, ca frontieră între cele două ţări româneşti. Fac cuvenita rectificare cu scuzele de rigoare.
