”Omul sfințește locul, prin faptele sale!”, iar Rodna este un exemplu în acest sens, este de părere candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
”Un lucru care se vede cu ochiul liber la Rodna, acolo unde primarul Valentin Grapini a implementat deja 68 de proiecte utile comunității și încă o serie sunt gata să fie realizate. Este vorba despre o parcare cu 200 de locuri, domeniul schiabil Valea-Vinului, continuarea asfaltărilor, introducerea gazului, Centrul medical de permanență și multe alte proiecte importante”, a precizat Emil Radu Moldovan.
”Am mare încredere în Valentin Grapini, candidatul Alianței pentru Rodna, că știe ce are de făcut, pentru că a demonstrat deja acest lucru, iar susținerea și încrederea din ochii oamenilor este un semn foarte bun. Mult succes în alegerile din 27 septembrie! Fie ca cel care vrea din tot sufletul să facă bine comunei Rodna și cel care a demonstrat că iubește acestă comunitate, să câștige. Succes, Tinu! Ai tot sprijinul meu, să continuăm să ducem comuna Rodna pe drumul bun!”, a adăugat Emil Radu Moldovan.
Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Gazeta de Media – portal Gazeta de Bistrița, CUI mandatar financiar județean: 21200019.