Preşedintele de onoare al PER, Mircea Coşea, a anunţat joi că ecologiştii vor participa singuri la alegerile parlamentare din luna decembrie, separat de USL, urmând să aibă candidaţi în toate colegiile din ţară.
"Ecologiştii vor candida pe liste sub sigla PER şi alături de ceilalţi ecologişti din Partidul Verde şi Mişcarea Verzilor Democraţi Agrarieni din România, conform protocolului încheiat. Vom merge singuri în alegeri, pe liste proprii. În ultima perioadă, au fost diverse anunţuri, iar prin acordurile avute cu alte partide ecologiste considerăm că e momentul ca România să îşi spună cuvântul pe teme ecologiste şi în Parlament", a declarat Coşea, într-o conferinţă de presă.
sursa: Agerpres