În perioada 26 iunie-28 iunie, are loc a II-a editie a Festivalului Celtic Transilvania, la Beclean.
Evenimentul care este dedicat civilizației celților, începe de la ora 12.00, și vor avea loc concerte de muzică, târguri cu vânzare de produse tradiționale locale, activități culturale, discursuri, expoziție de vestimentație celtică, demonstrații de luptă cu arme și tehnici specifice celților, activități interactive în cadrul atelierelor meșteșugărești, spectacol ecvestru sub forma tirului cu arcul din șaua calului, degustare de mâncăruri celtice, foc de tabără cu poezie și muzică folk.
De asemenea se vor derula aruncarea cu sulița, tirul cu arcul, întreceri sportive din șaua calului.
Programul va urmări reconstituirea unor vremuri extrem de îndepărtate, perioada La Tene, cuprinsă între secolele VI î.e.n și IV e.n.

Cu circa 2500 de ani în urmă, celții își duceau traiul chiar în vecinătatea localității Beclean, lăsând posterității drept mărturie numeroase obiecte de ceramică, bijuterii, arme și unelte de uz casnic.

Prima ediție a avut loc pe malul Someșului, la o cabană denumită Cabana cu punte. Spațiul dimprejur este dedicat celor care vin cu cortul. Organizatorii evenimentului sunt membrii ai Asociației Culturală Celtic Transilvania în colaborare cu Asociația Omnis Barbaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.