Printre multele probleme cu care se confruntă antreprenorii români, de la piețele sensibile create de geopolitica mondială la lipsa de stabilitate legislativă din partea autorităților, o parte dintre aceștia se luptă în mod direct și cu incompetența Guvernului.
În acest caz este vorba despre antreprenorii care au depus proiecte pentru fonduri europene, în speranța de a deveni competitivi și de a se stabiliza în urma pandemiei Covid. Uniunea Europeană a lansat Programul Operațional Competitivitate, prin care companiile mici pot avea anumite achiziții decontate, în urma unui contract semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Această finanțare, numită POC 4.1.1, s-a terminat în 31 decembrie 2023, dar din lipsă de organizare din partea autorităților, mulți antreprenori sunt în pericol de a ajunge în faliment.
Banii promiși nu mai vin
Gazeta de Bistrița a mai scris despre această problemă în primele zile ale acestui an, chiar după momentul în care MIPE nu a mai avut ce să facă pentru a se folosi de banii europeni. În acea clipă, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, a declarat pentru Gazeta de Bistrița că în urma unor verificări făcute pe ultimul moment, 700 de proiecte care au fost acceptate inițial au devenit neeligibile.
Mulți dintre antreprenori au acuzat că proiectele lor au fost anulate pentru ca MIPE să nu plătească din propriul buget decontările, din moment ce acestea nu mai pot fi acoperite de către fondurile europene.
Pe un grup de Facebook dedicat antreprenorilor care sunt interesați de fondurile europene prin Programul Operațional Competitivitate, pare că MIPE are un motiv preferat pentru anularea contractelor constă în mașinile electrice. Ministerul a argumentat în mod constant că asigurarea transportului este auxiliară pentru majoritatea afacerilor, deși inițial a aprobat proiectele care susțineau că este o parte esențială.
Astfel, începând cu luna august din 2023, 66 de dosare au fost deschise de către antreprenori împotriva Direcției Generale Program Operațional Competitivitate, parte din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
MIPE crede că nu ai nevoie de mașină pentru o afacere
Unii dintre acești antreprenori au început să câștige dosarele din instanță, MIPE fiind obligat să plătească din propriul buzunar milioane de euro pentru incompetența sa. Un exemplu bun este Media Concept SRL, o societate care vinde produse pentru companiile de publicitate din Europa, aceasta semnând un contract financiar pe baza unei cereri din octombrie 2022.
În urma acestui contract, ar fi trebuit să primească 350.000 de lei decontări pentru mai multe achiziții, dintre care 300.000 de lei pentru două mașini: „Planul de achiziții cuprinde următoarele echipamente/mijloace de transport: transportor role electric, transpaletă electrică, presă termotransfer, presă termotransfer mică, masă tăiere, autoutilitară, acumulator ups, echipament hardware, imprimantă textile, soft, licențe, pompă de căldură, sistem iluminat led”.
Însă, în urma verificărilor menționate de ministrul Adrian Câciu, în octombrie 2023 MIPE a decis că cele două mașini nu se încadrează în proiect, chiar dacă au fost aprobate inițial și au fost plătite de către Media Concept.
Acest caz a ajuns în instanță, iar Tribunalul Dolj a hotărât în luna iunie că MIPE trebuie să plătească 300.000 de lei pentru cele mașini, adică 300.000 de lei din propriul buget, doar pentru că angajații săi nu s-au mișcat suficient de repede:
„Instanța va admite acțiunea cu a cărei judecată a fost investită, va anula Decizia nr. ######/##.##.2023 și Notificarea nr. ######/##.10.2023 emise de pârât (MIPE), astfel că va fi obligat pârâtul la plata către reclamantă (Media Concept) a sumei de 303.287,25 lei, actualizată cu dobânda legală, pentru perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și data plății efective” este menționat în hotărârea Tribunalului Dolj.
Cum explică Adrian Câciu situația
Toată această problemă a început de la un raport al Autorității de Audit, care a găsit probleme sistematice în POC 4.1.1, astfel încât Adrian Câciu a început să aducă reverifice contractele pe care au fost acceptate deja. La începutul anului, ministrul a declarat pentru Gazeta de Bistrița:
„Eu sunt în fiecare zi în ședință cu cei de la AM POC. S-a mișcat foarte greu acest program, este cel mai încet dintre cele pe care le-am preluat. Am reușit să-l ducem într-o zonă operațională. Nu suntem la nivelul pe care mi l-aș dori sau la viteza pe care o avem pe celelalte programe operaționale, dar recuperăm. Pentru mine este important ca niciun beneficiar să nu sufere din cauza statului.
Noi am luat o marjă pentru ceea ce a constatat auditul, care a arătat că aproximativ 700 de proiecte ar fi într-o zonă de neeligibilitate pentru că au fost evaluate greșit. Există o prevedere în OUG 115 din 2023, prin care inclusiv aceste cheltuieli declarate neeligibile de către Autoritatea de Audit să fie suportate de la bugetul de stat, astfel încât să nu periclităm proiectele beneficiarilor din cauza unor erori sistemice.
Erorile din evaluare ne aparțin. Dacă un proiect ar fi neeligibil, îi spui beneficiarului la momentul evaluării că este neeligibil. Nu poți să-i spui că este eligibil, să-i faci contract de finanțare și de fapt el să fie în neconformitate, pentru că statul a indus în eroare. Ordonanța 115 a venit cu un articol în care inclusiv pentru aceste situații constatate de Autoritatea de Audit să putem să facem plățile de la bugetul de stat.
Pentru acest lucru a fost alocată o sumă de aproximativ 150 de milioane de euro, din care o parte a fost folosită deja. Statul trebuia să spună clar dacă proiectele sunt sau nu eligibile, dacă au sau nu finanțare. Când am venit în iunie aveam aproximativ 1800 de proiecte în evaluare, în condițiile în care se dorea încheierea proiectelor în decembrie.”, a arătat Adrian Câciu.