Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a recționat, miercuri, la anunțul făcut în urmă cu câteva zile de primarul orașului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, în legătură cu scrisoarea trimisă vicepremierului și ministrului Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, prin care solicita urgentarea procesului de semnare a contractului de finanţare pentru un proiect care prevede construirea unui nou imobil pentru Şcoala Gimnazială din localitatea aparținătoare Cormaia. Agenția precizează că „selecția proiectelor și luarea deciziilor de finanțare a acestora nu este de competența conducerii MDRAP și nici a Domnului Ministru. Orice intervenție a Domniei Sale în acest proces contravine legii și regulamentelor de finanțare”.
În scrisoarea transmisă ministrului Daniel Suciu, primarul Traian Ogâgău preciza cu subiect și predicat faptul că imobilul în care funcționează Școala gimnazială din Cormaia se află într-o stare avansată de degradare și că „această școală nu mai poate intra în următorul an școlar datorită stării avansate de degradare și să urgenteze semnarea acestuia„. În consecință, i-a solicitat ministrului să semneze contractul de finanțare pentru acest proiect, care are în vedere construirea unei noi clădiri de școală.
ADR Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, (POR 2014-2020), a reacționat public, miercuri, instituția făcând o serie de precizări pe marginea solicitării edilului din Sîngeorz Băi.”Cererea de finanţare a fost depusă în data de 02.05.2018, în cadrul apelului de proiecte de pe Axa Prioritară 13;Cererea de finanţare a parcurs toate etapele de verificare legale: verificarea eligibilităţii şi conformităţii administrative (CAE), evaluarea tehnică şi financiară (ETF) şi etapa de precontractare;Documentaţia de contractare a fost transmisă către Autoritatea de Management POR 2014–2020 (AM POR) în data de 19.12.2018;Încadrarea proiectului în alocarea financiară pe regiunea Nord-Vest este peste limita bugetului alocat apelului respectiv de proiecte (supracontractare 109,81%)”, precizează ADR Nord-vest, într-un comunicat.Potrivit sursei citate, pentru acest apel de proiecte criteriul de selecție a fost „primul venit, primul servit„, cu îndeplinirea unui prag minim de calitate.”Ca urmare a depunerii cererii de finanțare de către alți aplicanți înaintea Primăriei Sângeorz-Băi, proiectul a fost declarant eligibil, dar a fost inclus pe lista de rezervă, urmând ca el să fie finanțat din economiile făcute în urma procedurilor de achiziție publică la prima tranșă de proiecte (proiectul a fost incadrat la supracontractare)„, subliniază ADR Nord-Vest.Totodată, Agenția mai precizează că până în prezent Primăria Sângeorz-Băi a semnat următoarele contracte de finanțare în cadrul POR 2014-2020:- Axa Prioritară 13: Îmbunătățirea spațiilor publice urbane și cultural-recreative în orașul Sângeorz-Băi , valoare totală proiect: 22.159.373.95 lei, cod SMIS: 123119;-Axa Prioritară 3: Amenajare piste de biciclete, podul rutier peste râul Someșul Mare și asfaltare străzi în orașul Sângeorz-Băi, valoare totală proiect: 22.822.743,90 lei, cod SMIS: 126357;- Axa Prioritară 3: Amenajare zonă de promenadă pe Valea Borcutului și asfaltare străzi în orașul Sângeorz-Băi, valoare totală proiect: 22.830.002.42 lei, cod SMIS: 126356. „Dorim să clarificăm următorul aspect: punctajele proiectelor precum și modul de finanțare al acestora (etapele de verificare şi contractare) este clar stabilit în ghidurile aferente apelurilor de proiecte și în alte documente strategice aprobate de Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional 2014-2020. Selecția proiectelor și luarea deciziilor de finanțare a acestora nu este de competența conducerii MDRAP și nici a Domnului Ministru. Orice intervenție a Domniei Sale în acest proces contravine legii și regulamentelor de finanțare„, mai precizează ADR Nord-Vest.